Zvonoteca

# Trotuarele din municipiu, alea recent reabilitate și care arată ca vai de ele pe lângă că sunt neterminate, au o nouă utilitate – aceea de parcare. Zeci de mașini sunt parcate de zălăuani în mijlocul trotuarului, fie pe pista de biciclete, fie pe partea destinată pietonilor. Pe lângă faptul că dalele sunt pătate cu ulei de motor în multe locuri, rămânând pe veci așa, aceste acțiuni reprezintă un pericol real pentru bicicliștii care circulă, mai ales noaptea, în condițiile în care știm cu toții cum stăm cu iluminatul public…

Mai mult...

Înghiţim mult praf, zilnic, fiind de multă vreme obişnuiţi să purtăm masca de protecţie ori mănuşi

– interviu cu Dănuţ Pop, directorul Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale – – Ce sunt, ce reprezintă arhivele naţionale? – Arhivele Naţionale se numără printre cele mai vechi şi prestigioase instituţii din România. Dacă avem în vedere arhivele cancelariei domneşti, putem spune, fără să greşim, că sunt la fel de vechi precum statul însuşi. Dar au mai existat şi altfel de arhive, ale autorităţilor ecleziastice, ale marilor dregători etc., păstrate, pentru siguranţă, în unele mănăstiri. Oficial, ele datează din 1 mai 1831 în Ţara Românească şi 1 ianuarie 1832 în…

Mai mult...

Sprijin din Ungaria pentru utilaje agricole

Primăria comunei Someș-Odorhei organizează joi, 8 aprilie, la ora 18 un eveniment în care le va fi prezentate celor care activează în domeniul agricol și care pe viitor vor dori să achiziționeze un utilaj agricol a unor programe – unul dintre ele derulat cu sprijinul Ungariei – după cum a anunțat instituția pe pagina oficială de Facebook. Ideea principală a proiectelor este de sprijin financiar în achiziționarea unui utilaj agricol, de către fermieri, fiind vorba despre trei proiecte ce îi vizează pe toți cei ce lucrează în domeniul agricol. Unul…

Mai mult...