Pfizer a încheiat un acord multianual referitor la fabricarea tratamentului remdesivir pentru Covid-19

Grupul farmaceutic american Pfizer a anunţat vineri că a încheiat un acord multianual referitor la fabricarea tratamentului remdesivir pentru Covid-19 al companiei Gilead Sciences, care trebuie să crească livrările medicamentului antiviral, transmite Reuters şi News.ro Gilead intenţionează să producă până la sfârşitul acestui an o cantitate suficientă a acestui medicament pentru a trata peste 2 milioane de pacienţi bolnavi de Covid-19 şi a convenit ca până în sepembrie să trimită aproape integral stocurile de remdesivir în Statele Unite. Personalul din spitale şi politicienii s-au plâns însă în legătură cu dificultăţile…

Mai mult...

ALEXANDRU RAFILA:”Vaccinul anti-Covid 19 va veni în tranşe. Este foarte posibil să nu se administreze doar într-o singură doză”

România s-a înscris pe lista ţărilor care vor primi vaccin ani COVID-19, atunci când acesta va fi pus pe piaţă. Precomanda noastră este de 10 milioane de doze, cantitate care ne va fi asigurată printr-un mecanism pus la punct de Comisia Europeană. Profesorul Alexandru Rafila spune că prioritate la vaccinare vor avea copiii şi persoanele în vârstă, personalul medical, dar şi cei care au şi alte boli asociate, conform Digi24. „Este foarte posibil ca vaccinul să nu se administreze doar într-o singură doză, cele mai multe produse care se dezvoltă…

Mai mult...

Locuri de muncă 10.08.2020

*** Execut acoperişuri ţiglă ceramică sau metalică, dulgherie, izolaţii carton sau polistiren, jgheaburi, reparaţii de urgenţă, construcţii. Discount 10% pensionari. Relaţii suplimentare la telefon: 0742 606161. *** S.C. CLIO S.R.L. angajează coordonator transport. Detalii la numărul de telefon 0734347777 sau la e-mail: office@cliogroup.ro. *** S.C. CLIO S.R.L. angajează inginer constructor ofertare – licitaţie – producţie. Relaţii la telefon 0722 330120 sau la email office@cliogroup.ro ***Caut persoană serioasă pentru îngrijire vârstnică în loc. Crişeni nr.1 (la intrare). Relaţii la telefon 0748 227717. *** Societate Comercială angajează TÂMPLARI (calificaţi şi necalificaţi). Relaţii…

Mai mult...

ORBAN: „Cel mai probabil vom prelungi starea de alertă. Nu mai analizăm nicio restricţie suplimentară”

Premierul Ludovic Orban a declarat azi că Guvernul va prelungi „cel mai probabil” cu alte 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul ţării. Este pentru a treia oară când este prelungită starea de alertă. Decizia ar urma să fie luată zilele următoare, în condiţiile în care la finalul acestei săptămâni expiră starea de alertă. „Orice decizie va ţine cont de contextul epidemiologic. Pe baza datelor pe care le avem până astăzi cel mai probabil vom prelungi starea de alertă”, a anunţat premierul. Ludovic Orban a precizat că executivul…

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj: 10 august

1926: se înfiinţează Consiliul Judeţean Sălaj, condus de Gheorghe Pop de Oarţa S-a întâmplat în 10 august 1500 – Ştefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504), a dăruit mănăstirii Putna, marea dveră a Răstignirii, broderie monumentală de o valoare deosebită. În colţurile lucrării sunt portretele votive ale lui Ştefan şi al Mariei Voichiţa. 1675 – A fost înfiinţat observatorul astronomic de la Greenwich. În 1948, Observatorul a fost transferat în castelul Herstmonceux (Sussex). Vechea clădire a observatorului, construită de Wren, s – a păstrat până în prezent, şi este înconjurată de un parc în centrul…

Mai mult...

Cele mai bune promoţii la lenjerii: lenjerii de pat 1+1, lenjerii de pat 2+1, lenjerii+cadou, lenjerii outlet

In comertul modern electronic promotiile sunt deja un lucru obisnuit. Magazinele online cu experienta au foarte multe tipuri de campanii si promotii special gandite pentru clientii care intra pe site-uri in cautarea de lenjerii de pat de calitate de la cei mai buni producatori de pe piata. Dintre acestea patru sunt mai importante si aduc avantaje notabile celor care le acceseaza: promotiile in care se ofera lenjerii de pat 1+1 gratis, promotii in care avem lenjerii 2+1 gratis, in care exista si un cadou atasat lenjeriilor cumparate, poate o perna,…

Mai mult...

Zvonoteca

# După ce polițiștii au confiscat, luna trecută, marfă cu sacii de pe la magazinele de făcături vestimentare de pe cuprinsul comercial al Zalăului, stocurile au fost refăcute rapid că deh, cererea e mare, spun comercianții. Chinezisme și turcisme de categorie ultra-inferioară se lăfăie din nou pe la intrările în magazine, agățate ca la bâlci, în capul trecătorilor; sezonul merge, banul curge. Ieftine, ce-i drept, unele chiar OK din punct de vedere vizual, dar… toate aceste “calități”, cu încălcarea drepturilor privind mărcile înregistrate. Într-un fel, au dreptate și acești vânzători,…

Mai mult...