Măsuri de prevenire a incendiilor în lăcașurile de cult

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sălaj recomandă cetățenilor, în această perioadă, o serie de măsuri pentru evitarea producerii unor situații grave în jurul sau în interiorul bisericilor și mănăstirilor, cu ocazia slujbelor și evenimentelor prilejuite de sărbătoarea religioasă a “Adormirii Maicii Domnului – Sfânta Maria Mare”. Pompierii sălăjeni recomandă preoților și stareților evitarea desfăşurării slujbelor religioase în interiorul obiectivelor aflate în curs de restaurare/renovare ori de execuţie şi interzicerea desfăşurării lor în obiective care au amplasate la interior sau la exterior, schele. Astfel, se recomandă desfăşurarea, pe cât posibil,…

Mai mult...

Tânăr din Sîg, arestat pentru că a furat bani şi bijuterii în Belgia

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale-Compartimentul Urmăriri au depistat un tânăr din comuna Sîg, urmărit internațional de autoritățile din Belgia, pentru comiterea infracţiunii de furt. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, tânărul în vârstă 21 de ani, pe numele căruia autoritățile judiciare din Belgia au emis un mandat european de arestare, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt, a fost prins de către oamenii legii joi, 9 august. Faptele de care era acuzat au fost săvârşite în noaptea de 2 spre 3 octombie 2017, când tânărul a…

Mai mult...

Meniul zilei 10 august 2018

Ce mâncăm azi? Ce este la meniu? Cine merge să ia de mâncare? Vă sună cunoscut? De obicei iei prânzul în oraș sau la birou? MAGAZIN SĂLĂJEAN îți prezintă, în fiecare zi, oferte într-un singur loc! De luni până vineri, începând cu ora 11, suntem ghidul tău pentru alegerea mesei de prânz! La un click distanță de comandă! Poftă bună! Restaurantele sau pensiunile care doresc să apară la această rubrică sunt rugate să ne contacteze la adresa de e-mail publicitate@magazinsalajean.ro sau la numărul de telefon 0260 611364. Bucătăria Catering Morii…

Mai mult...

Hramul Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea STRÂMBA

Adormirea Maicii Domnului sau „Sfânta Maria Mare” cum mai este cunoscută, este un prilej de mare sărbătoare, dar și de rugăciune și apropiere de Dumnezeu pentru toți creștinii. Astfel, starețul Ghirghentie Oțelea invită enoriașii la Hramul Mănăstirii Strâmba, începând de marți, 14 august, de la ora 18, când va avea loc în lăcașul mănăstirii din Hida, slujba de priveghere. Această slujbă va cuprinde Vecernia, Taina Sfântului Maslu, Paraclisul Maicii Domnului, Prohodul Adormirii Maicii Domnului, slujbe de dezlegări, Moliftele Sfântului Vasile cel Mare și Ioan Gură de Aur precum și rugăciuni. A…

Mai mult...

Locuri de muncă 10.08.2018

*** SC ELECTROINDIGO SRL angajează: REFERENT- VÂNZĂRI (absolvent studii superioare); REFERENT – SERVICE (absolvent studii superioare); MANIPULANT MARFĂ (absolvent studii medii); ECONOMIST (absolvent studii superioare economice); CV-ul se depune la adresa: financiar@electroindigo.ro. Informaţii tel. 0720900020 sau 0720900090. *** Societate comercială angajează personal pentru curăţenie în spații de birouri și vestiare. Persoanele interesate sunt așteptate la sediul firmei, în curte la Multicom, clădirea din dreapta, la parter, zilnic între 8 și 8.30. Relaţii la telefon 0744646170 *** Căutăm persoane pentru îngrijit bătrâni în Austria. Salar atractiv + asigurare plătită. Cerinţe: Limba…

Mai mult...

Zilele libere de Sfânta Maria se vor recupera

Guvernul Dăncilă a decis ca salariaţii din sistemul public să beneficieze de o minivacanţă de cinci zile cu prilejul Adormirii Maicii Domnului, declarând drept libere zilele de 16 şi 17 august (joi şi vineri). Bugetarii vor recupera liberele fie în 25 august și 1 septembrie, când vor lucra după program normal, fie până în 7 septembrie, cu prelungirea corespunzătoare a programului de lucru. De minivacanţă nu vor beneficia acei salariați de la stat a căror activitatea nu poate fi întreruptă avându-se în vedere specificul acesteia. Nu beneficiază de zile libere…

Mai mult...

