Cadavrul unui bărbat a fost descoperit de pompierii zălăuani într-un apartament din municipiu. Aceștia au fost alertați luni seara, 19 august, de vecinii bărbatului, care au simțit un miros puternic venind din locuință. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (ISU)”Porolissum” Sălaj pompierii au fost solicitaţi să intervină în această seara, pentru a debloca uşa unui apartament dintr-un imobil de pe strada Armoniei din municipiul Zalău. Pompierii au deblocat uşa şi au găsit o persoană de sex masculin, care era decedată, aflată în stare avansată de descompunere.
Mai mult...Zi: 19 august 2019
Parfumul din vitrină
Deși nimeni pe lumea asta nu poate spune cu exactitate unde s-a născut comerțul, noi putem spune cu certitudine că la Zalău în mod sigur nu s-a întâmplat asta. Nu doar că nu s-a născut aici, dar nici n-a evoluat de-a lungul sutelor de ani, dovadă fiind zecile de magazine care vând produse vai de capul lor și au, de asemenea, pe la tejghele, lucrători care nu au nici cea mai vagă idee ce înseamnă negustoritul și respectul față de client. Un magazinaș cochet de fel, dar cu pretenții de…
Mai mult...Simpozionul Internațional de Arte Vizuale ”Arta în Grădină”, la o nouă ediţie. Artişti din ţară şi din străinătate se întâlnesc la Grădina Botanică din Jibou
Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și Centrul de Cercetări Biologice Jibou organizează în această perioadă cea de a VIII-a ediţie a Simpozionului Internațional de Arte Vizuale ”Arta în Grădină”. Evenimentul are loc în perioada 19 – 29 august 2019, în cadrul natural deosebit oferit de Grădina Botanică din orașul Jibou, iar în acest an este susținut și de Primăria orașului Jibou, prin asociația Prietenii Grădinii Botanice și de revista online Modernism.ro din București. La această ediție vor participa următorii artiști: Gabriela Aniței – București, Valentin Codoiu –…
Mai mult...Un celebru brand de modă pentru femei va deschide un magazin în Value Center Zalău
Brandul de îmbrăcăminte de damă și modă Orsay va deschide în curând un magazin în Zalău în noul centru comecial ce se ridică pe terenul fostei intreprinderi “Armătura”. Alături de alte branduri de articole vestimentare precum C & A și Takko, Orsay va avea un spațiu comercial în cel mai mare mall din Zalău – Value Center. Orsay este un magazin (brand) de îmbrăcăminte și modă pentru femei foarte popular din Germania. Primele magazine au fost deschise în anul 1975, afacerea debutând cu 220 de angajați și 35 de magazine…
Mai mult...Ultima saptamana inainte de debutul US Open
Tenisul de inalta clasa ne bate la usa, in perioada 26 august – 8 septembrie se va desfasura ultimul Grand Slam din calendarul sezonului 2019. Este un turneu care aduce premii colosale si mai mult decat atat, o poate readuce pe Simona mai aproape de primul loc. US Open 2019 este cel de-al patrulea si ultimul Mare Slem programat in calendarul sezonului 2019. Este ultima ocazie si pentru ca jucatorii sa faca un salt important in clasament, avand in vedere ca invingatorul castiga 2.000 de puncte. Pentru fanii romani este…
Mai mult...Fotografia zilei
Surpriză…
Mai mult...Meniul zilei 19.08.2019
Ce mâncăm azi? Ce este la meniu? Cine merge să ia de mâncare? Vă sună cunoscut? De obicei iei prânzul în oraș sau la birou? MAGAZIN SĂLĂJEAN îți prezintă, în fiecare zi, oferte într-un singur loc! De luni până vineri, începând cu ora 11, suntem ghidul tău pentru alegerea mesei de prânz! La un click distanță de comandă! Poftă bună! Restaurantele sau pensiunile care doresc să apară la această rubrică sunt rugate să ne contacteze la adresa de e-mail publicitate@magazinsalajean.ro sau la numărul de telefon 0260 611364. Saladina Restaurant Ciorbă: Ciorbă rădăuțeană…
Mai mult...ANAF: vremea avertismentelor a trecut, urmează amenzile
Legea prevenţiei nu se va mai aplica în cazul în care se constată lipsa din dotare a casei de marcat cu jurnal electronic. Inspectorii sălăjeni vor începe controalele, iar măsurile în cazul depistării neregulilor vor fi concretizate direct în amenzi, fără niciun avertisment dat în prealabil. Acestea sunt cuprinse între 8.000 şi 10.000 de lei şi pot duce chiar la suspendarea activităţii respectivei unități. Peste 65.000 de contribuabili au beneficiat, din februarie 2018 și până în prezent, de prevederile legii preventiei, aplicată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), prin…
Mai mult...Calendar istoric al judeţului Sălaj: 19 august
1924: la Cehu Silvaniei se înfiinţează Şcoala de meserii
Mai mult...Au început înscrierile la Şcoala Populară de Arte şi Meserii
Elevii cu vârste cuprinse între 7 şi 14 care vor să urmeze cursurile Şcolii Populare de Arte şi Meserii din cadrul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj se pot înscrie, începând de astăzi, 19 august, la serie de specialităţi. Astfel, până în 3 septembrie, Şcoala Populară de Arte şi Meserii face înscrieri în anul I de studii, anul şcolar 2019-2020 la : pian, vioară, acordeon, chitară, clarinet, saxofon, taragot, orgă electronică, pictură, canto clasic, canto muzică uşoară, canto popular, dans popular interpreţi, dans popular instructori (vârsta minimă…
Mai mult...