Arme și muniție confiscate de polițiștii sălăjeni

În cele opt luni trecute ale anului în curs, la nivel județean, polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea şi combaterea ilegalităților cu arme și muniții. Au fost efectuate peste 200 de controale pentru verificarea modului de păstrare și asigurare a securității armelor la persoanele fizice. Timp de 8 luni, polițiștii au intensificat verificările în teren, fiind efectuate 208 de controale și patru percheziții domiciliare, atât pentru depistarea persoanelor care încalcă normele legale referitoare la arme, explozivi și substanțe periculoase, cât…

Mai mult...

RAFTUL CU CARTE: Planurile diabolice ale unor politicieni, care puteau să distrugă lumea

Autor: Jakob van Eriksson Astăzi, puțini își mai dau seama că după Al Doilea Război Mondial și până în 1989-1991, la prăbușirea sistemului comunist din Europa Răsăriteană, lumea întreagă era să fie distrusă de mai multe ori, așa-numitul „Război Rece” (în fapt, un conflict ideologic cu permanente consecințe militare) amenințând să se transforme oricând într-un „Război Fierbinte” în care cele două mari puteri atomice (SUA și URSS) să se anihileze reciproc, târând însă întreg mapamondul într-un dezastru total. În tot acest interval, mulți politicieni de ambele părți ale „Cortinei de…

Mai mult...

Zvonoteca

# Ați auzit, cu siguranță, despe magistralul proiect de lege prin care stătălăul îi va încolona pe cei care subminează economia națională prin neplata amărâtelor de dări cătă hoțul suprem, statul. La închisoare cu voi, spun cei care cu câteva luni în urmă i-au scos din închisori pe toți nenorociții care fură, dau în cap, violează sau fac atâtea alte adevărate fărădelegi. Deocamdată, sinistrul finanțelor spune că renunță la proiect și mai cujetă, până ce nu se vor strînge cel puțin 10.000 de followerși care să semneze că da, sunt…

Mai mult...

Meniul zilei 18.09.2019

Ce mâncăm azi? Ce este la meniu? Cine merge să ia de mâncare? Vă sună cunoscut? De obicei iei prânzul în oraș sau la birou? MAGAZIN SĂLĂJEAN îți prezintă, în fiecare zi, oferte într-un singur loc! De luni până vineri, începând cu ora 11, suntem ghidul tău pentru alegerea mesei de prânz! La un click distanță de comandă! Poftă bună! Restaurantele sau pensiunile care doresc să apară la această rubrică sunt rugate să ne contacteze la adresa de e-mail publicitate@magazinsalajean.ro sau la numărul de telefon 0260 611364. Broaster Chicken Meniu Copanele 15…

Mai mult...

Directorul general Simex, şimleuanul Dumitru Blaga, ales vicepreședintele Asociației Producătorilor de Mobilă din România

Şimleuanul Dumitru Blaga, directorul general Simex, a fost ales vicepreședinte al Asociației Producătorilor de Mobilă din România (APMR) în cursul săptămânii trecute, în 12 septembrie, la Bucureşti, la alegerile Consiliului de conducere APMR. Această alegere vine în urma experienței  sale profesionale din industria lemnului, începută în anul 1986. Brandul internațional de mobilă Simex s-a născut acum 70 de ani, mai exact în 1947 și este în continuă dezvoltare. România rămâne una din țările europene cu o puternică tradiție în industria prelucrării lemnului, fapt demonstrat de creșterea in ascensiune a exporturilor…

Mai mult...

Pensionarii se pregătesc să îşi serbeze Ziua Internaţională

O informare privind activitățile propuse de Consiliul Județean al Persoanelor Vârstnice  Sălaj  pentru sărbătorirea Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârsnice – 1 octombrie 2019, a fost prezentată marţi, 17 septembrie, de către preşedintele asociaţiei, Ioan Chichişan, în cadrul şedinţei lunare a Comitet Consultativ pentru Problemele Persoanelor Vârstnice. Astfel, premergător zilei de 1 octombrie, se intenţionează organizarea de: concursuri de şah, tenis de masă şi table pentru pensionari. Marţi, 1 octombrie, va avea loc un concert susținut de fanfara Promenada, pe platoul de la intrarea în Consiliul Județean Sălaj, urmat de o…

Mai mult...

Razie în gările sălăjene

O acțiune pe linia transportului de persoane pe calea ferată a fost demarată miercuri la primele ore ale dimineții, de IPJ Sălaj. Este vorba despre o serie de controale ce se efectuează în special  pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în zona și incinta  stațiilor CFR. Astfel, 25 de polițiști de la transporturi, rutieră și ordine publică desfășoară controale în patru stații de cale ferată din județ, printre care se regăsesc și gările Zalău și Jibou. Polițiștii pot ajunge, însă, evident, neanunțați, și în stații mai mici din județ. Se…

Mai mult...