Legea Pensiilor – principiile de bază și cum calculăm suma pe care o vom primi lunar

Ministerul Muncii și Justiției Sociale a lansat în dezbatere publică proiectul de Lege privind sistemul public de pensii. Proiectul de act normativ are la bază câteva principii fundamentale primul și cel mai important fiind cel al contributivității, ceea ce înseamnă că pensia ce se va afla  în plată va fi în funcție de contribuția persoanei; egalitatea, un alt principiu, înseamnă că pensionari care au aceeași vechime, dar care au ieșit la pensie în perioade diferite, primesc aceeași sumă de bani; solidaritate socială, adică generațiile în activitate susțin, prin plata contribuțiilor lor,…

Mai mult...

Zvonoteca

# După ce că-i îngust de numa, trotuarul ce duce spre piaţa din centru în plin de tot felul de chestie expuse la vânzare, de la sutiene, chiloţi şi bluze, la butoaie, ghivece şi saci de nailon. Unde mai pui că se potrivesc ca nuca-n perete cu recentele investiţii făcute în zonă. # Umblă vorba că cele trei partide din opoziție care au spus DA în fața presei, ieri, pentru o colaborare cum n-a văzut Zalăul de când e el, vor pune la cale și un candidat comun pentru viitoarele…

Mai mult...

Consiliul Judeţean vrea să recupereze de la UE investiţiile făcute la Spitalul din Zalău

Consiliul Judeţean Sălaj va depune trei aplicaţii de finanţare, în cadrul POR 2014-2020, ce vizează investiţii în sistemul de sănătate şi în infrastructura rutieră. Administraţia îşi propune, astfel, să recupereze din fonduri europene a sumelor cheltuite cu extinderea, reabilitarea şi dotarea cu echipamente medicale a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, dar şi să obţină bani ca să reabiliteze DJ 191D: Valcău de Jos-Fizeş-Sîg-Tusa-limită cu judeţul Cluj. Potrivit expunerii de motive a proiectelor „Îmbunătăţirea accesului populaţiei din judeţele Sălaj şi Maramureş la serviciile medicale de urgenţă”, respectiv „Asigurarea accesului la servicii…

Mai mult...

„Munţii noştri aur poartă…”

Că România are un potenţial turistic uriaş nu este o noutate. Dar cum reuşim să ne batem joc de toate minunăţiile cu care ţara noastră a fost binecuvântată mai rar vezi. De la autorităţi, la localnici şi până la turişti – şi aşa puţini – toţi îşi au partea lor de vină. Şi asta, în timp ce în alte state, obiective turistice neînsemnate devin adevărate surse de profit, după ce, prin exploatarea lor la maxim, contribuie la dezvoltarea economică a zonei în care se află. Aşa se face că turcii,…

Mai mult...

Locuri de muncă 9.08.2018

*** Societate comercială angajează personal pentru curăţenie în spații de birouri și vestiare. Persoanele interesate sunt așteptate la sediul firmei, în curte la Multicom, clădirea din dreapta, la parter, zilnic între 8 și 8.30. Relaţii la telefon 0744646170 *** Căutăm persoane pentru îngrijit bătrâni în Austria. Salar atractiv + asigurare plătită. Cerinţe: Limba germană la nivel de conversaţie. Relaţii suplimentare la telefon 0773 892155, 0771 228991. *** Societate Comercială angajează sudor. Telefon 0260/660654 sau 0745879082. *** SC EURO-ACTIV SRL angajează conducători auto profesionişti, posesori de atestat ADR, pentru cisternă transport…

Mai mult...

O importantă unitate de învățământ din municipiu va intra în reabilitare

Una dintre cele mai importante unități de învățământ din Zalău, „pepiniera” viitorilor artiști ce vor evolua pe scenele naționale și internaționale, va intra, după ani de așteptare, în reabilitare. Primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt, a semnat joi contractul de finanțare pe fonduri europene pentru creșterea eficienței energetice a Liceului de Artă “Ioan Sima”. Valoarea totală a acestui proiect este de 6.924.704,46 lei, din care fonduri atrase în sumă de 4.257.061,15 lei. Scopul proiectului este de a îmbunătăți din punct de vedere energetic infrastructura educațională a acestei unități de învățământ, de…

Mai mult...