Conducerea SCM Zalău a trimis jucătorii acasă până la stabilirea unei date pentru reluarea campionatului

Deşi, iniţial s-a stabilit ca jucătorii de la SCM Zalău să-şi continue activitatea şi să efectueze pregătire pe plan local, dar şi câteva jocuri şcoală, conducerea tehnică şi administrativă a decis în cele din urmă să-i trimită acasă pe jucători. Decizia a venit ca urmare a hotărârilor luale la nivel naţional, prin care se cere izolarea la domiciliu şi părăsirea acestui doar cu un motiv bine întemeiat. „Iniţial, am stabilit să rămânem în pregătire până la reluarea campionatului, însă, având în vedere că lucrurile s-au agravat de la o zi…

Mai mult...

Primul deces din cauza Covid-19 în România

„A fost înregistrat primul deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus pe teritoriul României. Este vorba despre pacientul în vârstă de 67 de ani confirmat cu COVID-19 în 18 martie, la UPU din cadrul Spitalului Filiași și transferat în aceeași dată la Spitalul de Boli Infecțioase Craiova. Pacientul avea afecțiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer)”, a anunțat Grupul de comunicare strategică. M. S.

Mai mult...

Asociația Jurnaliștilor din Sălaj susține protestul PressHub

În numele presei locale din România, jurnaliști și redacții grupate în comunitatea PressHub, protestăm ferm față de ultimele demersuri de la nivel guvernamental, menite să ascundă adevărata dimensiune a răspândirii coronavirusului de tip nou COVID-19 în România. Încercarea de a ascunde răspândirea cazurilor pe județe și directivele adresate prefecților, de a nu informa presa, constituie încălcări grave ale libertății de exprimare. Suntem de acord cu necesitatea unei informări corecte a populației, a combaterii fenomenului stirilor neconfirmate și al dezinformărilor, care, în situații de criză cum este cea de acum, provoacă…

Mai mult...

Bancul zilei

O româncă, la produs în Anglia, este solicitată noaptea de un client arătos. El: Cât costă? Ea: Pentru tine dragule, 50 Lire… El: Oh, e cam mult, dar sunt neliniştit, aşa că hai… Fata s-a strâmbat puţin, pentru că în mod normal ea cere 100, 150 de lire, dar trece peste când observă că bărbatul acceptă. O bagă el în maşină, îi dă banii şi îşi face treaba cu măiestrie. Băbatul dă impresia că i-a plăcut tare mult. A doua noapte, figura se repetă… a treia noapte, la fel… În…

Mai mult...

Cum arată declarația pe proprie răspundere și adeverința de la angajator privind restricțiile de circulație

Ministrul de Interne a emis sâmbătă seara ordonanța militară, care prevede o serie de restricții de circulație pentru persoane, precum și obligația cetățenilor care circulă între orele 22,00 și 6,00 de a prezenta autorităților, în caz de solicitare, o declarație pe proprie răspundere sau o adeverință de la angajator, care să justifice deplasarea. Declarația pe proprie răspundere: DECLARATIE Subsemnata/Subsemnatul……………………………………………………………………………………… Născută/născut la data de………………………………. Având domiciliul:…………………………………………………………………………………………………… Certific faptul că deplasarea mea este legată de următorul motiv (se bifează caseta):  deplasarea între domiciliu și locul de muncă, atunci când activitatea profesională…

Mai mult...

Măsuri restrictive de circulație pentru cetățeni. Sancțiuni mai aspre pentru încălcarea măsurilor de izolare și carantină

Ministrul Afacerilor Interne (MAI), Marcel Vela, secretarii de stat în MAI Raed Arafat și Bogdan Despescu au anunțat, într-o conferință de presă extraordinară desfășurată sâmbătă seara, noi măsuri importante adoptate de autorități în pandemia de coronavirus COVID-19, pe fondul declanșării transmiterii intracomunitare a virusului pe teritoriul țării noastre.

Mai mult...

Vitamina C nu ajută în prevenirea infecției cu coronavirus

Studiile științifice arată că vitamina C poate reduce simptomele într-o răceală obișnuită, dar nu există dovezi că vitamina C ajută în prevenirea sau tratamentul infecției cu coronavirus. În plus, supradoza de vitamina C poate cauza reacții adverse precum greață, crampe abdominale și diaree, arată Ministerul Sănătății și Observatorul Român de Sănătate, care derulează o campanie de informare în contextul epidemiei. Observatorul Român de Sănătate, Ministerul Sănătății, Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului României și Inspectoratul pentru Situații de Urgență, cu sprijinul Asociației Universităților de Medicină și Farmacie din România, derulează…

Mai mult...

Vasile Bulgărean este noul șef al Inspectoratului Școlar

Potrivit unui comunicat primit la redacție, în funcția de inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean Sălaj este numit, prin detașare în interesul învățământului, profesorul Bulgărean Gheorghe-Vasile. Potrivit unui Ordin al Ministerului Educației și Cercetării, începând cu data de 23 martie 2020 încetează contractul de management și numirea profesoarei Pop Maria în funcția de inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean Sălaj. Cu aceeași dată, doamna profesoară Pop Maria revine la catedra rezervată. M. S.

Mai mult...