La fântâna dorului… de dezvoltare

Ce-i lipsește chelului? Tichie de mărgăritar, se spune, ironic, despre cel care, lipsit de lucruri de primă necesitate, dorește să aibă altele, mai puțin utile sau chiar inutile. Zicerea veche de când lumea pare a fi într-o eternă actualitate la Zalău, orașul în care de întâmplă de toate și nimic. Zilele trecute, municipalitatea a inaugurat, cu trâmbițe pe Facebook și jeturi multicolore, trei fântânele arteziene construite pe repede-înainte în buricul urbei. Aparent, nimic de criticat. În fond, fântânile arteziene reprezintă în aproape toate cazurile, un punct de atracție și un…

Mai mult...

Jibouanii, aşteptaţi la mişcare pe străzile oraşului. ”Pedalăm pentru Jibou” – la a doua ediţie

Locuitorii oraşului Jibou sunt invitaţi la o plimbare cu bicicleta, rolele sau trotineta pe străzile urbei,  în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului ”Pedalăm pentru Jibou”, ce va avea loc miercuri – 18 septembrie 2019. Startul se va da la ora 15.00 în faţa Primăriei Jibou. ”Este o plimbare, nu o cursă sau un concurs, important este să ajungem toți la final, nu cine ajunge primul. Cel mai important: să petrecem o după-amiază frumoasă împreună și să arătăm tuturor că mersul pe bicicletă este frumos și sănătos!”, au…

Mai mult...

Încep lucrările de restaurare a statuii Wesselényi

Încep lucrările de restaurare la monumentul Wesselenyi din Centrul istoric al municipiului Zalău. Reprezentanții Pimăriei Zalău ne-au comunicat că lucrările de restaurare a statuii Wesselényi vor începe în scurt timp, fiind emis în urmă cu două zile ordinul în acest sens. “Pentru obiectivul de investiții restaurare soclu la Monumentul Wesselényi din municipiul Zalău, inclus în lista monumentelor istorice emisă de Ministerul Culturii și Patrimoniului Naționlal, cod SJ-III-M-B-05151 a fost semnat contractual de lucrări cu firma SC Dimeny Granit SRL Crasna. În vederea atribuirii contractului de lucrări pentru obiectivul de investiții…

Mai mult...

Motivele pentru care românii semnează în număr mare pentru candidatura lui Iohannis. GALERIE FOTO

Faptul că este un adversar de neclintit al PSD, reprezentarea cu cinste a României în plan extern, lupta împotriva corupției și convingerea că poate transforma România într-o țară normală, în care totul să funcționeze așa cum trebuie – acestea sunt câteva dintre argumentele formulate de românii care au semnat pentru candidatura lui Klaus Iohannis. PNL desfășoară o amplă campanie de strângere de semnături pentru președintele Klaus Iohannis, care candidează pentru un nou mandat la Cotroceni. Obiectivul declarat al PNL este să strângă peste două milioane de semnături, cu mult peste…

Mai mult...

Schimbările bruște ale vremii nu sunt de bun augur pentru cei meteosensibili

Diferențele mari de temperaturi de la o zi la alta, aşa cum se întâmplă în aceste zile, dar şi umiditatea excesivă, presiunea atmosferică și schimbările ce intervin în câmpul magnetic din aceste cauze sau altele complementare, ne aduc neplăceri tuturor, în special în cazul celor meteosensibili. În cazul acestora situația este și mai delicată, având în vedere faptul că nu mai discutăm de un simplu disconfort, ci de stări de slăbiciune, stări de rău fizic sau chiar psihic, iar în unele cazuri de situații care se pot transforma în urgențe. …

Mai mult...

Sportivii de la Seiko şi Terra Kid Zalău, pe podium la finala Campionatului Naţional de Karate Tradiţional Fudokan

Rezultate remarcabile pentru karateka de la CS Seiko Zalău şi CS Terra Kid Zalău la ediţia cu numărul 28 a Campionatului Naţional de Karate Tradiţional Fudokan, desfăşurat la Brăila, în perioada 13 – 15 septembrie. CS Seiko Zalău a participat cu şase sportivi conduşi de Călin Marincaş, toţi concurând la cadeţi. La kata echipe, echipa formată din Nemeti Zoltan, Solyom Szilard şi Găvriluţ George a fost medaliată cu aur, iar la enbu masculin, cuplul alcătuit din Nemeti Zoltan şi Solyom Szilard a obţinut medalia de bronz. Seiko Zalău a obţinut…

Mai mult...