Elevul Bogdan Petru Pop din clasa a XII-a C, Colegiul Naţional „Silvania” Zalău, îndrumător profesor Florin Morar, face parte din lotul național ce va reprezenta România la etapa internațională de informatică. Acesta a fost în lotul care a reprezentat judeţul Sălaj la Olimpiada Naţională de Informatică, competiție care s-a desfășurat în perioada 30 aprilie – 4 mai la Suceava. Reamintim că din lotul național au făcut parte cinci elevi de la Colegiul Naţional ”Silvania” Zalău care au obținut rezultate de excepție: trei medalii de aur, una de argint şi una…
Mai mult...Zi: 4 mai 2019
4 mai – Ziua Internațională a Pompierilor
Ziua Internaţională a Pompierilor (International Firefighters’ Day – IFFD) este sărbătorită pe 4 mai. Aceasta a fost instituită începând cu 4 ianuarie 1999, după propunerile transmise prin e-mail în întreaga lume, ca urmare a decesului a cinci pompieri în circumstanţe tragice într-un incendiu produs în Linton, Statul Victoria, Australia. Ziua de 4 mai este sărbătorită în mod tradiţional de pompieri în multe ţări europene, pentru că este ziua Sfântului Florian, patronul spiritual al pompierilor, potrivit www.firefightersday.org. Una dintre cele mai importante simboluri ale Zilei Internaţionale a Pompierilor este panglica în…
Mai mult...Prin Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, tabere gratuite pentru elevii şi studenţii cu handicap
Preşcolarii, elevii şi studenţii cu handicap, cu domiciliul în judeţul Sălaj pot beneficia de tabere gratuite prin Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Sălaj. După cum a explicat directorul instituţiei, Adrian Fărcaş, potrivit normelor metodologice aprobate de către Ministerul Tineretului şi Sportului, persoanele cu handicap sunt acele persoane cărora, din cauza unor afecţiuni fizice, mentale sau senzoriale, le lipsesc abilitatile de a desfăşura în mod normal activităţi cotidiene, necesitând măsuri de protecţie în sprijinul recuperării, integrării şi incluziunii sociale (gradul I, II si III de handicap).Tabara gratuită se va…
Mai mult...Fotografia zilei
Atenţie…
Mai mult...Un minor a traversat strada în fugă şi a fost accidentat
Un copil în vârstă de șapte ani a fost rănit ușor, după ce s-a angajat în traversarea unei străzi din municipiu fără să se asigure. Incidentul a avut loc în cursul zilei de sâmbătă – 4 mai, pe strada 22 Decembrie din Zalău. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Sălaj, un tânăr de 32 de ani , din Zalău, în timp ce conducea autoturismul a acroșat cu partea dreaptă fața un copil de șapte ani, care s-a angajat in traversarea străzii în fugă, prin loc nepermis și fără să…
Mai mult...Festivalul internaţional „Primăvara Poeziei – A Költészet Tavasza”, la o nouă ediţie
Iubitorii de poezie sunt așteptați la Festivalul internaţional „Primăvara Poeziei – A Költészet Tavasza”. Aflat la cea de a XIX-a, festivalul se va desfășura în perioada 9-11 mai la Zalău și este organizat de Consiliul Judeţean (CJ) Sălaj, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj și Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR). Festivalul va debuta joi -9 mai, orele 11-14 cu desanturi scriitoriceşti ale invitaţilor la Festivalul „Primăvara Poeziei” la licee din Zalău: Liceul Pedagogic „Gheorghe Şincai”, Liceul Reformat „Wesselényi”, Colegiul Naţional…
Mai mult...Iaurtul nu este mereu ceea ce pare a fi. Care este categoria de produse recomandată de specialiști în alegerile noastre
Asociația Pro Consumatori (APC) a analizat, recent, mai multe sortimente de iaurt existente în comerț, produse de cele mai populare mărci autohtone sau străine. Concluziile la care specialiștii au ajuns în privința acestui produs pe care noi îl considerăm a fi 100 la sută natural, nu sunt foarte bune. 9 din 10 tipuri de iaurt sunt fabricate din lapte standardizat – ceea ce înseamnă faptul că laptele folosit la preparare nu este integral și conține și adaosuri proteice, de lapte praf și alte componente. Două din 10 tipuri de iaurt…
Mai mult...Calendar istoric al judeţului Sălaj – 4 Mai
1946: în incinta actualului Colegiu Naţional „Silvania” este dezvelit bustul lui Ady Endre
Mai mult...ITM Sălaj: modificari legislative în munca prestată de zilieri
Inspectorul Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj anunță persoanele interesate, angajați și angajatori, despre ultimele modificări în domeniul legislației muncii, pe segmentul activității prestate de cei care efectuează munca cu ziua. Astfel, potrivit unui comunicat primit din partea reprezentanților ITM, Ordonanța de urgență nr.26/2019 modifică și completează Legea nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri. Principala noutate adusă de actul normativ este includerea a încă nouă activități și domenii în care se poate presta munca necalificată. Astfel, potrivit actului normativ, zilierii pot desfășura pentru un beneficiar exclusiv…
Mai mult...