Cei trei copii din localitatea Iaz, comuna Plopiş, care au fugit de acasă în urmă cu aproape trei săptămâni se află în continuare în grija statului. În urma anchetei sociale, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sălaj au decis să o preia în regim de urgenţă şi pe sora băieţilor, o fetiţă de aproximativ 11 ani. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, părinţii celor patru copii consumă frecvent băuturi alcoolice, pentru tată existând, de altfel, un document medical care atestă că suferă de alcoolism cronic. „Cel mare refuză categoric să…
Mai mult...Zi: 23 noiembrie 2017
Sute de metri cubi de lemn confiscat în urma acţiunilor poliţiştilor sălăjeni
Polițiștii sălăjeni de la structurile de ordine publică au desfășurat în primele 10 luni ale anului, 333 acțiuni pentru combaterea ilegalităților în domeniul silvic, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. În acest context, oamenii legii au aplicat 3.460 sancțiuni contravenționale, în valoare de 1,4 milioane de lei lei, din care 395 au fost la Legea 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, 3.006 la OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, iar 59 au constituit alte abateri. În perioada de referință au fost constatate și…
Mai mult...Modificări în derularea Programului European de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate din Sălaj
În cadrul ședinței Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice ce a avut loc joi, 23 noiembrie la sediul Instituției Prefectului s-a discutat despre derularea Programului European de Ajutorare a Persoanelor Defavorizate în județul Sălaj, în perioada 2017-2018. Ghidul Solicitantului aduce unele modificări în derularea Programului Operațional astfel încât vor fi vizate de schimbările legislative anumite categorii de beneficiari: familiile și persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu…
Mai mult...HC Zalău debutează pe teren propriu în Cupa României
Gheorghe Tadici a avut „mână bună” la tragerea la sorţi pentru optimile de finală din Cupa României, desfăşurată joi, la Craiova. Handbal Club Zalău va întâlni în această fază a competiţiei CSM Slatina, formaţie situată pe ultimul loc în Liga Naţională. Jocurile din optimile de finală se vor desfăşura în sistem eliminatoriu, formaţia zălăuană urmând să susţină pe teren propriu partida cu echipa din Slatina. Jocul va avea loc în data de 17 februarie. În celelalte partide din optimile de finală se vor întâlni: HC Dunărea Brăila – Măgura Cisnădie,…
Mai mult...Patru hoți din Jibou, aruncați după gratii de polițiști
Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Formațiunii de Investigații Criminale Jibou, împreună cu lucrători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în aplicare miercuri, 22 noiembrie, patru mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Mandatele au fost emise de Judecătoria Jibou, în 22 noiembrie a.c., pe numele a patru bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 31 de ani, toți din orașul amintit, condamnați la închisoare cu pedepse cuprinse între un an și 8 luni și 3 ani și 4 luni, pentru furt calificat. Faptele au fost comise…
Mai mult...Artiștii din proiectul „Dacika” au transmis la Zalău fiorul muzicii tradiționale românești
O seară înălţătoare, în care s-a simţit şi s-a cântat româneşte, la Catedrala „Sfânta Vinere” din Zalău, acolo unde miercuri, 22 noiembrie, a fost lansat Anul Centenarului în Sălaj, prin evenimentul intitulat „Tribut Eroilor, la Centenar, în Sălaj”. După discursurile ce au marcat deschiderea amplei manifestări – rostite de către reprezentanţi ai Ministerului Culturii, Episcopiei Sălajului şi autorităţi locale, academicianul Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, a susţinut o conferinţă publică pe tema importanţei Centenarului. „Patria este locul unde s-au născut părinţii noştri, bunicii şi străbunicii noştri, şi noi…
