Raftul cu carte: Opus Paramirum – Principiile artei medicale

Pentru publicul român, Paracelsus este mai ales cunoscut pentru scrierile sale despre alchimie. Însă, geniul acestui autor, pe cât de misterios pe atât de clar si riguros, a adus o serie de contribuţii şi în domeniul medicinei. Paracelsus, printre altele, este considerat parintele toxicologiei moderne, el fiind primul care a pus in discutie efectul exercitat de substante asupra corpului uman, sustinand in premiera utilizarea substantelor chimice si a mineralelor in medicina. Conceptia sa hermetica era aceea ca boala si sanatatea din corp se bazeaza pe asemanarea dintre om (microcosmos) si…

Mai mult...

Un apărător al limbii române

MOTTO : “Românii au dăinuit în spaţiul lor pentru că şi-au apărat mai mult limba decât viaţa“ (Antonio Bonfini, umanist italian) Acesta se numește IOAN – AUREL POP și s-a născut în anul 1955 în comuna Țaga din județul Cluj. Este istoric român, profesor universitar și a fost rector al Universității “Babeş – Bolyai“ din anul 2012 până în anul 2020. În anul 2010 este ales membru titular al Academiei Române, iar în anul 2018 președinte al acesteia, autor și coautor a peste 70 de cărți, tratate și manuale și…

Mai mult...

Carantină în Zalău, Jibou și Cehu: cum ieșim din case?

Hotărârea Comitetului pentru Situații de Urgență din cadrul Instituției Prefectului Sălaj, prin care Zalăul, Jiboul și Cehu Silvaniei intră în carantină începând de joi, specifică modalitatea în care locuitorii acestor orașe pot ieși din case pentru a merge către și dinspre locurile de muncă, dar și pentru activități diverse sau rezolvarea unor probleme cotidiene.

Mai mult...

Lansare de carte on-line: „Corneliu Coposu sub lupa securității – declarații, corespondență, conferințe și scrieri inedite”

Cu ocazia împlinirii a unui sfert de veac de la trecerea în neființă a Seniorului Corneliu Coposu, pe 11 noiembrie, va fi lansat volumul „Corneliu Coposu sub lupa securității – declarații, corespondență, conferințe și scrieri inedite”, autor Marin Pop, cercetător  Muzeul Județean de Istorie și Artă (MJIA) Zalău

Mai mult...

Zalău, Jibou, Cehu Silvaniei: ce se întâmplă cu oficierea căsătoriilor și a slujbelor de înmormântare

Hotărârea recent adoptată în cadrul Instituției prefectului Sălaj cu privire la carantinarea municipiului Zalău și a orașelor Jibou și Cehu Silvaniei începând de joi, 5 noiembrie, impune reguli stricte în privința evenimentelor familiale ce au loc în aceste localități  în perioada următoarelor două săptămâni: căsătoriile și înmormântările.

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj: 4 noiembrie

1917: se naşte, la Lemniu, Marius Cuteanu – dirijor, compozitor, muzicolog, cercetător al folclorului din Transilvania     S-a întâmplat în 4 noiembrie 1575 – S-a născut Guido Reni, unul dintre cei mai faimoşi pictori ai barocului italian (m.18.08.1642). 1892 – S-a născut Constantin Loghin, istoric literar (m.23.02.1961). 1906 – S–a născut Horvath Imre, scriitor. 1916 – S-a născut Ruth Handler, creatoarea americană a păpuşii Barbie şi cofondatoare a concernului „Mattel”, cea mai mare companie de jucării din lume, creată în 1945 (m.28.04.2002).   CALENDAR CREŞTIN: • Ortodox: Cuv. Ioanichie cel Mare; Sf. mucenici Nicandru episcopul şi Ermeu preotul…

Mai mult...

Începe „balul” la fileu

Noul sezon al Diviziei A1 la volei masculin va debuta joi după-amiaza, cele 11 echipe participante în noua ediţie de campionat fiind împărţite în patru grupe. Cel puţin turul se va disputa sub formă de turnee, iar Zalăul urmează să găzduiască patru din cele cinci turnee la care va participa. Primul turneu va avea loc în perioada 5 – 7 noiembrie, în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”, eveniment la care vor mai participa Arcada Galaţi şi Unirea Dej. Se va juca după sistemul „fiecare cu fiecare”, SCM urmând să susţină primul…

Mai mult...

Zvonotecă

# Scade dramatic vârsta pacienților cu Covid care dezvoltă forme foarte grave ale bolii, chiar cauzatoare de deces, iar acest lucru este cauzat de faptul că cei care au simptome nu sunt persoane în vârstă, cred că pot trece peste boală fără complicații, deși simptomele îi atenționează că trebuie să meargă la spital în cel mai scurt timp. Surse spitalicești atrag atenția asupra timpului în care toți cei simptomatici trebuie să se prezinte la spital pentru testare și, eventual, internare. Cu cât timpul de la declanșarea simptomelor până la prezentarea…

Mai mult...