Rapid Jibou, lider în Liga a IV-a de fotbal

Odată cu promovarea echipei Unirea Mirşid în Liga a III-a şi cu schimbarea denumirii clubului în SCM Zalău, lupta la titlul judeţean pare să fi rămas între patru echipe: Rapid Jibou, unde, de altfel, au şi ajuns o parte dintre foştii componenţi ai Unirii Mirşid, Sportul Şimleu, CS Barcău Nuşfalău şi Dumbrava Gâlgău. După primele trei runde, formaţia din Jibou, conducă de pe margine de Emil Ionaş, conduce în clasament cu 9 puncte, trei victorii din tot atâtea etape. Ultima victimă a jibouanilor a fost chiar una dintre contracandidatele la…

Mai mult...

Primăria Zalău vrea să se împrumute cu încă 70 de milioane de lei la CEC

Un proiect de hotărâre ce se va afla pe masa consilierilor locali în ședința de Consiliu Local de mâine, 19 septembrie, privește aprobarea contractării de către Municipiul Zalău a unui împrumut bancar intern de 70 de milioane de lei, în vederea asigurării cofinanțării și contribuției acestuia la realizarea unor obiective de investiții de interes local cu finanțare europeană nerambursabilă. Concret, cei 70 de milioane de lei, aproximativ 14.900.000 de euro, vor merge către  asigurarea contribuției Municipiului Zalău — cofinanțare – cheltuieli eligibile și cheltuieli neeligibile la proiectele: ’Mobilitate urbană durabila…

Mai mult...

Elevii pasionaţi de informatică, aşteptaţi să se înscrie la competiția ”Învață să programezi cu Alice”

Elevii din clasele V-XIII pasionaţi  de informatică sunt aşteptaţi să se înscrie la competiția națională ”Învață să programezi cu Alice”. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, în această perioadă, până în 27 octombrie, au loc înscrierile.  Competiția națională, aflată la a V-a ediţie, este organizată de către ADFABER și sponsorizată de către ”Oracle Academy” fiind înscrisă în calendarul competițiilor școlare naționale aprobate de Ministerul Educației Naționale. Competiția se adresează elevilor de gimnaziu și liceu pasionați de informatică și care își doresc să învețe sau să-și exerseze noțiunile de bază…

Mai mult...

Locuri de muncă 18.09.2019

locuri de munca salaj

*** Angajez persoană având cunoştinţe operare calculator (redactare) pentru birou de copiat acte. Relaţii la telefon 0752 550 524 sau 0260 660 595 *** Evoca Manufacturing S.R.L. societate din Jibou ANGAJEAZĂ responsabil linie producţie. Pentru CV-uri: hr.romania@evocagroup.com *** Societate Comercială angajează VÂNZĂTORI PLĂCINTĂRIE (băieţi şi fete). Relaţii la telefon 0754 508426. *** Angajăm muncitor calificat sau necalificat în domeniul mecanic auto. Telefon 0747 010669. *** Restaurant Time Out angajează ospătar. Relaţii la telefon 0757 097 290. *** WEST OIL angajează lucrători -gestionari staţie distribuţie carburanţi Persoanele interesate sunt rugate să trimită…

Mai mult...

Un post de director la Sistemul de Gospodărire a Apelor Sălaj, scos la concurs

Administraţia Naţională  Apele Române – Administrația Bazinală de Apă Someș – Tisa organizează concurs: un post de director la Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Sălaj, cu normă întreagă, pe perioadă nedeterminată. Potrivit anunţului de concurs, activitatea se va desfășura la SGA Sălaj situat în strada Corneliu Coposu nr. 91. Persoanele interesate  trebuie să aibă: studii superioare de lungă durată; calificăre în domeniul construcții hidrotehnice, hidroenergetică, energetică, îmbunătățiri funciare, ingineria mediului, construcții civile, industriale și agricole, căi ferate, drumuri și poduri, specializări similare în domeniul tehnic; experiență – vechime în…

Mai mult...

Noi sancțiuni, din octombrie. Amenzi dublate pentru medicii și asistentele care nu respectă normele din spitale și cabinete

O hotărâre de guvern ce intră în vigoare în 29 septembrie prevede amenzi majorate pentru personalul sanitar care nu respectă normele stabilite în spitale, laboratoare de analiza, cabinete medicale, dar și în compartimentele și serviciile de urgențe. Actul normativ introduce și sancțiuni noi pentru persoane fizice și juridice care activează în domeniul medical. Până acum,astfel de sancțiuni erau prevăzute doar pentru unitățile medicale, potrivit legestart.ro. Amenzile dublate sunt pentru încălcarea următoarelor norme: nerespectarea de către persoanele fizice și juridice a normelor privind sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă şi…

Mai mult...

