Zvonoteca

# Pe strada Vânătorilor din Zalău, unii proprietari de câini uită că trăiesc într-o comunitate și nu în junglă, astfel încât, dând vina pe celebrul dicton „s-a rupt lanțul, ce să facem?” își transformă patrupedul din guspodărie în adevărate pericole pentru trecători și pentru cei care locuiesc în zonă. Deunăzi, un dulău bine hrănit și foarte supărat pe tot ce mișcă în zonă, a rupt lanțul (și nu este pentru prima dată când se întâmplă asta), a reușit fără greutate să sară gardul curții și a ajuns în stradă unde…

Mai mult...

Ei ne pun viața în pericol: sălăjeni depistați la volan sub influența băuturilor alcoolice

Polițiștii sălăjeni au întocmit, la sfârșitul săptămânii, mai multe dosare penale pentru conducerea pe dumurile publice sub influența alcoolului. Un lucru grav este faptul că unii conducători auto nu înțeleg pericolele la care se expun sau îi expun pe ceilalți participanți la trafic, atunci când se urcă la volan după ce au consumat alcool. Astfel, în cursul zilei de sâmbătă, au fost întocmite trei dosare penale pe numele unor şoferi depistaţi în timp ce conduceau autoturismele pe drumurile publice în stare de ebrietate. Aceasta după ce cu doar o zi…

Mai mult...

HC Zalău învinge marele Larvik şi se califică în sferturile Cupei EHF

Marius Morar Handbal Club Zalău a obţinut o victorie extrem de importantă duminică după-amiaza, în faţa unei săli arhipline, într-un meci din cadrul penultimei etape a grupelor Cupei EHF. Echipa condusă de Gheorghe Tadici a dispus cu scorul de 25 – 22 de norvegiencele de la Larvik, succes în urma căruia, HC Zalău este calificată în sferturile de finală ale Cupei EHF. Vom reveni cu detalii.

Mai mult...

Sporuri de până la 15 la sută în învăţământ, în funcţie de condiţiile de muncă

Guvernul României a adoptat, în ședința de miercuri, 31 ianuarie, regulamentul privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal didactic din învățământ, mărimea concretă a sporurilor pentru condiţii de muncă, precum și condițiile de acordare a acestora. Beneficiază de prevederile acestui act normativ personalul didactic, personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic din învățământul preuniversitar și superior. Cuantumul sporului pentru condiții de muncă se stabileşte prin aplicarea unei cote procentuale asupra salariului de bază, cu valori cuprinse între 5 și 15 la sută din salariul de bază, în funcție de…

Mai mult...

A adormit la volan și a intrat cu autoutilitara într-un cap de pod

Poliţiştii rutieri au fost sesizaţi despre producerea unui accident de circulaţie pe Drumul Național 1F, vineri, 2 februarie a.c., la ora 14.30, în localitatea Sîncraiu Almașului. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că un bărbat, de 63 de ani, în timp ce conducea autoutilitara, pe fondul oboselii a adormit la volan, a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un cap de pod. Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a șoferului, acesta fiind transportat de urgență la spital pentru investigații și tratament, Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a…

Mai mult...

Dosare penale pentru infracţiuni la regimul circulației rutiere

Poliţiştii rutieri au continuat, în aceste zile, activităţile pentru supravegherea traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care au întocmit dosare penale pentru mai multe infracțiuni la regimul circulației rutiere. Poliţiştii șimleuani au oprit pentru verificări vineri, 2 februarie a.c., la ora 8, un autoturism care se deplasa prin localitatea Nușfalău. La volan a fost identificat un bărbat de 44 de ani, din comuna Plopiș. Testarea cu alcooltestul a evidențiat o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Altă faptă de alcoolemie a fost constatată la ora 23.53,…

Mai mult...

Info trafic: ploaie și ceață deasă în Sălaj, pe DN1C

Centru Info trafic al Poliției Române atenționează asupra condițiilor dificile de trafic existente pe Drumul Național 1 C, care leagă Dej de Baia Mare. Se circulă în condiții de ceață deasă, cu vizibilitate foarte redusă, pe alocuri sub 100 de metri, în prezența precipitațiilor de ploaie. Polițiștii sălăjeni recomandă prudență și atenție sporită în trafic, respectarea regimului vitezei dar și a indicațiilor polițiștilor rutieri aflați pe acest sector de drum.

Mai mult...

Poliţiştii au dat amenzi de aproape 2 milioane de lei în doar o lună

Polițiștii sălăjeni au intervenit în perioada 4 decembrie 2017-31 ianuarie 2018, la peste 1.000 de evenimente, majoritatea sesizate prin apelul de urgență 112. În urma acestor acţiuni, au constatat 647 de infracţiuni, din care 124 la regimul circulației rutiere, 282 contra patrimoniului, iar diferența, alte fapte, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. În intervalul menţionat, 76 de persoane au fost prinse în flagrant. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 8.350 de sancţiuni contravenţionale, din care 6.588 au fost la regimul circulației rutiere, 1.243 la Legea…

Mai mult...

România îngropată

Micul nostru oraș, pe care unii s-au grăbit să-l numească municipiu, trăiește vremuri pe care, trebuie să recunoaștem, nu ni le-am imaginat nici în cele mai negre coșmaruri. Din punct de vedere politic, social, al dezvoltării, al nivelului de trai, al învățământului și mai ales din punctul de vedere al perspectivelor pe care copiii noștri le pot avea, făcând greșeala fatală de a rămâne aici. Noi, cei mai mari, aproape că nici nu mai contăm, suntem complet anesteziați, saturați, dezamăgiți. Nu mai ridicăm capul din pământ. Chiar și în cazul…

Mai mult...

Dumitru Muşi, antrenor CSM Roman: „HC Zalău face performaţă fără valori deosebite”

Înfruntarea titanilor, dintre Gheorghe Tadici şi Dumitru Muşi, probabil cei mai buni antrenori din handbalul feminin românesc, a fost câştigată de tehnicianul zălăuan. Echipa acestuia s-a impus joi seara cu scorul de 25 – 18 în faţa echipei CSM Roman, într-un joc disputat în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”. „Eu sper că am oferit spectatorilor un meci de angajament. Probabil, calitatea jocului putea fi mai bună, cel puţin la echipa mea. Cred că presiunea publicului şi a echipei din Zalău şi-a spus cuvântul. Am ratat multe aruncări de la şapte metri,…

Mai mult...

Volei Municipal – Arcada Galaţi, capul de afiş al etapei a XVIII-a

După două partide în care nu a obţinut niciun punct, pierzând cu scorul de 0 – 3 duelul de pe teren propriu cu Steaua Bucureşti şi cu scorul de 1 – 3 cel din deplasare, cu SCMU Craiova, Volei Municipal Zalău speră să-şi treacă o nouă victorie în cont luni seara. Campioana României va înfrunta pe teren propriu Arcada Galaţi, una dintre pretendentele la titlul de campioană naţională. „În mod sigur va fi un meci greu. Pentru mine nu există favorită în acest meci, pe care trebuie să-l câştigăm. În…

Mai mult...