Noi măsuri în pandemie: restricții în privința restaurantelor și cafenelelor

În urma ședinței extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Sălaj din data de 11 ianuarie 2021, coordonată de prefectul Marcel Virgil Țurcaș, a fost adoptată Hotărârea nr. 2, prin care a fost actualizată lista localitaților din județul Sălaj, în care se impun măsuri de restricționare. Măsurile prevăzute în Hotararea CJSU vor fi valabile începând de miercuri. Cu data de 13 ianuarie 2021, ora. 00:00 se instituie următoarele măsuri în domeniul HORECA precum și în domeniul cultural, divertisment, recreativ: Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor:

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj: 12 ianuarie

1870: Zalăul este desemnat ca sediu al Comitatului Solnocul de Mijloc   S-a întâmplat în 12 ianuarie 1746 – S-a născut Johann Heinrich Pestalozzi, pedagog şi didactician elveţian, care a înnoit viziunea asupra metodelor de predare în învăţămîntul primar (m.17.02.1827). 1808 – S-a născut Christian Tell, general şi om politic, participant la Revoluţia de la 1848. 1840 – Eforia Şcoalelor dă actul prin care se decide că ţiganii au dreptul de a învăţa alături de toţi ceilalţi cetăţeni. 1857 – S-a născut geologul şi paleontologul Sabba Ştefănescu (m.16.07.1931). 1876 – S-a născut scriitorul american Jack London („Colţ Alb”, „Călcîiul de…

Mai mult...

Se prelungește starea de alertă

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat luni hotărârea privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi a măsurilor pentru prevenirea răspândirii infectării cu virusul SARS-CoV-2 aplicate până în prezent. Hotărârea va fi supusă aprobării Guvernului în şedinţa de astăzi. Starea de alertă ar urma să fie prelungită cu încă 30 de zile începând cu data de 13 ianuarie

Mai mult...

Zvonoteca

# Umblă vorba prin târg că pensionarii trecuți în rezervă la vârste fragede se cam angajează prin instituțiile statului. Angajările se fac în baza unor concursuri, în urma cărora rezerviștii iau punctaj maxim pentru că știu și-s buni. Așa să tot trăiești cu venituri de venituri din două locuri: și cu pensie, și cu salariu. Când ai ”lumea pă mână”, vorba cântecului, câinii latră, caravana trece! # Un politician cu vechime într-ale politicii, de profesie profesor, care s-a plimbat prin diverse formațiuni, e tare supărat pe autorități că n-au ieșit…

Mai mult...

Viețile salvate contează, părerile mai puțin!

Adrian Secelean Vaccinurile protejează oamenii și comunitățile împotriva unor boli mortale. Datorită lor, variola a fost eradicată, iar alte boli precum poliomielita au fost aproape eliminate. Specialiști în domeniu, persoane avizate, spun că vaccinarea ajută sistemul imunitar al persoanei vaccinate să recunoască o boală comună la care ar putea fi expus și să o contracareze. În marea majoritate a cazurilor vaccinarea previne contractarea bolii. În alte cazuri, persoana vaccinată poate contracta boala, dar într-o formă mai ușoară, cu recuperare mai rapidă. Specialiștii ne indică câteva exemple de boli de care…

Mai mult...

EURO 2020: Stadioanele pentru antrenamente au fost „împărţite”

EURO 2020 a intrat în linie dreaptă în … ianuarie 2021. În timpul crizei sanitare orice este posibil, chiar şi o astfel de situaţie. Stadioanele Steaua şi Arcul de Triumf din Capitală şi „Anghel Iordănescu” din Voluntari au fost închiriate de echipele naţionale ale Macedoniei de Nord, Austriei, respectiv Ucrainei, care vor juca la Bucureşti în cadrul turneului final al Campionatului European de fotbal din vara acestui an. Potrivit Federaţiei Române de Fotbal, în urma declarării funcţionale a noilor stadioane Steaua şi Arcul de Triumf, s-a definitivat şi procesul de…

Mai mult...

Se închid din nou restaurantele și cafenelele din Zalău

La ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Sălaj de azi, 11 ianuarie, a fost adoptată Hotărârea nr. 2, prin care se restricționează, începând de miercuri, activitățile în restaurante, cafenele, piscine, locuri de joacă, săli de jocuri, muzee, biblioteci, săli de spectacole în localitățile Zalău, Zalha, Almașu, Zimbor și Plopiș. M. S.

Mai mult...

Cronologia pandemiei de Covid-19. De la primul deces până la prima vaccinare

La 11 ianuarie 2021 se împlineşte un an de la declararea primului deces provocat de noul coronavirus în China, relatează Agerpres. Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), la 11 ianuarie 2020 a fost raportat primul deces, la acea dată fiind 41 de cazuri confirmate în această ţară. Agenţia naţională de presă din China, Xinhua, a citat comisia de sănătate din metropola centrală Wuhan, unde a apărut pentru prima dată boala, în relatarea privind decesul unui pacient de 61 de ani, survenit la 9 ianuarie 2020 şi raportat la 11…

Mai mult...