Și de bine. Altfel

Daniel Săuca M-am apucat să redactez editorialul de astăzi din nou cu trimitere la pandemia covidiană. Și mi-am dat seama că, totuși, nu e bine să scriu doar despre acest subiect, oricât ar fi de „actual”, de presant. Și, uite așa, am constatat că, în general, nu se mai scrie „de bine” despre altfel de teme. Totul, aproape totul, sufocant, e legat e „infectări”, „carantină”, „mască de protecție” „coronavirus”, „distanțare socială”, „stare de urgență”, „dezastru economic”. Ei bine, azi fără asemenea ziceri apocaliptice. Cel puțin în cadrul, chenarul acestei rubrici.…

Mai mult...

Guvernul liberal vine în sprijinul producătorilor agricoli

Pentru a contracara efectele negative ale crizei generate de pandemia cu noul Coronavirus, Guvernul României a luat o serie de măsuri sectoriale, care vin în sprijinul românilor în această perioadă dificilă. Astfel, și în domeniul agriculturii Cabinetul condus de Ludovic Orban a venit cu inițiative concrete prin care se încearcă protejarea și producătorilor agricoli, precum și menținerea în funcțiune și a acestui domeniu vital pentru economia românească. Printre cele mai relevante măsuri se numără suspendarea exporturilor pentru produsele agroalimentare de bază, în perioada stării de urgență, pentru asigurarea securității alimentare…

Mai mult...

Zvonoteca

# Începe, cu pași mărunți și discreți, implementarea tehnologiei 5G astfel încât sălăjenii de la bloc urmează să fie contactați de obositoarele companii de telefonie cu oferte generoase de implantare a unor antene și dispozitive uriașe pe blocurile lor. Deși nimeni nu a dovedit până acum legătura dintre aceste dispozitive și riscul dezvoltării unor boli oncologice, totuși, Organizația Mondială a Sănătății și-a permis să publice un studiu care are la bază astfel de practici și care ar fi demonstrate în cele din urmă că dincolo de zvonuri și paranoia există,…

Mai mult...