Alte (și alte) fragmente din haos

Daniel Săuca O știre numai bună pentru cei care nu poartă măști ori s-au săturat de această „meserie”: „Purtarea a două măşti suprapuse sau a unei măşti chirurgicale strânse oferă o protecţie sporită contra răspândirii în aer a coronavirusului, potrivit unui studiu al autorităţilor sanitare americane făcut public miercuri, scrie AFP” (news.ro). Abia aștept și veștile conform cărora purtarea a trei măști una peste cealaltă oferă o protecție și mai sporită… Așa, de culoare: „Ce mască de protecţie foloseşte premierul Florin Cîţu: Conţine nanofibre şi se autosterilizează” (adevarul.ro)… „Guvernele populiste…

Mai mult...

Cazuri de Covid-19 la echipa din Craiova înaintea turneului de la Zalău

SCM Zalău organizează de vineri până duminică al doilea turneu al returului Diviziei A1 la volei masculin, eveniment la care vor mai participa SCM Universitatea Craiova şi Universitatea Cluj. Echipa condusă de Dănuţ Pascu se confruntă, însă, cu probleme de lot înaintea duelului cu echipa zălăuană, programat vineri, la ora 18. La formaţia olteană au fost depistate trei cazuri de Covid-19 la ultima testare, doi jucători şi statisticianul. Este vorba despre jucătorii Silviu Şoşon şi Robert Călin, însă nici unul dintre cei doi nu fac parte din sextetul de bază…

Mai mult...

Profesor de meditații la matematică

Unora le place algebra și calculul, iar alții preferă geometria, trigonometria sau calculele memoriei. Putem spune în siguranță că matematica are o mare importanță atât în sistemul educațional, cât și în societate. Dar de ce ai atâta nevoie de meditații ? Această materie este esențială și trebuie înțeleasă atunci când rezolvi probleme de matematică pentru orele de curs sau pentru examene importante și care te ajută să mergi mai departe în viață. Meditațiile cu un profesor individual de matematică, te ajută să te pregătești pentru examene și pentru a avea o carieră…

Mai mult...

Locuri de muncă 11.02.2021

*** Clio Group angajează jurist sau responsabil resurse umane. Detalii la numărul de telefon 0734347777 sau la e-mail: office@cliogroup.ro *** ECOPROIECT SRL Zalău – Firmă de proiectare în construcții – Angajează ARHITECT STAGIAR SAU CU DREPT DE SEMNĂTURĂ și INGINER CONSTRUCTOR. Informații la telefon 0740 133 794. *** S.C. DRUM INSERV S.R.L. Dorim să ne completăm echipa cu personalul următor: • Inginer CFDP – Șef de șantier • Topograf (inginer/tehnician) • Inginer de cantități • Responsabil resurse umane • Operator stație de betoane • Deservenți utilaje (excavator, buldoexcavator, volă) • Mecanici…

Mai mult...

În Zalău, scade incidența cazurilor de Covid-19

situația epidemiologică la nivelul județului Sălaj se prezintă astfel: 7498 persoane infectate cu SARS-CoV-2 de la începutul pandemiei; 33 persoane confirmate în ultimele 24 de ore; 6291 pacienți declarați vindecați de la începutul pandemiei; 1013 cazuri pozitive în prezent, din care, 81 persoane spitalizate, iar 932 persoane cu test pozitiv aflate la domiciliu, care au consimțit să se izoleze (monitorizate de medicul de familie); 1013 persoane aflate în carantină la domiciliu și 194 persoane decedate, inregistrate de la începutul pandemiei. Incidența înregistrată la nivelul judetuțui Sălaj, în prezent este de…

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj: 11 februarie

1864: se naşte Emil Bran – vicar al Sălajului, senator, publicist, preşedintele Societăţii Literare „Alexi-Şincai”   S-a întâmplat în 11 februarie 1847 – S-a născut Thomas Alva Edison, inventator şi cercetător american în domeniul electricităţii. A realizat telegraful, fonograful şi microtelefonul, lampa cu incandescenţă, etc. (m.18.10.1931). Ziua sa de naştere, 11 februarie, a fost proclamată în timpul administraţiei Carter drept Ziua inventatorilor americani. 1862 – A fost semnată, la Bucureşti, Convenţia de comerţ şi navigaţie româno-engleză. 1866 – Alexandru Ioan Cuza, domnitorul României, este silit să abdice, ca urmare a conjuraţiei pregătite de coaliţia dintre conservatori…

Mai mult...