Peste 600 de locuri la colegiile militare din ţară

Elevii de gimnaziu, aflaţi în clasa a VIII-a, care vor să urmeze o carieră militară se pot înscrie la cursurile unui Colegiu Naţional Militar. Potrivit Centrului Militar Judeţean (CMJ) Sălaj, în total la nivel naţional sunt disponibile 600 de locuri, la cinci colegii, iar durata studiilor este de patru ani specializare matematică-informatică.  Se pot înscrie elevii din clasele a VIII-a sau absolvenții care nu au fost înmatriculați într-o unitate de învățământ liceal sau profesional, cu vârsta de cel mult 16 ani împliniți în anul 2019, termenul limită pentru înscriere fiind…

Mai mult...

Zvonoteca

# Zăpăcită-i lumea asta şi cu prea multe în cap de nici nu-şi mai dă seama ce face bine sau ce face greşit. La un bancomat, pe centru, se făcuse ceva codiţă, după ce un client numa nu-şi putea scoate banii. A încercat de vreo 5-6 ori cu un card, dar nu al băncii, ci unul de farmacie şi numa nu-şi dădea seama bietu’ om de ce nu ies paraii. Atâta a tot introdus şi reintrodus pinu’ de i-a călcat pe coadă pe cei care stăteau la rând. De nu…

Mai mult...

Lucrările de reabilitare de pe strada Cloșca se apropie de final

Lucrările de reabilitare ce se desfășoară pe strada Cloșca din Zalău nu au fost finalizate nici la cel de-al doilea termen stabilit, respectiv sfârșitul lunii octombrie 2018, însă, odată cu îmbunătățirea condițiilor meteo, lucrările au intrat într-un ritm care pot conduce în scurt timp către finalizarea lucrărilor. Inițial, reprezentanții municipalității ne-au comunicat că termenul limită pentru finalizarea lucrărilor a fost 30 octombrie 2018: “Având în vedere că obiectivul de investiții strada Cloșca este finanțat prin PNDL, termenul de finalizare a fost prelungit până în data de 30 octombrie 2018 pentru corelarea…

Mai mult...

Meniul zilei 18.02.2019

Ce mâncăm azi? Ce este la meniu? Cine merge să ia de mâncare? Vă sună cunoscut? De obicei iei prânzul în oraș sau la birou? MAGAZIN SĂLĂJEAN îți prezintă, în fiecare zi, oferte într-un singur loc! De luni până vineri, începând cu ora 11, suntem ghidul tău pentru alegerea mesei de prânz! La un click distanță de comandă! Poftă bună! Restaurantele sau pensiunile care doresc să apară la această rubrică sunt rugate să ne contacteze la adresa de e-mail publicitate@magazinsalajean.ro sau la numărul de telefon 0260 611364. Hudin Anda Meniu…

Mai mult...

Amenzile plătite după 1 ianuarie 2019 sunt încasate ilegal. Lipsesc prevederile legale necesare

Miile de români amendați de la începutul acestui an pentru diferite contravenții pot să nu își plătească amenzile, în condițiile în care lipsesc prevederile legale necesare. La începutul acestui an a intrat în vigoare o nouă lege privind achitarea amenzilor contravenționale care trebuia urmată și de norme de aplicare, dar la o lună și jumătate de la intrarea în vigoare a legii 203/2008 normele lipsesc, iar banii intră ilegal în buzunarul statului, scrie digi24.ro. Legea în cauză, anume 203 din 2018, a fost adoptată în vara anului trecut și este…

Mai mult...

Fundaţia ”Corneliu Coposu” – contribuţie substanţială la reabilitarea Casei Iuliu Maniu

Pentru al cincilea an consecutiv, Consiliul Director al Fundației ”Corneliu Coposu” a decis, în unanimitate, să doneze suma de 5.000 lei pentru campania: „Salvați istoria națională, Salvați Casa lui Iuliu Maniu!”. ”Ne dorim din tot sufletul ca anul acesta, pe 7 septembrie, Casa Memorială „Iuliu Maniu” de la Bădăcin să poată fi inaugurată și să-și deschidă porțile tuturor celor care l-au iubit, l-au admirat și l-au respectat pe eroul-martir al acestei nații, inegalabilul Iuliu Maniu”, a precizat preşedintele executiv  Ion-Andrei Gherasim. Fundaţia ”Corneliu Coposu” a fost înfiinţată în anul 1996…

Mai mult...

