Militarii şimleuani, la paradă în Oradea

Militarii Regimentului 69 Artilerie Mixtă ”Silvania” din Șimleu Silvaniei, alături de alţi militari ai Diviziei 4 Infanterie ”Gemina” şi celelalte structuri ale sistemului naţional de apărare au fost prezenţi la finalul săptămânii trecute la Oradea. Aici s-a sărbătorit  100 de ani de la eliberarea oraşului de sub ocupaţia bolşevică, prilej cu care au fost organizate diverse ceremonii, printre care și o paradă militară la care au luat parte şi militarii sălăjeni. Defilarea militară a debutat, pe traseul strada Independenţei – Piaţa Unirii – strada Avram Iancu. Primii care au defilat…

Mai mult...

Val de praf saharian deasupra Sălajului

Meteorologii INMH atrag atenția că, în România, va urma un val de praf saharian în următoarele zile. Densitatea acestuia deasupra României ar putea atinge nivelul maxim în Vinerea Mare, urmând să se disipeze apoi. Cele mai afectate regiuni vor fi cele din vestul, vord-vestul şi centrul ţării. Meteorologii avertizează că vestul, centrul şi sudul Europei ar putea fi lovite de un nor de praf „extrem de dens” din Sahara, ce va afecta şi ţara noastră. Praful saharian, provenind în principal din Algeria, ar putea ajungea deasupra unei mari părţi a…

Mai mult...

Când „dreapta” doarme, „stânga” își ascute colții

Știu că pot fi enervant de încăpățânat, însă nu renunț la ideea că Opoziția ar trebui să facă mai mult, mult mai mult. Iar când vorbesc despre Opoziție – în condițiile în care votanții de stânga au deja în Pro România o alternativă – mă refer strict la partidele de dreapta sau de centru dreapta: PNL, PMP, USR, PLUS. Din nefericire, istoria ne arată că greşelile partidului sau a coaliţiei ce se află la guvernare nu sunt suficiente argumente pentru fi sigur că Opoziţia este pregătită să preia Puterea. Referindu-ne…

Mai mult...

Se întâmplă la Zalău: zeci de morminte au fost profanate în Cimitirul Reformat

Aproximativ 20 morminte din Cimitirul Reformat din Zalău au fost profanate de persoane rămase, deocamdată necunoscute, în Zalău. Potrivit unor martori, care au postat pe o cunoscută reţea de socializare fotografii cu mormintele vandalizate, nu este pentru prima data când se întâmplă astfel de fapte reprobabile. Cimitirul se află în administrarea Bisericii Reformate şi conform reprezentanţilor instituţiei de cult, în cursul săptămânii trecute a fost depusă la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Sălaj o sesizare. ”În cursul săptămânii  trecute am constatat că mai multe morminte au fost vandalizate. În…

Mai mult...

La Zalău: sute de elevi din toate colţurile ţării, la Olimpiada Națională de Educație Tehnologică

Zeci de cadre didactice și sute elevi din toate colțurile țării au luat parte astăzi, 22 aprilie, la deschiderea festivă a Olimpiadei Naționale de Educație Tehnologică – Educație tehnologică și aplicații practice, eveniment care a avut loc în sala de spectacole a Clădirii ”Transilvania”. Concursul, care se desfășoară în perioada 22-26 aprilie la Zalău, la Colegiul Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” (API), este organizat de Ministerul Educației Naționale prin Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Sălaj şi este cuprins în aria curriculară ”Tehnologii’’. La etapa națională participă 288 de elevi din ciclul gimnazial,…

Mai mult...

De ce Paștele catolic se sărbătorește în altă zi decât Paștele ortodox

În acest an, creștinii vor sărbători Paștele ortodox în data de 28 aprilie, în timp ce catolicii au celebrat Învierea Domnului cu o la sfârșitul săptămânii trecute, duminică, 21 aprilie. Motivul pentru care Paștele ortodox și cel catolic se sărbătoresc la date diferite este strâns legat de calcularea datei la care creștinii din întreaga lume sărbătoresc Paștele și ține de două fenomene naturale – unul cu dată fixă, echinocțiul de primăvară, iar altul cu dată schimbătoare, luna plină. Aceasta din urmă face ca data Paștelui să varieze în fiecare an.…

Mai mult...

Volei Municipal Zalău se impune la Craiova şi continuă să spere la titlul naţional

Până la finalul sezonului mai sunt trei etape de disputat, iar Volei Municipal Zalău rămâne la trei puncte în spatele liderului Arcada Galaţi, cu care se va duela joi, de la ora 20, în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”. Voleibaliştii zălăuani au evoluat duminică pe terenul echipei SCM Universitatea Craiova, echipă de care a dispus cu 3 – 2, după ce Zalăul a avut 2 -1 la seturi. Primul parţial a fost al gazdelor, care s-au impus cu 25 – 23, apoi Zalăul a luat celelalte două, 25 – 21, 25…

Mai mult...

