Primăria din Cehu Silvaniei va găzdui în cursul săptămânii viitoare o masă rotundă prilejuită de cea de a VI-a ediție a campaniei ”Pedalăm pentru vârstnici”, prin care 18 cicliști belgieni pedalează câte 1.000 de kilometri pe etapă pentru a promova nevoia bătrânilor din România de a avea acces la o rețea sustenabilă de servicii de îngrijiri la domiciliu. Astfel, cei 18 cicliști belgieni vor trece prin Cehu Silvaniei marți, 10 septembrie, şi la ora 16 și se vor opri pentru a participa la conferința de presă ce va încheia discuțiile…
Mai mult...Zi: 6 septembrie 2019
Veste bună! Apetitul pentru afaceri în Sălaj este în creştere
Activitatea pe linie de afaceri, în judeţul Sălaj, este în acest an într-un trend pozitiv. Cel puţin asta indică datele centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) în primele şapte luni ale acestui an, ianuarie- iulie 2019. Numărul celor tentaţi să-şi încerce forţele prin demararea unui business, în primele şapte luni ale acestui an, este de 1.264 – înmatriculări de persoane fizice şi juridice, în creştere comparativ cu aceeaşi perioada a anului trecut, când în judeţul Sălaj au fost realizate 991 de înmatriculări. Potrivit ONRC, din cele peste 1.260…
Mai mult...Devansate cu cel puțin o lună față de termenul prevăzut, lucrările la tronsonul drumului județean 108N Cuzăplac – limita județul Cluj au fost finalizate
Locuitorii din sudul județului Sălaj și în mod direct locuitorii comunei Cuzăplac beneficiază de la începutul lunii septembrie a.c. de condiții de trafic rutier îmbunătățite dar și de o conectivitate mai bună a zonei atât spre și dinspre județul Cluj, prin Aghireș sau prin conexiunea cu drumul european E81, odată cu finalizarea lucrărilor la tronsonul drumului județean DJ 108N situat între Cuzăplac și limita cu județul Cluj. Devansate cu cel puțin o lună față de termenul prevăzut, lucrările de reparații și întreținere la tronsonul drumului județean DJ 108N, începute pe…
Mai mult...