Alcoolul la volan l-a trimis direct în arestul Poliției

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au pus în aplicare, la sfârșitul săptămânii trecute, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Jibou, pe numele unui bărbat de 35 de ani, din comuna Sînmihaiu Almașului.  Cel în cauză are de ispăşit o pedeapsă de un an, 10 luni și 20 de zile închisoare, pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și ucidere din culpă. Faptele au fost comise la data de 28 ianuarie 2018. În fapt, la data menționată, bărbatul conducea autoturismul pe direcția Bălan-Jibou. Din cauza…

Mai mult...

Primăvara bate la ușă: de unde vom putea cumpăra mărțișoare în Zalău

Și în acest an, zălăuanii vor putea achiziționa mărțișoare, începând cu ultimele zile ale lunii februarie și, firește, primele zile din luna martie. În municipiul Zalău ”Târgul de Mărțișoare 2019” se va desfășura în perioada 22 februarie 2019  – 3 martie 2019, în următoarele locuri: Piața 1 Decembrie 1918  – expoziție strada Unirii – aleea spre Hala Agroalimentară – expoziție zona market parter Silvania, zona Școlii Generale ”Iuliu Maniu”, zona Spitalului Județean Sălaj, Cartierul Brădet – zona magazinului alimentar de lângă biserică, Zona Astralis și Uz Casnic, sunt locurile în…

Mai mult...

Preţurile de consum cresc de la o lună la alta cu peste trei la sută

Preţurile de consum cresc de la o lună la alta. Potrivit unui raport realizat de Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS) Sălaj cu privire la  evoluţia preţurilor de consum, în luna ianuarie 2019 prețurile de consum, pe total țară, au crescut, în medie, cu 0,83 la sută comparativ cu  luna  decembrie 2018.Conform sursei citate, comparativ cu luna  ianuarie  2018  prețurile de consum au crescut cu 3,32 la sută. La mărfuri alimentare, pe total  țară, prețurile au crescut, în luna ianuarie 2019, cu 1,30 la sută față  de luna precedentă. Astfel, cele…

Mai mult...

Fiscul sălăjean a restituit mai puțin de jumătate din banii datorați cetățenilor care și-au plătit taxele auto

Țara noastră ar putea fi amendată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) din cauza faptului că Guvernul nu restituie mai repede fostele taxe auto cerute la prima înmatriculare a mașinilor, potrivit unui comunicat de presă recent al Comisiei Europene (CE). Practic, CE a declanșat, în mai 2018, procedura de infringement pentru că România a încălcat legislația UE, iar în ianuarie 2019 a anunțat că țara noastră este la un pas distanță să fie trimisă în fața Justiției, din aceste motive. „Comisia Europeană a decis astăzi să trimită României…

Mai mult...

Vreau să știu de ce n-am aripi

Ați aflat zilele acestea, de la noi, firește, că urmează marele concurs pentru postul de secretar al municipiului. Am anunțat în timp util că acest post a fost scos la concurs, astfel încât cei care întruneau condițiile impuse și care, bineînțeles, aveau curajul să creadă că pot obține în mod corect acest post, să se poată înscrie la concurs. E un drept al meu să cred că se fac matrapazlâcuri la concursuri, nu peste tot, dar așa sunt eu, mai paranoic, și iau în calcul și probabilitatea unor aranjamente, asta…

Mai mult...

Noutăţi numismatice: Ziua Monetăriei Statului

Monetăria Statului a lansat noua emisiune medalistică, intitulată „Ziua Monetăriei Statului”. Monetăria Statului a demonstrat, pe parcursul celor aproape un secol și jumătate de existență, rolul și importanța acestei instituții în istoria țării. A fost înființată în 24 februarie 1870, la trei ani după întemeierea sistemului monetar național al „leu”-lui, într-un sediu de pe șoseaua Kiseleff, eveniment desfășurat în prezența domnitorului Carol I, a primului ministru Alexandru G. Golescu și a ministrului de finanțe Ion C. Brătianu. În anul 1870 Monetăria a funcționat doar câteva luni, timp în care a…

Mai mult...