Elevi sălăjeni pe podiumul Concursului Naţional „Made for Europe”

Cea de-a XIII-a ediție a Concursului Național ,,Made for Europe,, și-a desemnat câștigătorii. Competiția este cuprinsă în Calendarul concursurilor naționale școlare finanțate de către M.E.N. în anul școlar 2018-2019, Anexa 4 la OMEN nr. 2016/09.01.2019, poziția 59. Acest concurs are ca scop valorizarea și promovarea experiențelor pozitive acumulate de unitățile de învățământ preuniversitar în derularea proiectelor finanțate prin programele europene din domeniul educației și formării profesionale, Programul Erasmus+ al Uniunii Europene pentru educație, formare, tineret și sport, Ministerul Educației Naționale La etapa naţională a concursului desfășurată în perioada 19 -21…

Mai mult...

RAFTUL CU CARTE: Sociologia istorică a lui Henri H. Stahl

autor: Ștefan Guga Cartea de față este o reconstituire sistematică și exhaustivă a sociologiei lui Henri H. Stahl, de la primele cercetări în Vrancea interbelică la textele apărute postum, în anii ’90. Cu toate că Stahl, unul dintre cei mai importanți sociologi români, este practic unanim recunoscut drept o figură intelectuală majoră a României secolului XX, până în prezent nu a existat nicio tentativă de a relua principalele sale texte și a-i stabili cu exactitate contribuțiile empirice, metodologice și teoretice. Pe lângă readucerea în discuție a sociologiei sale, prezenta lucrare…

Mai mult...

Scandal în Panic, trei bărbaţi au băut peste măsură şi s-au luat la bătaie

Ameţiţi puternic de licorile lui Bachus, trei sălăjeni s-au luat la bătaie pe o strădă  din localitatea Panic. Doi dintre aceştia a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean Zalău. Incidentul a avut loc la finalul săptămânii trecute,  când în urma unui apel  ”112”, jandarmii au intervenit pe strada Principală din localitatea Panic după ce mai multe persoane s-au încăierat.  În urma verificărilor  s-a stabilit că doi bărbaţi cu vârsta de 30, respectiv 36 de ani, domiciliaţi în localitatea Panic, şi un altul de 42 de ani,…

Mai mult...

Cu alcoolul la bord: patru șoferi inconștienți au fost opriți la timp de polițiști

Pentru unele persoane, alcoolul a devenit un mod de relaxare preferat. Fie că vorbim de o seară în oraș la o terasă sau de ieșirile din weekend cu prietenii, cei care sunt șoferi și, din comoditate, nu își lasă mașina acasă, trebuie să știe la ce riscuri se expun. Patru bărbaţi care conduceau în stare de ebrietate au fost opriţi, în sfârșitul trecut de săptămână, de poliţişti, înainte de a fi implicaţi în evenimente rutiere. Primul șofer, un bărbat din Șimleu Silvaniei a fost depistat de poliţiştii din cadrul Formațiunii…

Mai mult...

Locuri de muncă 22.04.2019

*** Spitalul Județean de Urgență Zalău organizează concurs pentru ocuparea a două posturi de asistenți medicali generaliști pe perioadă nedeterminată în cadrul Secției Neurologie. Alte relații suplimentare se pot obține de la serviciul R.U.N.O.S., tel.0260/616920 sau 0752269700, int.112 – biroul personal. *** Societate Comercială angajează muncitori necalificaţi. Telefon 0744 646170 *** Societate commercială angajează urgent lăcătuși mecanici și sudori. Program de lucru de 8 ore, salariu atractiv. Relații la telefon: 0744.663.779 sau 0742.946.558. *** S.C BRANTNER ENVIRONMENT S.R.L angajează casier-încasator teren. Curriculum vitae se poate transmite la adresa de email…

Mai mult...

Proiect de ecologizare derulat la Vârșolț

MOTTO: ,,A înţelege natura înseamnă a înţelege viitorul, dar a face ceva pentru salvarea naturii, atât de ameninţată azi, înseamnă a contribui la fericirea omenirii” În lunile martie și aprilie ale anului în curs, cadrele didatice împreună cu elevii Școlii Gimnaziale din Vârșolt au desfășurat o serie de activități cu ocazia sărbătoririi Zilei Apei și Zilei Pământului, toate activitățile fiind derulate în cadrul proiectului ,,Să dăm o șansă Pământului, păstrând mediul curat”. Proiectul a fost coordonat de directoarea scolii, prof, Denes Irina, iar colaboratori au fost prof., Meleg Monika, diriginții…

Mai mult...