La scurt timp după ce a anunţat rezilierea contractului cu antrenorul Marian Constantin, conducerea campioanei Volei Municipal Zalău a ajuns la un acord cu bulgarul Nikolay Jeliazkov. Tehnicianul Bulgar nu va fi la prima aventură în campionatul României, antrenând anul trecut formaţia Arcada Galaţi. „Totul s-a întâmplat foarte repede, deoarece abia astăzi (marţi, n.r.) am fost contactat. Ştiu că Volei Municipal Zalău este o echipă cu un nivel competitiv ridicat, ştiu cum joacă, iar acest lucru mă va ajuta. Nu îmi place să vorbesc despre viitor, dar voi încerca să…
Mai mult...Zi: 30 ianuarie 2018
Claudiu Băican a ajuns în Liga a V-a Sălaj după ce a activat în Italia şi în primul eşalon din România
Înfiinţată în vara anului trecut, la scurt timp după desfiinţarea clubului FC Zalău, Sporting Zalău, noua echipă din Liga a V-a Sălaj îşi propune să promoveze în eşalonul patru la finalul acestui sezon. În urmă cu câteva zile, conducerea echipei zălăuane a reuşit un transfer de marcă, legitimându-l pe portarul Claudiu Băican. În vârstă de 29 de ani, goalkeeper-ul zălăuan a evoluat în trecut la diferiteechipe din campionatele româneşti, dar, timp de şase ani a activat şi în Italia, la formaţiile Benevento Calcio, Latina Calcio şi Valle d’Agoste. În urmă…
Mai mult...Mai mulţi demnitari străini au omagiat, la Zalău, victimele Holocaustului
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm, reprezentanţi ai Ungariei şi ai Federaţiei Ruse, lideri ai comunităţilor evreieşti din România, istorici, profesori universitari, prelaţi, autorităţi locale, cadre didactice şi elevi au participat marţi, 30 ianuarie, la Zalău, la cea de-a treia ediţie a ceremoniei şi conferinţei dedicate Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Evenimentul şi-a propus să aducă un omagiu milioanelor de evrei din Europa, printre care şi circa 8.000 provenind din judeţul Sălaj, care au sfârşit în chinuri în lagărele naziste. „Prin această manifestare dorim să…
Mai mult...Marian Constantin: „Le mulţumesc atât suporterilor care au fost alături de echipă, cât şi celor care mi-au insultat familia”
Partida de duminică, dintre SCM Universitatea Craiova şi Volei Municipal Zalău, câştigată de olteni cu scorul de 3 – 1, a fost ultimul joc al antrenorului Marian Constantin pe banca echipei campioane a României. Intenţia acestuia de a părăsi echipa a fost comunicată preşedintelui Vasile Coţa imediat după eşecul din Bănie, dar decizia finală a fost luată în cursul zilei de marţi. „Orice poveste are un început şi un sfârşit. Acum, dacă mă întrebaţi, sunt dezamăgit de multe lucruri. Sunt supărat din cauza rezultatelor, dar trebuie să învătăm din…
Mai mult...CSS Zalău, victorii pe linie cu echipa de minivolei
Turneul cu numărul trei din cadrul Campionatului Naţional de minivolei a fost organizat la finalul săptămânii trecute, de Clubul Sportiv Şcolar Zalău. Partidele s-au desfăşurat în sala de sport a Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian”, iar pe lângă formaţia organizatoare, au mai participat Academia de Volei „Marius Lazăr” Zalău, Centrul Naţional de Excelenţă Baia Mare şi CSS LAPI Dej. Dacă în primele două turnee, echipa zălăuană a înregistrat două victorii şi patru înfrângeri, în cadrul turneului de la finalul săptămânii trecute, juniorii antrenaţi de Dan Onuţe au câştigat toate cele…
Mai mult...Acroşat de un autoturism în timp ce stătea întins pe carosabil
Un bărbat de 50 de ani a ajuns la spital luni, 29 ianuarie, la o zi după ce a fost lovit de un autoturism, acuzând dureri la un picior şi afirmând că a fost implicat într-un accident rutier. Primele cercetări efectuate de către poliţişti au stabilit că duminică, 28 ianuarie, în jurul orei 19, în timp ce se deplasa cu maşina pe Drumul Comunal 24, prin localitatea Jac, un tânăr de 23 de ani l-a acroşat pe bărbatul de 50 de ani, care, beat fiind, era întins pe mijlocul părţii…
Mai mult...Bilanț la “liniuță”: șapte autoturisme avariate de un tânăr din Zalău într-o parcare clujeană
Nu mai puțin de șapte autoturisme au fost avariate, în noaptea de luni spre marți, după ce un șofer care conducea autoturismul cu viteză, a derapat pe carosabil și a lovit mașinile aflate într-o parcare pe Calea Dorobanților din Cluj-Napoca. Evenimentul rutier a avut loc cu puțin înainte de miezul nopții. Martorii evenimentului susțin că șoferul care conducea autoturismul marca Audi înmatriculat în județul Sălaj, ar fi participat, în momentul producerii accidentului, la o “liniuță” (cursă ilegală de autoturisme). Din cauza vitezei excesive, pe fondul unui carosabil umed, tânărul conducător…
Mai mult...Hans G. Klemm – ambasadorul SUA în România, invitat de onoare la masa rotundă organizată de municipalitate pe tema Holocaustului
