Cea mai vândută pastilă din farmaciile româneşti, implicit şi din cele sălăjene este Algocalminul. În România, acest medicament este vândut sub autorizaţia de punere pe piaţă nr.1732 din 1 februarie 2003, fiind pe rafturile farmaciilor de aproape șase decenii, neîntrerupt. Acest analgezic (antialgic) și antipiretic (care combate febra) este, de departe, cel mai popular medicament folosit de-a lungul timpului la noi în țară. Pe lângă el, foarte folosite au fost și sunt antinevralgicul, aspirina (acidul acetilsalicilic), paracetamolul și, după anii 90, ibuprofenul. Peste 200 de milioane de pastile de algocalmin…
Mai mult...Zi: 9 ianuarie 2019
HC Zalău a învins deţinătoarea Cupei EHF
Handbal Club Zalău a avut un debut perfect în noul an, câştigând miercuri seara, pe teren propriu, cu scorul de 28 – 22 duelul cu SCM Craiova, deţinătoarea Cupei EHF. Strategia gândită de Gheorghe Tadici pentru acest joc a funcţionat foarte bine, iar interul Claudia Constantinescu a avut o prestaţie notabilă. Zalăului i-a ieşit aproape tot în acest meci, jocul la linia de 9 metri funcţionând foarte bine. În evidenţă au ieşit şi portarii Raluca Kelemen şi Paula Teodorescu. Zălăuancele au jucat bine încă din debutul partidei, conducând cu 3…
Mai mult...Avertizare meteo: din această noapte, revin ninsorile!
Administraţia Naţională de Meteorolgie (ANM) a emis o avertizare meteorologică de ninsori și strat nou de zăpadă, intensificări temporare ale vântului, precipitații mixt şi polei. Avertizarea este valabilă în toate judeţele ţării, inclusiv în Sălaj începând de astăzi 9 ianuarie – ora 22, până vineri -11 ianuarie, ora 12. Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, vor fi perioade cu precipitații, predominant ninsori, în toate regiunile și se va depune strat nou de zăpadă local mai consistent, în special în Moldova. În Dobrogea, sudul și estul Munteniei, precum și în sud-estul Moldovei…
Mai mult...De peste un mileniu în Sălaj şi de un secol în România (XIV)
(Serialul este varianta redactată şi completată a prelegerii pe tema „De peste un mileniu în Sălaj – Ţara Silvaniei, şi de aproape un secol în România”. Prelegere prezentată pe 21 septembrie 2018,cu ocazia „Zilelor maghiarilor din Sălaj”.) Premise: Motivaţia elaborării prelegerii şi a serialului: de a comunica spre concitadinii/concetăţenii noştri – câţi şi cine am fost şi suntem, maghiarii din această parte de ţară. Cum vedem istoria care ne leagă şi evenimentele de acum aproape 100 de ani şi ce a urmat, de când această zonă face parte din România.…
Mai mult...Din acest an, reguli noi pentru zilieri
Activităţile ocazionale prestate de zilieri se pot desfăşura numai în anumite condiţii. Şi asta începând din acest an, potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă nr. 114 – 2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetar şi prorogarea unor termene care a adus o serie de modificări la Legea 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri. Astfel, potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj, o persoană poate presta cel mult 120 de zile pe an calendaristic, indiferent de beneficiarul la care prestează,…
Mai mult...Vineri, ultima zi pentru depunerea candidaturilor la preşedenţia AJF Sălaj
Asociaţia Judeţeană de Fotbal îşi alege noul preşedinte la finele acestei luni, data alegerilor fiind programată pentru data de 26 ianuarie, de la ora 11, în sala festivă a Casei de Cultură a Sindicatelor din Zalău. Până în prezent, singurul care şi-a depus candidatura este actualul preşedinte, Daniel Sabou, care-şi mai doreşte un mandat pentru a duce mai departe proiectele începute în anii anteriori. „În noul mandat, îmi doresc să pun umărul la formarea unei echipe de Liga a III-a, dar şi să duc mai departe proiectele începute. Fotbalul de…
Mai mult...“Treapta a doua” – examenul din vremea comunismului ar putea reveni în licee
Examenul de treaptă din vremea comunismului, prin care se făcea trecerea de la clasa a X-a la a XI-a ar putea reveni în actualul sistem de învățământ. Aşa a anunţat recent ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, care pare să fi uitat că din 2020 clasele a XI-a şi a XII-a vor deveni obligatorii, potrivit Legii Educaţiei. Elevii de liceu ar putea fi nevoiţi să treacă printr-un examen intermediar denumit până în anul 1989 “Treapta a II-a”, examenul de la clasa a X-a la clasa a XI-a. Cel puţin aşa a declarat,…
Mai mult...Teren gratuit pentru tineri, în 2019. Pentru construirea unei case, tinerii pot cere teren de la primărie
Tinerii care vor să-şi construiască o casă în 2019 pot primi o mână de ajutor de la stat, conform legislaţiei în vigoare, prin acordarea la cerere a unui teren gratuit. Totuşi, pentru a putea beneficia de această facilitate, solicitanţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii. Însă nu orice localitate are terenuri disponibile, astfel că solicitanții ar trebui să se intereseze direct la primărie. Regulile din 2019 pentru acordarea gratuită de teren pentru construirea unei case sunt incluse în Legea nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală.…
Mai mult...Gospodărie în flăcări de la joaca copiilor cu focul
Locuinţa unui gospodar din localitatea Cuceu a fost cuprinsă de flăcări în cursul zilei de miercuri – 9 ianuarie, în jurul orei 12.26. La faţa locului, pentru stingerea flăcărilor au intervenit pompierii Secţiei Jibou din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ”Porolissum” Sălaj. Cauza probabilă de incendiu a fost jocul unui copil cu focul. Până la lichidarea incendiului, au ars materiale textile, un toc de uşă, pompierii reuşind să stingă focul înainte ca acesta să se extindă la întreaga locuinţă. Din fericire nu au fost înregistrate persoane rănite.
