Olimpiada Națională „Gazeta Matematică”

Prima etapă a olimpiadei de matematică, transformată în Olimpiada Națională „Gazeta Matematică” și organizată pe cont propriu de Societatea de Științe Matematice din România (SSMR), după ce toate olimpiadele au fost anulate printr-un ordin de ministru emis în luna noiembrie 2020, a avut loc sâmbătă, 20 februarie. Această primă etapă a fost organizată de Filiala Sălaj a SSMR, în colaborare cu Filiala Maramureș, și cu implicarea profesorilor de matematică din cele două județe. Proba a conținut un test grilă cu 20 de probleme de nivele diferite de dificultate, alese din…

Mai mult...

Vladimir Putin l-a premiat pe sălăjeanul Gabriel Lavrincic

Gabriel Lavrincic – directorul comercial al companiei Simex, a fost premiat de Comitetul organizatoric rus “Pobeda”, cu diploma semnată personal de Vladimir Putin – preşedintele Rusiei și medalia comemorativă „75 de ani de la Victoria în Marele război pentru apărarea Patriei 1941-1945”, pentru implicarea activă în educația patriotică și rezolvarea problemelor social-economice a veteranilor din cel de-al Doilea Război Mondial, respectiv pentru contribuţia la consolidarea relaţiilor româno-ruse. Ceremonia de înmânare a premiului a avut loc în data de 19 februarie 2021, la Ambasada Federației Ruse din București, prin E.S. Ambasadorul…

Mai mult...

Producția editorială a anului 2020 în Sălaj

Alexandru-Bogdan Kürti În pofida contextului pandemic şi a restricțiilor impuse, anul 2020 nu a fost rău pentru sectorul editorial şi publicistic din judeţul Sălaj. Ca în fiecare an, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj (CCAJS), prin revista şi editura Caiete Silvane, a sporit zestrea spirituală a judeţului cu apariţii editoriale valoroase, zămislite de minți luminate. În 2020, la Editura Caiete Silvane și/sau cu sprijinul CCAJS au apărut 28 cărți. În cadrul colecției „Poesis” au fost lansate volumele: Colecţionarul de oglinzi de Silvia Bodea-Sălăjan; Padláda (Lădoi) de Thököly Vajk;…

Mai mult...

CSM Zalău are echipă de tenis de masă în Divizia B

După o pauză de câţiva ani, tenisul de masă de la Clubul Sportiv Municipal Zalău revine în competiţiile de seniori. CSM Zalău a avut echipă chiar în Divizia A atât la feminin, cât şi la masculin, iar 2012 a fost ultimul an în care tenismenii de la CSM Zalău obţineau rezultate notabile pe prima scenă, ajungând chiar lider în Divizia A. În acest an, o echipă formată din Florin Petruş, Rareş Olăhuţ, Patriciu Iosif şi Ştefan Pop, antrenaţi de Victor Puie, s-au înscris în campionatul Diviziei B, competiţie structurată pe…

Mai mult...

COMUNICAT DE PRESĂ

Asociația Secretarilor Județelor din România, organizație apolitică și profesională care reunește secretarii generali ai majorității județelor din România, a luat la cunoștință cu profundă îngrijorare despre intenția declarată public de Primul Ministru al Guvernului României, Domnul Florin – Vasile Cîțu dar și de alți lideri politici, prin care se intenționează introducerea mandatului de maxim 6 ani pentru unele funcții publice de conducere din administrația publică centrală și locală, cu evaluare la 3 ani, urmată de o rotație a respectivilor funcționari publici, pe alte funcții. Apreciem că implementarea, la nivel legislativ…

Mai mult...

Locuri de muncă 22.02.2021

*** Clio Group angajează jurist sau responsabil resurse umane. Detalii la numărul de telefon 0734347777 sau la e-mail: office@cliogroup.ro *** ANGAJĂM INGINERI CCIA PENTRU ŞANTIERUL ZALĂU. Detalii la telefon: +40 (728) 288 827 sau e-mail: personal@cona.ro. *** BRANTNER angajează conducător auto – permis auto categoria C. Experienţa constituie avantaj! Curriculum vitae se poate transmite la adresa de email cristina.takacs@brantner.com; număr telefon contact 0360/100305 sau la sediul societăţii în loc. Zalău, strada Corneliu Coposu nr. 3, parter. *** ECOPROIECT SRL Zalău – Firmă de proiectare în construcții – Angajează ARHITECT STAGIAR…

Mai mult...

Maramureșeni prinși la “greblat” de pește în Sălaj

Trei bărbați cu vârste între 20 și 37 de ani, din județul Maramureș, au fost depistați zilele trecute în timp ce pescuiau prin metoda „greblare”, pe raza județului Sălaj. Cei trei au fost prinși de oamenii legii pe malul drept al râului Someș, în apropierea satului Cheud, comuna Năpradea. În cauză, jandarmii au întocmit de acte de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de pescuit prin greblare sau harponare. Actele de sesizare vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou pentru continuarea cercetărilor.

Mai mult...