Cum să plantezi căpșuni: reguli de plantare, hrănire și îngrijire

Căpșunile sunt unul dintre fructele preferate ale românilor, iar cu toții știm că cele din grădină sunt cele mai gustoase. Astfel, dacă îți dorești să ai rasaduri capsuni în grădina proprie sau chiar și pe balcon, am pregătit câteva sfaturi despre cum se plantează, cum hrănim și cum îngrijim căpșunii, astfel încât din rasaduri de capsuni să ne bucurăm de fructe delicioase. Când plantăm răsadurile de căpșuni? Trebuie să știm că  planta nu este una greu de întreținut, deoarece poate să reziste și  unor temperaturi mai mici. Temperatura de 10-25°C…

Mai mult...

KLAUS IOHANNIS: „Am hotărât să nu mai prelungim dincolo de 8 martie starea de alertă din România”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că s-a hotărât să nu se mai prelungească dincolo de 8 martie starea de alertă din România şi că, odată cu ridicarea stării de alertă, vor fi eliminate şi o serie de măsuri care au fost în vigoare până acum, informează news.ro. Ministerul Sănătăţii este cel care urmează să gestioneze, în continuare, evoluţia pandemiei care sperăm că se apropie de final, a mai afirmat şeful statului. Preşedintele a declarat că pandemia este pe o pantă descendentă la noi în ţară şi valul 5 este aproape…

Mai mult...

Probleme la Michelin din cauza războiului

Un comunicat oficial al Grupului Michelin arată că producătorul de anvelope este afectat din cauza războiului din Ucraina, cele mai mari probleme fiind cele de logistică și transport în aprovizionarea fabricilor. Producția va fi oprită pentru câteva zile în mai multe fabrici ale grupului. „Criza gravă care se desfășoară în prezent în Ucraina afectează în special Europa. Michelin monitorizează situația în permanență la cel mai înalt nivel al companiei și își exprimă sprijinul total față de victimele acestui conflict. Grupul face tot posibilul pentru a sprijini angajații afectați și, de…

Mai mult...

Locuri de muncă 4.03.2022

*** SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ ZALĂU scoate la concurs pe periodă determinată, în conformitate cu prevederile Ordinului M.S. nr. 869/2015 cu completările și modificările ulterioare un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea obstetrică-ginecologie, în cadrul secției Obstetrică-Ginecologie. Relații suplimentare se pot obține la serviciul RUNOS, telefon: 0260616920, interior 120. *** SC PROFIMOB SRL angajează: muncitori calificaţi şi necalificaţi; montatori mobilă. Relaţii la telefon 0733 414299. *** Socitatea Comercială ANGAJEAZĂ URGENT OPERATORI/STRUNGARI CNC. Relaţii la telefon 0744-886750. *** SC DRUM INSERV SRL ZALĂU cu sediul în Zalău,…

Mai mult...

Pomelo cu pesticide la Penny

ANSVSA informează că urmare a depăsirii valorilor admise de reziduri de pesticide, SC KAREMA FRUCT SRL a inițiat retragerea de la comercializare și rechemare de la clienți a produsului POMELO, origine CHINA, Lot 8340. Motivul rechemării: depășire a valorilor admise de reziduuri de pesticide (ISOPROCARB, LUFENURON și DINOTEFURAN). Produsele au fost comercializate în perioada: 14/02/2022-22/02/2022. Se recomandă persoanelor care dețin produse din lotul descris mai sus, comercializate în perioada 14/02/2022-22/02/2022, să nu le consume, ci să le distrugă sau să le aducă în magazinul Penny din care le-au achiziționat, urmând…

Mai mult...

4 greșeli pe care să le evitați atunci când cumpărați un frigider

Cumpărarea unui frigider este o afacere importantă. Dacă luați o decizie greșită, va trebui să trăiți cu el ani de zile, poate chiar un deceniu sau mai mult. Totuși, nu vă speriați. Deși nu se întâmplă în fiecare zi să cumpărați un aparat electrocasnic mare, puțină planificare din timp ajută mult. Acest ghid prezintă greșelile obișnuite pe care oamenii tind să le facă atunci când cumpără un frigider. Nu este surprinzător faptul că există multe capcane de evitat. Pe listă sunt lucruri de care trebuie să țineți cont înainte de…

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj: 4 martie

1614: principele Gabriel Bethlen întăreşte şi confirmă privilegiile oraşului Zalău   S-a întâmplat în 4 martie 1678 – S-a născut compozitorul italian Antonio Vivaldi („Anotimpurile”) (m.28.07.1741). 1789 – Intrarea în vigoare a Constituţiei SUA. 1821 – Revoluţia de la 1821. Oastea lui Tudor Vladimirescu, supranumită “Adunarea norodului”, ocupă Slatina. 1832 – A murit Jean-François Champollion, egiptolog francez, cel care a descifrat primul hieroglifele (n.23.12.1790). 1852 – A murit scriitorul rus N.V. Gogol („Suflete moarte”, „Taras Bulba”, „Revizorul”) (n.31.03.1809). 1864 – S-a născut Ştefan Bazilescu, compozitor şi folclorist (m.08.11.1953). CALENDAR CREŞTIN: • Ortodox: Cuv. Gherasim de la Iordan; Ss. mucenici Pavel şi Iuliana,…

Mai mult...