AFIR a publicat Ghidul solicitantului pentru accesarea fondurilor europene pentru investiții în procesarea sau marketingul produselor din sectorul pomicol

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat, pe pagina oficială de internet www.afir.info, Ghidul solicitantului pentru obținerea sprijinului financiar prin submăsura 4.2a din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Submăsura finanțează investiții în procesarea sau marketingul produselor din sectorul pomicol. Sesiunea pentru primirea cererilor de finanțare se va desfășura în intervalul 14 octombrie 2021, ora 9.00 – 14 ianuarie 2022, ora 16.00. Suma totală disponibilă pentru investiții în cadrul acestei sesiuni este de 20,4 milioane euro. Solicitanții eligibili pentru sprijinul acordat prin submăsura 4.2a…

Mai mult...

Zvonoteca

# Agitaţia la orele de vârf în Zalău, când din centru’ până la gară faci 45 de minute cu motorul, e mai ceva ca în oraşele mari. La infrastructura modernă, exact ca şi amu’s enspe mii de ani, mai bine perpedes decât cu maşina. La ce vremi sunt, pantofii se pot schimba sau repara mai des decât maşina. # Am ajuns de râsul Ardealului cu echipa de fotbaliatori de partid. Buget de liga a II-a, membri în conducere mai ceva ca la liga I-a. Baiu’ e că toţi sunt specialişti…

Mai mult...

Nu, astăzi nu scriu despre congresul PNL

Daniel Săuca Și pentru că deja s-a scris/s-a spus cam tot. Și chiar nu merită să mă bag și eu în seamă, din buncărele Zalăului, pe acest subiect. În vremuri grele, „pandemice”, mă întorc la scrierile vechi, poate, poate le vor fi de folos și celor care ar trebui să ne conducă. De la București, mai ales. Am ales câteva din rândurile împăratului-filosof Marc Aureliu: „Trebuie să fii totdeauna gata la două atitudini: întâi, să faci numai ceea ce regeasca legiuitoare, care este rațiunea, îți insuflă spre binele oamenilor, și…

Mai mult...

Sportivii de la CS Dani-San, evoluţii remarcabile la Campionatul Naţional şi Cupa României de la Vâlcea

Sala Sporturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea a fost gazda ediţiei din acest an a Campionatului Naţional de Karate-Do şi a Cupei României, prima competiţie fiind rezervată copiilor şi minicadeţilor, iar a doua, cadeţilor, juniorilor şi seniorilor. CS Dani-San Zalău, club condus de antrenorul Dan Chiş, a participat la acest eveniment cu un număr de şapte sportivi, care au reuşit performanţa de a cuceri nu mai puţin de 34 de medalii. La minicadeţi, Mihail Chiş a cucerit patru medalii de aur şi două de bronz, iar David Almăşan a obţinut două…

Mai mult...

Comunicat privind depunerea documentelor aferente procesului de solicitare și atribuire a numărului unic de identificare a aparatelor de marcat electronice fiscale precum şi conectarea acestora la sistemul informatic

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj informeaza contribuabilii care au obligatia de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, astfel cum sunt definite la art. 3 alin (1)-(2) din OUG 28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, asupra faptului ca, cererea de atribuire a numărului unic de identificare a aparatului fiscal, insotita de documentele corespunzatoare, se poate depune de catre utilizatorii caselor de marcat si online, prin intermediul serviciului SPV – Formularul C801. În situatia cererilor depuse prin…

Mai mult...

Locuri de muncă 28.09.2021

***Angajăm femeie de serviciu 1 oră/zi. Relaţii la telefon 0260 611364. *** Lipefra Tex  angajează persoane cu experienţă pentru maşina de cusut, croi, brodat şi călcat. Informaţii la telefon 0784 001428 şi GESTIONAR. Curriculum Vitae la adresa de e-mail: lipefratex@yahoo.com *** Drujbist experimentat ofer servicii de tăiat şi fasonat lemne. Relaţii suplimentare la telefon 0745 990298. *** SC AVRIL SRL angajează INGINER CONSTRUCTOR pentru execuţie. CV-urile se depun la sediul societăţii, Zalău, str. Valea Miţii Nr.2/A sau e-mail: avril@avril.ro. Tel: 0753 065 051; 0744 533 251. *** SC BRANTNER ENVIRONMENT…

Mai mult...

Directorul DSP Sălaj, Ligia Marincaș, la startul campaniei de vaccinare cu doza a treia: „În Sălaj, decesele au fost înregistrate doar la persoane nevaccinate!”

Zeci de sălăjeni s-au prezentat astăzi la Centrul de vaccinare din Zalău pentru administrarea celei de-a treia doze cu vaccin împotriva noului coronavirus. Printre cei care s-au vaccinat astăzi se numără și prefectul Dari Toma. Zeci de sălăjeni s-au strâns pe treptele Centrului de vaccinare din Zalău în jurul orei 14. Cei mai mulți au venit pentru doza a treia. Prezent la începerea campaniei de vaccinare cu doza a treia, prefectul județului Sălaj, Dari Toma, ne-a declarat: „valul patru este în maximă derulare, un val cu cifre îngrijorătoare, cifre care…

Mai mult...

Profesorul Gheorghe POP, ANTRENOR EMERIT

Motto: „Un sportiv adevărat e un cavaler  în toate manifestările vieții”. Liviu REBREANU (1885 – 1944), prozator și dramaturg român  Iată o veste frumoasă, chiar minunată! Profesorul Gheorghe POP de la Clubul Copiilor și președinte al C. S. Omega din orașul Șimleu Silvaniei este ANTRENOR EMERIT! Înalta și, de ce nu?, meritata distincție i-a fost acordată conform Ordinului Ministrului Tineretului și Sportului nr. 266/27 aprile 2021, sâmbătă, 25 septembrie 2021, în Sala de Sport „Traian” din Râmnicu Vâlcea. Titlul de Antrenor Emerit i-a fost acordat lui Gheorghe Pop întrucât a…

Mai mult...