autor: Boerescu Dan-Silviu Dincolo de marile figuri politice sau militare, au existat și alte personaje care au dat culoare istoriei micilor sau marilor orașe ale României din ultimele două secole. Poveștile fascinante ale acestor eroi ai cotidianului se circumscriu „problematic” temelor eterne – sexul și diferitele pofte sfidând orice convenții, foamea cinică de glorie și bogăție, amurgul rațiunii în anumite contexte particulare, aventura dusă dincolo de limite și moartea ca încununare paradoxală a unor destine unice. Tanti Elvira de la Brăila și grizetele de la „Țucalul zburător” Armenii din familia…
Mai mult...Lună: martie 2019
Autoritățile sălăjene se implică în proiecte privind prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor
Centrul de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Sălaj, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, organizează în această perioadă o serie de sesiuni de formare adresate cadrelor didactice, având ca obiectiv general îmbunătăţirea competenţelor participanţilor în vederea implementării proiectelor de prevenire a consumului de droguri . Proiectele Naţionale care vor fi derulate în urma acestor sesiuni sunt următoarele: – ,,Cum să creștem sănătoși” – are ca obiectiv formarea de deprinderi de viaţă sănătoasă în rândul copiilor de vârstă preşcolară şi şcolară mică (clasa pregătitoare); – „ABC-ul emoţiilor” – are ca…
Mai mult...Fotografia zilei
Protecţie…
Mai mult...Alte așteptări…
Daniel Săuca O nouă etapă în „evoluția” discursului politicianist de la noi: „Liviule, băiatule”; „Liviule, nu ține! Nu ține, Liviule, cu poveștile astea cu care te plimbi prin presă de câțiva ani și cu care se plimbă colegii tăi de partid”; „Liviule, Codrine, haideţi să punem faţă în faţă actele contabile”, „De autoevaluare ai auzit, Victore?”. Interesantă tutuială. „Transpartinică” (am pus în ghilimele cuvântul pentru că nu e menționat în DEX). Tânăra tenismenă Bianca Andreescu e româncă sau nu? Păi, zic noii tovarăși, „corecți politic”, că nu. E canadiancă născută…
Mai mult...Tu participi la cel mai mare târg de nunți din Sălaj?
Faci nuntă în acest an sau anul viitor? Deja ești în criză de timp? Nu te mai stresa: noi îți oferim soluția pentru ca tu să fii gata pentru nunta perfectă. Echipa Obelix Sofa te invită la Glamour Events Halls Zalău să vizitezi târgul de nunți Happy Wedding. Îți garantăm că doar aici vei găsi totul într-un singur loc, repede și la cele mai bune prețuri din piață! Ce ți-am pregătit? 100% Wedding Show: 29 de ore de vizitare a standurilor, 640 mp spațiu expozițional, 44 de expozanți renumiți din…
Mai mult...Atenţie şoferi! Circulaţia rutieră, blocată pe şoseaua ocolitoare
Circulaţia rutieră este blocată astăzi – 27 martie, pe șoseaua ocolitoare a municipiului Zalău. Potrivit unei informări a Primăriei municipiului Zalău, pentru verificarea metrologică a aparaturii de măsurare a vitezei, care este montată pe autospecialele din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ Sălaj), astăzi – circulația rutieră va fi blocată pe șoseaua ocolitoare a municipiului Zalău, de la sensul giratoriu de pe DN1F până la intersecția cu DJ191C – Aghireș, între orele 10:00 – 15:00, cu excepția transportului public în comun de persoane, desfășurat de SC Transurbis SA.
