Recurs la nedreptate

Deși am trecut printr-o facultate de Drept, absolvită acum vreo 25 de ani, cu o notă bunicică la Universitatea din București, după atâția ani, atâtea trăiri, câteva locuri muncă schimbate și repetându-mi că nu mai vreau să am de-a face cu orice ține de ceea ce mă lega cândva de acest domeniu, realitatea mă întoarce deseori în acest labirint al dreptului. Mai precis în “stufărișul” mereu nou și plin de surprize al codului penal, dar și al celui de procedură penală, cândva materiile mele preferate dintre cele (multe) studiate în…

Mai mult...

Descoperire explozivă în localitatea Domnin

Pirotehniştii de la Detaşamentul de pompieri Zalău au intervenit în cursul zilei de miercuri – 15 mai pentru ridica un proiectil de artilerie de 76mm din localitatea Domnin, comuna Someş Odorhei. Proiectilul a fost găsit de nişte muncitori în timp ce realizau lucrări la un drum din localitate. Ajunşi la faţa locului, pirotehniştii au idenfificat şi ridicat proiectilul. Pe această cale aceştia recomandă cetăţenilor, ca la găsirea unor elemente de muniţie neexplodate să  anunţe cel mai apropiat organ de poliţie sau Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘’Porolissum’’ al judeţului Sălaj…

Mai mult...

Prima ediţie a Crosului Rotary s-a organizat în urmă cu 13 ani

2006 a fost anul în care Clubul Rotary a organizat prima ediţiei a Crosului care-I poartă numele, o competiţie la care participă elevi din clasele IV-XII din municipiu. Evenimentul nu s-a organizat în fiecare an, ediţia a II-a desfăşurându-se în 2009. Au fost câteva ediţii consecutive, din nou o pauză, alte câteva ediţii, dar important este că evenimentul nu a fost abandonat de membrii Clubului Rotary. Ediţia din acest an va avea loc joi după-amiaza, începând cu ora 16:30, estimându-se un număr de peste 1000 de participanţi. Cei care vor…

Mai mult...

RAFTUL CU CARTE: Codul Da Vinci – istoria fascinantă a papalității, de la misterele trecutului la enigmele moderne

autor: Vladimir Duca Literatura a fost întotdeauna fascinată de istoria ascunsă a Sfântului Scaun și a oferit adesea interpretări surprinzătoare, care, la adăpostul convenției ficțiunii, au indus ideea că oricând s-ar putea verifica și în realitate, sub mantiile de purpură ale înalților ierarhi ascunzându-se o mulțime de secrete tulburătoare, a căror dezvăluire poate zdruncina oricând temeliile credinței creștine… De la Numele trandafirului la o viziune ocultă și tenebroasă a papalității, hotărâtă să apere cu orice preț bogăția Bisericii Codul Da Vinci sau de ce oamenilor le plac atât de mult…

Mai mult...

Norica Nicolai, la Zalău: “Trebuie să fim tratați cu același respect și să avem aceleași drepturi ca și cetățenii celorlalte state UE” 

Europarlamentarul Norica Nicolai a vizitat, miercuri, Zalăul, ocazie cu care filiala ALDE Sălaj a organizat o serie de întâlniri cu membrii ALDE, precum și o conferință de presă la care au participat reprezentanții ALDE Sălaj și cei de la ALDE Zalău. Printre problemele pe care Norica Nicolai le-a adus în discuție în cadrul conferinței de presă de la Zalău s-au numărat alegerile europarlamentare, problemele majore existente în statele Uniunii Europene, apărarea și securitatea statului și altele. “În buna tradiție românească, problemele importante cu care ne confruntăm și pe marginea cărora…

Mai mult...

Şcoala din Dragu, menţiune la etapa naţională a Olimpiadei Gimnaziilor la oină

Complexul Sportiv Olimpic de la Izvorani a fost gazda ediţiei din acest an a etapei naţionale din cadrul Olimpiadei Gimnaziilor la oină, eveniment la care s-a calificat şi Şcoala Gimnazială Dragu. Au mai fost prezente şcoli din judeţele Galaţi, Sibiu, Dolj, Arad, Călăraşi şi Bucureşti. Elevii sălăjeni au obţinut două victorii, învingând şcolile din Dolj şi Arad, două remize cu echipele din Călăraşi şi Bucureşti şi trei înfrângeri. În urma rezultatelor, echipa Şcolii din Dragu, condusă de profesorul Cosmin Ardelean, s-a clasat pe locul şase, obţinând menţiune la această competiţie.…

Mai mult...

