În cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, 17,2% din populaţie trăia anul trecut în gospodării supraaglomerate, adică numărul camerelor era insuficient comparativ cu cel al membrilor din gospodărie, pe primul loc situându-se România, cu aproape jumătate din populaţie (45,8%), arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), potrivit Agerpres. Alte state membre UE aflate într-o situaţie similară, cu două din cinci persoane care trăiau în anul 2019 în gospodării supraaglomerate, sunt Letonia (42,2%), Bulgaria (41,1%), Croaţia (38,5%) şi Polonia (37,6%). La polul opus, statele membre cu cele…
Mai mult...Zi: 5 ianuarie 2021
Noua carantină impusă în Anglia va începe să fie ridicată abia în martie
Noua carantină impusă în Anglia pentru a stăvili valul de contaminări cu noua tulpină de SARS-CoV-2 va începe să fie ridicată abia din luna martie, a atenţionat marţi un ministru al guvernului britanic, informează AFP, citat de Agerpres. „Când vom intra în (luna) martie, ar trebui să putem ridica unele dintre aceste restricţii, însă nu neapărat toate”, a avertizat Michael Gove, însărcinat cu coordonarea acţiunii guvernului britanic, la postul Sky News. „Vom face tot ce putem pentru ca pe cât posibil cât mai multe persoane să fie vaccinate, în aşa…
Mai mult...Testele rapide sunt recunoscute oficial pentru diagnosticarea COVID-19
Testele rapide făcute în spitale sunt recunoscute oficial pentru diagnosticarea infectării cu COVID-19. De mâine, aceste teste vor intra şi în bilanţul zilnic de la ora 13.00, conform Digi24. Conform definiţiei de caz actualizate de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, infectarea cu COVID-19 poate fi diagnosticată oficial şi cu teste rapide. Astfel de teste existau deja în unităţile de primiri-urgenţe ale spitalelor, însă rezultatul lor trebuia confirmat şi cu un test RT -PCR. Potrivit INSP, testul antigen trebuie efectuat în cel mult 5 zile de de debutul simptomelor sau…
Mai mult...Repartiții de locuințe în blocurile ANL, în Zalău
Tinerii care au depus cereri pentru obținerea unei locuințe ANL trebuie să depună solicitările cu actele doveditoare la sediul Primăriei Zalău până la finalul lunii în curs
Mai mult...Schimb de sălăjeni la UTA Arad
Transferat în vara anului trecut la UTA Arad, sălăjeanul Vlad Morar s-a despărţit la finalul anului trecut de clubul arădean, conducerea „Bătrânei Doamne” renunţând la şase jucători în luna decembrie, printre care şi fotbalistul originar din Crişeni. La aproximativ două săptămâni distanţă de la despărţirea de Morar, conducerea UTA-ei a ajuns la o înţelegere cu un alt fotbalist sălăjean, şimleuanul Liviu Antal, care a evoluat în ultima perioară în Lituania, la formaţia Zalgiris Vilnius. Campion al României şi câştigător al Supercupei cu Oţelul Galaţi, Antal a câştigat trei titluri şi…
Mai mult...Campania de vaccinare anti-Covid a început și în Șimleu
Campania de vaccinare anti-Covid a fost demarată marți dimineața, 5 ianuarie, la Centrul de vaccinare nr. 1 din Șimleu Silvaniei.
Mai mult...Locuri de muncă 5.01.2021
*** Societate Comercială angajează TÂMPLARI (calificaţi şi necalificaţi) Relaţii la telefon 0733 414299. *** Valen Est Industries S.R.L.Surduc angajează electrician cu experienţă în producţie, disponibil pentru program de lucru în schimburi. Relaţii la tel: 0727 569469 sau e-mail alina.pop@valenest.ro *** Lipefra Tex angajează persoane cu experienţă pentru maşina de cusut, croi, brodat şi călcat, informaţii la telefon 0755 075130 şi personal administrativ cu experiență, cunoscător al limbii engleze vorbit și scris și al limbii maghiare vorbit și scris. Curriculum Vitae la adresa de e-mail: info@lipefra.ro
Mai mult...Rata de infectare în Sălaj este de 1 la mia de locuitori
Situația epidemiologică la nivelul județului Sălaj se prezintă astfel: 6279 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 de la începutul pandemiei….
Mai mult...Covid-19: noi cazuri de infectări în Sălaj
22 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus au fost raportate în județul Sălaj în ultimele 24 de ore. Până în prezent de la
Mai mult...ANUNŢ/COMUNICAT DE PRESĂ
Societatea Comerciala Cyber Advertising SRL, cu sediul în, localitatea Zalău, Str. 22 Decembrie 1989 Nr. 93, telefon 0740 098 888, înregistrată sub nr. J31/156/2013 la oficiul Registrului Comerţului, CUI/CIF RO 31558792, anunta DEMARAREA IMPLEMENTARII PROIECTULUI pe MASURA 2 “Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operațional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19 Furnizorul ajutorului de stat…
Mai mult...Fotografia zilei
Drum închis…
Mai mult...Peste 600 de sălăjeni au fost depistați anul trecut la volan sub influența alcoolului
Peste 240 de infracţiuni au fost constatate de poliţişti, pe linie de alcool, în anul 2020. Conducerea în stare de ebrietate sau sub influența drogurilor crește în mod dramatic probabilitatea de a ucide, de a lăsa cu sechele pentru toată viața sau de a răni un alt partener de trafic sau pieton.
Mai mult...WhatsApp stabileşte un nou record pentru apeluri de Revelion
Peste 1,4 miliarde de apeluri au fost realizate cu WhatsApp, în întreaga lume, de Revelion, conform News.ro. Facebook a anunţat un set impresionant de date privind utilizarea produselor sale, care s-au bucurat de o creştere masivă a utilizării în ultima zi a lui 2020, pe fondul pandemiei. Pentru că nu au putut ori au evitat să fie împreună de Revelion, oamenii au luat calea soluţiilor digitale de comunicare. Cu peste 2 miliarde de utilizatori, WhatsApp a fost, ca de obicei, una din cele mai folosite aplicaţii pentru a lua legătura…
Mai mult...Calendar istoric al judeţului Sălaj: 5 ianuarie
1919: la Ulciug se constituie Comitetul Naţional Român, condus de Ilie Husti S-a întâmplat în 5 ianuarie 1589 – A murit regina Catherina de Medici (n.13.04.1519). 1716 – Nicolae Mavrocordat este numit domn în Ţara Românească. Instaurarea regimului fanariot în Ţara Românească. 1805 – Cea dintîi legiuire care prevede eliberarea unei părţi din moşii de toate servituţile feudale şi transformarea ei în proprietate absolută a boierului – Aşezamîntul agrar al lui Alexandru Moruzi. 1819 – Poarta otomană a promulgat un Regulament special, care hotăra ca scaunele de domnie ale Moldovei şi Ţării Româneşti, ca şi dregătoriile de…
Mai mult...