Mai mult...Încep Zilele Revistei Caiete Silvane – a XII-a ediţie
Centrul de Cultură și Artă al Județului (CCAJ) Sălaj, Revista și Editura ”Caiete Silvane”, cu sprijinul filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, Asociației Scriitorilor din Județul Sălaj, Cenaclului literar ”Silvania”, Casei de Cultură a Sindicatelor din Zalău, Colegiului Național ”Silvania” Zalău, Liceului Pedagogic ”Gheorghe Șincai” Zalău, Colegiului Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” Zalău, Editurii ”Școala Ardeleană”, Liceului Tehnologic ”Mihai Viteazul” Zalău, Liceului Tehnologic ”Voievodul Gelu” Zalău și Liceului Ortodox ”Sfântul Nicolae” Zalău, cu sprijinul partenerilor tradiționali în editarea și tipărirea revistei „Caiete Silvane” – Consiliul Județean Sălaj, Primăria municipiului Zalău,…
Mai mult...Prins de polițiști după ce a dat o spargere la un magazin sătesc
Un tânăr de 21 de ani, din comuna Ip, bănuit de comiterea unui furt din magazin, a fost prins, zilele trecute, de poliţişti. Faţă de acesta, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt. Probatoriul administrat în cauză a stabilit că tânărul de 21 de ani, din comuna Ip, a sustras dintr-un magazin de pe raza comunei, la data de 20 martie a.c., suma de 500 lei, cartele telefonice şi ţigări. Verificările efectuate pe poliţiştii Postului de Poliţie Ip au dus, miercuri, 26 martie a.c., la identificarea persoanei bănuită…
Mai mult...Calendar istoric al judeţului Sălaj – 27 Martie
1885: se naşte Ioan Ossian – profesor, doctor în litere şi filosofie, întemeietorul Liceului „Simion Bărnuţiu” din Şimleu Silvaniei
Mai mult...Persoanele Fizice Autorizate și Intreprinderile Individuale, în atenția autorităților sălăjene
Registrul Comerțului anunță Intreprinderile individuale (ÎI) și Persoanele Fizice Autorizate (PFA) că, potrivit prevederilor art. II alin. (6) din Legea nr. 182/2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, oficiul registrului comerțului radiază din oficiu, în termen de 60 de zile de la împlinirea celor 2 ani de la data intrării în vigoare a legii, persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale al căror număr de clase de activităţi prevăzute de codul CAEN incluse în obiectul…
Mai mult...Zălăuani, scutiţi de la plata majorărilor de întârziere aferente impozitelor și taxelor locale
O familie și o persoană singură din municipiul Zalău urmează să fie scutite de la plata majorărilor de întârziere, aferente impozitelor și taxelor locale datorate bugetului municipiului Zalău. Scutirile sunt cuprinse în două proiecte de hotărâre, aflate pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local (CL) de joi – 28 martie. Astfel, dacă consilierii locali vor fi de acord, o familie va beneficia de o scutire în valoare de 1.670 de lei. Aceasta a depus la Primăria Zalău o cerere în acest sens, argumentând și justificând în același timp…
Mai mult...Meniul zilei 27.03.2019
Ce mâncăm azi? Ce este la meniu? Cine merge să ia de mâncare? Vă sună cunoscut? De obicei iei prânzul în oraș sau la birou? MAGAZIN SĂLĂJEAN îți prezintă, în fiecare zi, oferte într-un singur loc! De luni până vineri, începând cu ora 11, suntem ghidul tău pentru alegerea mesei de prânz! La un click distanță de comandă! Poftă bună! Restaurantele sau pensiunile care doresc să apară la această rubrică sunt rugate să ne contacteze la adresa de e-mail publicitate@magazinsalajean.ro sau la numărul de telefon 0260 611364. Broaster Chicken…
Mai mult...La 85 de ani – de pe ATV, pe patul de spital
Poliţiştii din cadrul Formaţiunii Rutiere Şimleu Silvaniei efectuează cercetări într-un dosar penal privind infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis, ca urmare a producerii unui eveniment rutier pe Drumul Judeţean 108F. În ziua de 25 martie a.c., ora 14.30, un bărbat de 85 de ani, din comuna Măerişte, conducea un ATV pe drumul menţionat, iar în localitatea Măerişte, la km 13+550m, într-o curbă la stânga a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în şanţ. Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că bărbatul nu…
Mai mult...Un preot sălăjean candidat PSD la europarlamentare, dat afară din Biserică
Preotul Cristian Terheş, un zălăuan stabilit de mulți ani în California, Statele Unite, candidat din Sălaj pe lista PSD pentru alegerile europarlamentare, a fost eliberat de exerciţiul funcţiilor sacerdotale printr-o decizie a Episcopiei Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Oradea. Cristian Terheş ocupă locul 4 pe lista PSD pentru alegerile europarlamentare. Potrivit Episcopiei Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Oradea, aceasta se delimitează de orice afirmaţie cu caracter politic atât ale părintelui Cristian Terheş, cât şi a oricui altcuiva. „În urma liberei alegeri a părintelui Cristian Terheş de a se…
Mai mult...