Mai mult...Băutura bat-o vina! La 14 ani, a furat o sticlă de băutură dintr-un magazin
Un tânăr de 14 ani s-a ales cu dosar penal pentru sâvârșirea infracțiunii de furt. Și asta după ce a sustras dintr-un magazin alimentar din Zalău o sticlă cu băuturi alcoolice. Incidentul s-a petrecut în cursul lunii trecute. Mai exact, în 16 decembrie, în jurul orei 19:45, tânărul a ieşit în fugă dintr-un magazin alimentar de pe strada Sfânta Vineri din Zalău, fiind interceptat la scurt timp de către echipa de intervenţie a Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Sălaj. În urma verificărilor s-a stabilit că tânărul, în vârstă de 14 ani,…
Mai mult...Se dă startul la înscrierile pentru Revelionul pensionarilor
Vârstnicii sălăjeni sunt aşteptaţi la o petrecere de Revelion organizată de Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Zalău. După cum a explicat Ioan Ivaşcău, preşedintele CARP, petrecerea de Revelion – 2019, a V-a ediţie, va avea loc la un cunoscut restaurant din municipiul Zalău, vineri – 25 ianuarie începând cu ora 18 şi se adresează doar membrilor CARP. Vârstnicii interesaţi de a participa la petrecere sunt aşteptaţi pentru înscrieri la secretariatul instituţiei, situat pe bulevardul Mihai Viteazul, numărul 17, la parterul blocului Perla, începând de joi -10 ianuarie. “Începând…
Mai mult...Cultivatorii de tomate, sprijiniți financiar de stat și în 2019
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a anunțat, în prima săptămână din acest an, că programul de susţinere a cultivatorilor de tomate în spaţiile protejate va continua şi în anul 2019, când alocarea financiară va fi de aproximativ 233 milioane de lei, adică 50 milioane. Valoarea sprijinului financiar de ajutor care se acordă beneficiarilor este de 13.991,4 lei/beneficiar/an, care reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/beneficiar/an. Persoanele care vor să acceseze acest program trebuie să întrunească următoarele condiţii: să deţină o suprafaţa cultivată cu tomate în spaţii protejate de minimum 1.000 mp;…
Mai mult...Meniul zilei 9.01.2019
Ce mâncăm azi? Ce este la meniu? Cine merge să ia de mâncare? Vă sună cunoscut? De obicei iei prânzul în oraș sau la birou? MAGAZIN SĂLĂJEAN îți prezintă, în fiecare zi, oferte într-un singur loc! De luni până vineri, începând cu ora 11, suntem ghidul tău pentru alegerea mesei de prânz! La un click distanță de comandă! Poftă bună! Restaurantele sau pensiunile care doresc să apară la această rubrică sunt rugate să ne contacteze la adresa de e-mail publicitate@magazinsalajean.ro sau la numărul de telefon 0260 611364. Bucătăria Catering Morii…
Mai mult...Atenție, se schimbă pașapoartele!
Ministerul de Interne a decis să schimbe forma şi conţinutul paşapoartelor românilor. Prima şi cea mai vizibilă schimbare va fi culoarea paşaportului. Roşul-vişiniu se va transforma în roşu închis, pentru a crea un impact vizual puternic la controlul documentelor. Documentele vor avea copertă nouă, altă stemă şi menţiuni diferite faţă de cele de acum. Schimbările sunt aduse pentru a pune actele de călătorie în acord cu noile reguli privind protecţia datelor cu caracter personal. În interior, se va introduce cuvântul recomandări, iar pe coperta exterioară a paşapoartelor temporare va fi…
Mai mult...