Schimbarea antrenorului Marian Constantin pare să fi fost de bun augur pentru campioana României, Volei Municipal Zalău, care nu a mai simţit gustul unei victorii de trei puncte de aproape o lună. Cu bulgarul Nikolai Jeliazkov pe banca tehnică, echipa zălăuană a învins luni seara cu 3 – 1, pe teren propriu, Arcada Galaţi, una dintre pretendentele la titlul de campioană a României. Vom reveni cu detalii.
Mai mult...Zi: 5 februarie 2018
Proiectul internet la sate: doar trei localități din Sălaj sunt programate pentru acest an
Proiectul Ro-Net, prin care ar trebui introdus internet broadband în 783 de sate și comune din toată țara, se află foarte departe de finalizare, deși ar fi trebuit încheiat încă de anul trecut. Ministerul Comunicațiilor a recepționat, până la finele anului 2017, lucrările din doar 302 de localități, iar pentru 2018 mai rămân de finalizat și recepționat peste 400 de localități. În județul Sălaj, doar trei localități – Cosniciu de Jos, Doh și Sub Cetate – sunt programate pentru acest an. Proiectul Ro-Net constă în concesionarea lucrărilor de proiectare și…
Mai mult...Din cauza pierderilor salariale, grefierii continuă seria protestelor
Protestul personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor faţă de modul de calcul al drepturilor salariale va continua până când Ministerul Justiţiei şi Ministerul Muncii vor chema la discuţii reprezentanţii organizaţiilor profesionale şi sindicale reprezentative, anunţă Asociaţia Grefierilor din România şi Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial. Cele două organizaţii spun că încă din luna aprilie au solicitat Ministerului Muncii să le pună la dispoziţie grilele de salarizare, contrazicând-o astfel pe ministrul Lia Olguţa Vasilescu, care a susţinut că reprezentanţii grefierilor nu au contactat ministerul pentru vreo discuţie…
Mai mult...Investițiile companiei Michelin în sănătatea sălăjenilor
Fundația Corporativă Michelin, parte a Grupului Michelin, sprijină comunitatea locală prin îmbunătățirea serviciilor medicale din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Zalău (SJUZ), investind în dotarea cu echipamente medicale. Acest proiect a vizat echiparea secţiilor UPU SMURD, Cardiologie și Reumatologie din cadrul Spitalului Judeţean cu aparate medicale care vor contribui, atât la creşterea calităţii îngrijirii pacienţilor, cât și la salvarea de vieți. Fundația Corporativă Michelin are drept scop promovarea și susținerea operațiunilor umanitare și a actelor caritabile în domeniile mobilității durabile, sportului, sănătății, educației și solidarității, culturii și patrimoniului și ale…
Mai mult...Iohannis cu pantalonii-n vine
Cel mai probabil, dacă este să ne raportăm la prestația pe care a avut-o în ultimul an, Klaus Iohannis va semna legile justiţiei în formula pe care PSD-ALDE i-o va arunca pe masa prezidențială. Din acel moment, peste România se va instala frustrarea, haosul și nesiguranța. Mulți dintre noi, muritorii de rând, ne întrebăm de unde atâta stăpânire de sine și siguranță în atitudinea președintelui Iohannis, când vine vorba despre modificările aduse la legile justiției. Și, evident, toți cei care ne punem întrebarea asta sperăm ca, dincolo de letargia prezidențială,…
Mai mult...Accident în apropiere de Crasna
Un accident soldat cu rănirea unei persoane a avut loc luni la orele prânzului, între comunele Crasna și Vîrșolț. Din primele cercetări efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că că un adolescent de 19 ani, din comuna Crasna conducea autoturismul pe DJ 108G, iar între localitățile sus-menționate, din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum – carosabilul fiind umed – a pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat într-un parapet metalic. Conducătoarea autoturismului care circula din sensul opus, o femeie…
Mai mult...Şase echipe de fotbal-tenis au participat la prima ediţie a „Cupei Simex”
După aproximativ un an de la debutul într-o competiţie oficială, echipa de fotbal-tenis, Simex Şimle Silvaniei, a organizat prima ediţie a Cupei care-i poartă numele. Şase echipe s-au înscris la prima ediţie a evenimentului desfăşurat sâmbătă, în Sala „Silvania” din Şimleu Silvaniei: Tengo Salonta, JFS Cluj-Napoca, Măgura Şimleu Silvaniei, Junii Satu Mare, Simex Şimleu Silvaniei şi Tengo Salonta juniori. Competiţia s-a desfăşurat după sistemul „fiecare cu fiecare”, iar meciurile din prima fază a competiţiei au durat două seturi. Partidele din semifinale şi finala s-au jucat după sistemul „cel mai bun…