Consiliul Judeţean Sălaj a aprobat o investiţie de peste 72 de milioane de lei la Spitalul de Urgenţă

Consilierii judeţeni au aprobat astăzi în cadrul unei şedinţe extraordinare, cu unanimitate de voturi, indicatorii tehnico-economici pentru proiectul de investiţii privind extinderea Ambulatoriului de specialitate, spitalizare de zi şi Bloc Operator la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, unitate sanitară aflată în subordinea administraţiei judeţene din anul 2010. Valoarea investiţiei se ridică la peste 72 de milioane de lei, inclusiv TVA, fonduri din care partea de dotări ajunge la aproape 42 de milioane de lei, iar construcţiile la aproximativ 30 de milioane de lei. Practic, prin această investiţie, Consiliul Judeţean va…

Mai mult...

Locuri de muncă 15.05.2019

*** Consiliul Judeţean Sălaj organizează concurs pentru ocuparea următoarei funcţii contractuale de execuţie vacantă: Inspector de specialitate gradul II la Biroul proiectare din cadrul Direcţiei Arhitect şef. Condiţiile de participare la concurs, conţinutul obligatoriu al dosarelor de înscriere şi bibliografia pentru ocuparea prin concurs a funcţiei contractuale de execuţie vacantă sunt afişate la sediul Consiliului Judeţean Sălaj şi pe site-ul instituţiei www.cjsj.ro” , sau informaţii suplimentare se pot obţine de la Serviciul resurse umane,salarizare şi organizare, telefon 0260-614120 interior 134. *** OBRIZCONF SRL angajează confecţioneri îmbrăcăminte şi muncitor necalificat –…

Mai mult...

Au spart o cabană și au furat de la televizor până la furculițe

Doi tineri de 20, respectiv 24 de ani, unul din Zalău, celălalt din comuna Românaşi, bănuţi de comiterea unui furt calificat, comis în luna aprilie în Sâg, au fost prinşi de poliţişti, marţi, 14 mai. Cercetările efectuate de polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Sâg au stabilit că tinerii au pătruns în perioada 1-23 aprilie a.c., într-o cabană de pe raza comunei Sâg, de unde au sustras mai multe bunuri (lenjerie de pat, televizor, tacâmuri etc), cauzând un prejudiciu de 1.000 lei. din prejudiciul cauzat s-a recuperat aproximativ 60% şi a…

Mai mult...

Revista de cultură Caiete Silvane, la numărul 172

Iubitorii de cultură din întreg judeţul au la îndemână un nou număr al revistei Caiete Silvane. În această perioadă a apărut ediția on-line a nr. 172, mai 2019,  al revistei Caiete Silvane, publicație editată de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, sub egida Uniunii Scriitorilor din România, a Consiliului Județean Sălaj și Primăriei municipiului Zalău. Detalii pe caietesilvane.ro. Ediția tipărită va fi distribuită începând de miercuri, 22 mai 2019. În acest număr: Primăvara Poeziei/ A Költészet Tavazsa. Poeme de Mihai Eminescu (Cărțile) și Ady Endre (Cartea regăsită) în…

Mai mult...

Cinci școli și patru grădinițe din Sălaj ar putea fi desființate

Instituţia Prefectului Sălaj a organizat miercuri, 15 mai, şedinţa lunară a Comisiei de Dialog Social, în cadrul căreia inspectorul şcolar general Maria Pop a prezentat propunerea pentru reţeaua şcolară şi planului de școlarizare 2019 – 2020. Potrivit datelor prezentate, pentru viitorul an şcolar se propun 338 unităţi de învăţământ, comparativ cu 347 în acest an. La solicitarea unor Consilii Locale, un număr de cinci școli primare și patru grădinițe, toate din mediul rural, ar putea fi desfiinţate (şcolile primare din Mesteacănu, Trestia, Uileacu Șimleului, Gostila şi Poarta Sălajului; grădiniţele din…

Mai mult...

Agenţii economici, sancţionaţi de inspectorii de muncă

Tradiţionalele controale lunare  desfăşurate atât în  domeniul relaţiilor de muncă (RM) cât şi în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă (SSM) de inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj  au scos la iveală o serie de abateri.. Astfel, în cursul lunii aprilie,  în domeniul RM, inspectorii au  controlat 76 de agenţi economici din care 25 au fost sanctionaţi, aplicându-se cinci amenzi, în cuantum total de 26.500 de lei şi  40 de  avertismentee. În urma controalelor a fost depistată o persoană care muncea fără a avea întocmit…

Mai mult...