Arme și muniție confiscate de polițiștii sălăjeni

În cele opt luni trecute ale anului în curs, la nivel județean, polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea şi combaterea ilegalităților cu arme și muniții. Au fost efectuate peste 200 de controale pentru verificarea modului de păstrare și asigurare a securității armelor la persoanele fizice. Timp de 8 luni, polițiștii au intensificat verificările în teren, fiind efectuate 208 de controale și patru percheziții domiciliare, atât pentru depistarea persoanelor care încalcă normele legale referitoare la arme, explozivi și substanțe periculoase, cât…

Mai mult...

RAFTUL CU CARTE: Planurile diabolice ale unor politicieni, care puteau să distrugă lumea

Autor: Jakob van Eriksson Astăzi, puțini își mai dau seama că după Al Doilea Război Mondial și până în 1989-1991, la prăbușirea sistemului comunist din Europa Răsăriteană, lumea întreagă era să fie distrusă de mai multe ori, așa-numitul „Război Rece” (în fapt, un conflict ideologic cu permanente consecințe militare) amenințând să se transforme oricând într-un „Război Fierbinte” în care cele două mari puteri atomice (SUA și URSS) să se anihileze reciproc, târând însă întreg mapamondul într-un dezastru total. În tot acest interval, mulți politicieni de ambele părți ale „Cortinei de…

Mai mult...

Zvonoteca

# Ați auzit, cu siguranță, despe magistralul proiect de lege prin care stătălăul îi va încolona pe cei care subminează economia națională prin neplata amărâtelor de dări cătă hoțul suprem, statul. La închisoare cu voi, spun cei care cu câteva luni în urmă i-au scos din închisori pe toți nenorociții care fură, dau în cap, violează sau fac atâtea alte adevărate fărădelegi. Deocamdată, sinistrul finanțelor spune că renunță la proiect și mai cujetă, până ce nu se vor strînge cel puțin 10.000 de followerși care să semneze că da, sunt…

Mai mult...

Meniul zilei 18.09.2019

Ce mâncăm azi? Ce este la meniu? Cine merge să ia de mâncare? Vă sună cunoscut? De obicei iei prânzul în oraș sau la birou? MAGAZIN SĂLĂJEAN îți prezintă, în fiecare zi, oferte într-un singur loc! De luni până vineri, începând cu ora 11, suntem ghidul tău pentru alegerea mesei de prânz! La un click distanță de comandă! Poftă bună! Restaurantele sau pensiunile care doresc să apară la această rubrică sunt rugate să ne contacteze la adresa de e-mail publicitate@magazinsalajean.ro sau la numărul de telefon 0260 611364. Broaster Chicken Meniu Copanele 15…

Mai mult...

Directorul general Simex, şimleuanul Dumitru Blaga, ales vicepreședintele Asociației Producătorilor de Mobilă din România

Şimleuanul Dumitru Blaga, directorul general Simex, a fost ales vicepreședinte al Asociației Producătorilor de Mobilă din România (APMR) în cursul săptămânii trecute, în 12 septembrie, la Bucureşti, la alegerile Consiliului de conducere APMR. Această alegere vine în urma experienței  sale profesionale din industria lemnului, începută în anul 1986. Brandul internațional de mobilă Simex s-a născut acum 70 de ani, mai exact în 1947 și este în continuă dezvoltare. România rămâne una din țările europene cu o puternică tradiție în industria prelucrării lemnului, fapt demonstrat de creșterea in ascensiune a exporturilor…

Mai mult...

Pensionarii se pregătesc să îşi serbeze Ziua Internaţională

O informare privind activitățile propuse de Consiliul Județean al Persoanelor Vârstnice  Sălaj  pentru sărbătorirea Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârsnice – 1 octombrie 2019, a fost prezentată marţi, 17 septembrie, de către preşedintele asociaţiei, Ioan Chichişan, în cadrul şedinţei lunare a Comitet Consultativ pentru Problemele Persoanelor Vârstnice. Astfel, premergător zilei de 1 octombrie, se intenţionează organizarea de: concursuri de şah, tenis de masă şi table pentru pensionari. Marţi, 1 octombrie, va avea loc un concert susținut de fanfara Promenada, pe platoul de la intrarea în Consiliul Județean Sălaj, urmat de o…

Mai mult...