La invitatia președintelui Comunității evreiești din Zalău, Dan Has, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Hans G. Klemm a fost prezent la Zalău, într-o vizită de două zile, cu ocazia evenimentelor legate de comemorarea victimelor Holocaustului. În memoria celor căzuţi, Comunitatea Evreilor Zalău, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România împreună cu Primăria Municipiului Zalău, au organizat, în 30 ianuarie 2018, a III-a ediţie a evenimentului “Comemorarea Zilei Internaţionale a Victimelor Holocaustului”. La evenimentul desfășurat în sala “Avram Iancu” a Primăriei Zalău au participat Hans Klemm – ambasadorul S.U.A în România, Igor Iniushkin, ministru-consilier al Ambasadei Federației Ruse…
Mai mult...Ambasadorul SUA a donat 250 de cărţi Bibliotecii Judeţene Sălaj
„Raftul American”, o colecţie de 250 de volume donate de ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm, a fost inaugurat marţi, 30 ianuarie, la Secţia Tineri şi adulţi a Bibliotecii Judeţene „Ioniţă Scipione Bădescu” Sălaj, în prezenţa înaltului oficial american şi a reprezentanţilor autorităţilor locale şi judeţene. Colecţia oferă acces la resurse despre SUA, culturile şi valorile americane şi conţine volume de literatură americană clasică şi contemporană, literatură pentru copii şi tineret, lucrări de metodică a predării limbii engleze, materiale pentru perfecţionarea cunoaşterii limbii engleză, continuarea studiilor în…
Mai mult...Rapid Jibou, marea absenţă din semifinalele „Cupei AJF”
Prima fază a ediţiei a XIX-a a „Cupei AJF” s-a desfăşurat la finalul săptămânii trecute, în sălile de sport din Someş Odorhei şi Valcău de Jos. 11 echipe din Liga a IV-a au fost înscrise la ediţia din acest an, împărţite în două grupe. Prima grupă a avut în componenţă cinci echipe: Sportul Şimleu, CS Barcău Nuşfalău, CS Crasna, Flacăra Halmăşd şi Olimpic Bocşa. Grupa B a fost alcătuită din şase echipe: Silvania Cehu Silvaniei, Rapid Jibou, CS Hida, Cetatea Buciumi, Unirea Mirşid şi Benfica Ileanda. Cele mai bune rezultate…
Mai mult...Dispare formularul 600: anunț de ultimă oră al Finanțelor
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a anunțat, marți dimineață, la sediul ministerului, că pregătește o Ordonanța de Urgență pentru a anula depunerea Deciziei 600. Eugen Teodorovici spune că Declaraţia 600 nu îşi are rostul. „Voi pregăti o OUG pentru a anula depunerea Deciziei 600, timp în care o să găsim cea mai bună soluție. În această perioadă, nimeni nu mai trebuie să depună niciun fel de formular. Vom găsi o soluție pentru a nu se mai depune acest formular. Nu are rost. M-am gândit la comasarea acestuia, dacă nu, chiar și…
Mai mult...Un cadou perfect
Cu siguranța, dacă faci parte din acea categorie de persoane care se simt fericite făcând bucurii celor apropiați, și nu numai, te întrebi adesea ce cadou original ai mai putea face, ca să fie apreciat cu adevărat. Pentru alegerea unui cadou potrivit se consuma mult efort și imaginatie. Un mare avantaj al zilelor noastre este aparitia și dezvoltarea inimaginabila, într-un timp extraordinar de scurt, a magazinelor online. Astfel, în loc sa parcurgi distante mari pentru a vedea cât mai multe magazine stradale, acum stai confortabil și la un simplu click,…
Mai mult...Atenție, șoferi: unde sunt amplasate aparatele RADAR în aceste zile
Inspectoratul de Poliție (IPJ) Sălaj, prin Serviciul Poliției Rutiere, a răspuns solicitării Magazin Sălăjean privind amplasarea aparatelor radar pe drumurile județului, în aceste zile. Astfel, pentru reducerea riscului rutier, cele zece aparate radar din dotarea Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj vor acționa în perioada 30 ianuarie-4 februarie a.c. pe următoarele sectoare de drum: DN 1F: Zalău-Sălăjeni-Bobota și Zalău-Românași-Sîncraiu Almașului, DN 1H: Șimleu Silvaniei-Pericei; Șimleu Silvaniei -Nușfalău și Zalău-Mirșid-Popeni; DN 1G: Jibou-Tihău-Bălan; DN 1C: Ileanda-Glod-Gîlgău; DN 19B: Nușfalău-Zăuan-Ip; DJ 108G: Crasna-Cizer. În municipiul Zalău sunt amplasate aparate radar pe bulevardul Mihai…
Mai mult...Trimişi în judecată din cauza unui pistol introdus ilegal în ţară
Doi bărbaţi au fost trimişi în judecată, sub control judiciar, de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău într-un dosar ce are ca obiect uzul de armă fără drept. Potrivit anchetatorilor, Laurenţiu Muthi este acuzat de uz de armă fără drept, după ce în 17 decembrie 2017, pe raza localităţii Gîlgău, a folosit pistolul marca Walther, model P99, calibru 9 mm, trăgând, în vederea intimidării unui şoferul, asupra autoturismului acestuia. În faţa instanţei va fi adus şi Ioan Budhai, pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă calificată şi nerespectarea…
Mai mult...