Mai mult...Bustul „Sfinxului de la Bădăcin”, reabilitat de sculptorul Marius Tutovan
Artistul sculptor Marius Tutovan a finalizat, zilele trecute, reabilitarea bustului marelui om politic Iuliu Maniu, aflat în localitatea Bădăcin. Bustul „sfinxului” sălăjean se găsea într-o stare avansată de degradare, atât soclul cât și bustul în sine, sub forța distructivă a intemperiilor dar și din cauza materialelor nu tocmai de calitate folosite inițial la realizarea monumentului, au ajuns să arate într-o stare care nu ne făcea deloc cinste. Sculptorul sălăjean, deosebit de apreciat în țară, autor al multor lucrări în piatră care se găsesc atât pe raza județului cât și în…
Mai mult...Calendar istoric al judeţului Sălaj: 5 februarie
1953: moare, la Sighet, în închisoarea comunistă, Iuliu Maniu – preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc, prim-ministru al României
Mai mult...Legea prevenției a intrat în vigoare doar de astăzi
Legea prevenției, potrivit căreia inspectorii de stat nu mai aplică amenzi firmelor la prima abatere, ci doar un avertisment, cu condiția ca societățile să remedieze problemele într-un anumit interval de timp, a intrat în vigoare în 17 ianuarie 2018. Totuși, lista neregulilor pentru care firmele scapă de amenzi a apărut abia luni, 5 februarie, în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că începând de luni se poate aplica efectiv Legea prevenției. Măsurile de educare a antreprenorilor, precum şi un sistem de prevenire a greşelilor comise de firmele româneşti sunt incluse în…
Mai mult...Din cauza “revoluției fiscale”, scad și salariile persoanelor cu handicap grav
Salariile persoanelor cu handicap grav sau accentuat scad din 1 ianuarie cu aproape 7 la sută, din cauza noilor prevederi fiscale din OUG 79/2017. Situația este similară cu cea a specialiștilor IT, despre care s-a tot vorbit în ultima vreme. Mai rău, efectele în cazul persoanelor cu handicap sunt și mai grave pentru că au salarii mult mai mici decât informaticienii și sunt mult mai numeroase decât aceștia. Dacă în cazul specialiștilor IT s-a vorbit despre soluția oferirii de ajutoare suplimentare în compensație, în cazul persoanelor cu handicap nu…
Mai mult...Unul dintre cei mai buni portari ai lumii, în conducerea tehnică a Larvikului
Duelul sezonului în cupele europene pentru HC Zalău ar putea fi numit jocul de duminică seara, în care echipa pregătită de Gheorghe Tadici a dispus cu 25 – 22 de Larvik, unul dintre cele mai renumite cluburi de handbal feminin la nivel mondial. Echipa norvegiană are un palmares de invidiat atât pe plan intern, unde a câştigat numeroase titluri naţionale şi cupe ale Norgeviei, cât şi în cupele europene, câştigând de două ori Cupa Cupelor şi o dată Liga Campionilor. Una dintre jucătoarele emblematice din istoria clubului este fostul portar,…
Mai mult...Gheorghe Tadici: „Când domini Larvikul 58 de minute, înseamnă că ai valoare”
Handbal Club Zalău şi-a asigurat prezenţa în sferturile de finală ale Cupei EHF cu o etapă înainte de finalul fazei grupelor. Echipa condusă de Gheorghe Tadici a dispus duminică seara, pe teren propriu, cu scorul de 25 – 22 de formaţia norvegiană, Larvik, într-un meci din cadrul penultimei etape a fazei grupelor Cupei EHF. Formaţia de la poalele Meseşului a debutat cu o înfrângere în faza grupelor, înregistrată chiar pe terenul celor de la Larvik, 23 – 28, după care, handbalistele zălăuane au obţinut patru victorii consecutive, clasându-se pe prima…
Mai mult...Cazare gratuită pentru părinții care vin cu copiii pentru evaluare sau internare în Cluj – Napoca
Familiile cu o situație materială precară se vor putea caza gratuit într-un centru special amenajat, atunci când vin în Cluj-Napoca pentru evaluarea sau internarea copilului bolnav. Asociaţia Life Education for All oferă, prin proiectul „Acasă” cazare gratuită pentru părinţii cu venituri modeste care vin la Cluj-Napoca pentru internare sau evaluare cu copiii lor bolnavi cronic. Locuinţa va putea găzdui în acelaşi timp până la şase persoane. Acestea vor avea acces gratuit, zilnic, într-un interval de două ore, cu programare prealabilă, la spaţiile şi aparatura necesare pentru a spăla haine sau…
Mai mult...