Apicultura, subfinanţată la nivel naţional

Apicultura este subfinanţată la nivel naţional, atât timp cât sprijinul financiar de 5 euro pe familia de albine acordat de Ministerul Agriculturii nu asigură nici 10% din totalul cheltuielilor anuale făcute de apicultori, a declarat Ioan Fetea, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine, prezent la Târgul Naţional al Mierii. El a mai precizat că ţara noastră importă anual între 3000 şi 6000 tone de miere, adică aproape 30-35% din consumul intern, deşi este unul dintre cei mai importanţi producători de miere din Europa, şi a afirmat că albina a devenit „o…

Mai mult...

16 sportivi de la Terra Kid Zalău, medaliaţi la Campionatul Naţional de Karate Tradiţional de la Brăila

Ediţia din acest an a Campionatului Naţional de Karate Tradiţional s-a desfăşurat la Brăila, fiind prezenţi 170 de sportivi de la 23 de cluburi din România. CS Terra Kid a participat cu o delegaţie formată din 16 sportivi, care au concurat la cadeţi, juniori, tineret şi seniori. La cadeţi, cel mai bun rezultat a fost obţinut de Alexia Niţă, care a devenit triplă campioană naţională, obţinând aurul în probele de kata, kumite şi fukugo. Tot la cadete, echipa formată din Luca Chirică, Cătălin Mârşovină şi Dragoş Ciobănaş a obţinut aur…

Mai mult...

Locuri de muncă 14.09.2021

*** Angajăm lăcătuş şi sudor pentru confecţii metalice, execuţie, montaj în teren şi muncă la înălţime. Salariu de început este 2800 lei, cu creştere din a doua lună. Telefon 0757833540 *** Angajăm persoană pentru călcat haine. Informaţii la telefon +40 (749) 527 433. *** Angajăm personal operator G.P.L. (bărbat), punct de lucru Zalău, se lucrează 4 zile pe săptămână, nu se solicită experienţă şi calificare. Relaţii la telefon 0742 011977. *** SC BRANTNER ENVIRONMENT SRL ANGAJEAZĂ: CONDUCĂTOR AUTO – cat. C; MUNCITORI NECALIFICAŢI; CASIER-ÎNCASATOR (TEREN). Curriculum vitae se poate transmite…

Mai mult...

La Mirșid a fost inaugurat astăzi un centru de zi pentru copii. Serviciile sunt gratuite!

Zeci de copii din comuna Mirșid beneficiază începând de astăzi de serviciile unui centru de zi modern. Pentru început, de serviciile centrului vor beneficia 24 de copii din familii vulnerabile, dar și copii ai căror părinți sunt la muncă în timpul zilei. Serviciile sunt asigurate gratuit. Inaugurarea centrului a avut loc astăzi, în jurul prânzului. „Este o investiție în valoare de 850.000 de lei, finanțare asigurată în cea mai mare parte din fonduri europene. Lucrarea a fost cuprinsă într-un proiect integrat pe care noi, primăria, l-am început în urmă cu…

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj: 14 septembrie

1926: cu ocazia Serbărilor Astra, la Guruslău se dezveleşte un obelisc în memoria lui Mihai Viteazu S-a întâmplat în 14 septembrie 407 – A murit Ioan Gură de Aur, scriitor creştin şi patriarh de Constantinopol (n.347). 1523 – A murit Papa Adrian al VI-lea, al şaptelea papă german al Romei (1522-1523) şi ultimul papă neitalian înainte de Ioan Paul al II-lea (n.02.03.1459). 1607 – A murit Simion Movilă, domnitor al Moldovei (1606-1607), probabil otrăvit în luptele pentru scaunul Moldovei. 1769 – S-a născut Alexander von Humboldt, explorator şi geograf german, unul dintre ultimii mari savanţi de formaţie enciclopedică…

Mai mult...

Zvonoteca

# Șoc într-un centru comercial din Zalău. Niște lăzi cu varză s-au răsturnat, iar zgomotul a atras atenția cumpărătorilor. Până aici nu e nimic important. Din fericire, incidentul nu s-a lăsat cu clienți zpărieți. Măi, baiul e că lăzile alea, prin cădere, au scos ce e mai rău din zălăuanul aflat la cumpărături. Tăți s-au holbat, s-au oprit din cumpărături, unii și-au scos telefoanele, alții au arătat cu degetul. Să ce, ce să vezi, să te uiți ca un papă lapte la niște lăzi care s-au îmburdat? Pentru numele lui…

Mai mult...