Mai mult...Din cupele europene, deasupra fileului zălăuan
La patru zile de la debutul în cupele europene, două dintre pretendentele la titlul naţional în voleiul masculin românesc se vor duela în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici” din Zalău. Campioana en-titre, Volei Municipal Zalău, va primi vizita formaţiei Tricolorul Ploieşti, echipă în lotul căreia se află printre cele mai importante nume din voleiul masculin, dar şi câţiva străini valoroşi. Alături de internaţionalii Cristian Bartha, Laurenţiu Lică şi Bogdan Olteanu, în lotul ploieştenilor se mai află doi români şi opt jucători străini. Având în vedere investiile efectuate în această vară de…
Mai mult...Exercițiu de intervenție ISU Sălaj la incendiu simulat în biserică
Detaşamentul de pompieri Zalău a organizat şi desfăşurat joi, 23 noiembrie, un exerciţiu cu forţe în teren pentru antrenarea structurilor de intervenţie în cazul producerii unui incendiu la un lăcaş de cult (catedrala Sfânta Vineri din Zalău). Scopurile principale urmărite ale exerciţiului au fost următoarele: verificarea capacităţii de intervenţie, a timpului de răspuns şi a modului de intervenţie în cazul unui incendiu la obiective de cult, antrenarea echipelor de căutare-salvare în modul de executare a intervenţiei în cadrul situaţiilor specifice, antrenarea servanţilor în condiţii de efort prelungit, în condiţii de pericol…
Mai mult...HC Zalău se va duela cu o fostă câştigătoare a Ligii Campionilor
Handbal Club Zalău şi-a aflat joi dimineaţa adversarele din grupele Cupei EHF, fază în care s-a calificat în premieră în acest an alături de o altă echipă românească, SCM Craiova. Repartizată în urna a treia valorică, alături de franţuzoaicele de la Issy Paris Land, norvegiencele de la Byasen Handball Elite şi SCM Craiova, HC Zalău nu a avut parte de o tragere la sorţi accesibilă. Cel mai dificil duel din faza grupelor pare a fi cel cu formaţia norvegiană, Larvik, echipă ce a fost cap de serie la tragerea la…
Mai mult...A murit una dintre victimele accidentului de la Sălățig
Una dintre victimele accidentului de circulație produs miercuri în apropiere de Sălățig, a decedat joi, la Spitalul județean din Zalău. Accidentul de circulație de miercuri, soldat cu rănirea a patru persoane, a avut loc pe Drumul Comunal 14, între localitățile Sălățig și Deja. Un șofer în vârstă de 30 de ani nu a adaptat viteza la condițiile de trafic, respectiv carosabil umed și, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul direcției de deplasare a autoutilitarei pe care o conducea și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism care circula…
Mai mult...Un singur refuz al ofertei de muncă îi va lăsa fără ajutor social pe beneficiari
Ajutoare sociale bănești vor fi sistate pe viitor, dacă beneficiarii stimulentelor de la stat refuză un loc de muncă. Acest lucru este prevăzut în proiec de lege care urmează să fie votat de plenul Senatului. Proiectul va merge apoi la Camera Deputaţilor, care este for decizional. Aproape un sfert de milion de români trăiesc doar din ajutorul social dat de stat, iar mulţi dintre ei vor să primească banii fără să muncească 72 de ore în folosul comunităţii, aşa cum îi obligă legislaţia actuală. Concret, iniţiativa legislativă prevede că refuzul…
Mai mult...Primăria Zalău va intra cu buldozerele în Căminul cultural din Stîna
Clădirea Căminului Cultural din Stîna, a ajuns, după aproape 60 de ani de la construcție, o clădire care arată ca după un bombardament. Dincolo de aspectul dezolant al imobilului, rodul neglijenței de peste un deceniu al autorităților, cândva mândria localității, cel mai important motiv pentru care construcția, degradată aproape complet, va fi demolată, este pericolul pe care îl prezintă starea ei. Astfel, în urma votului consilierilor locali, vot acordat proiectului de hotărâre supus votului în ședința de Consiliu local de joi din cadrul Primăriei Zalău, privind casarea Căminului cultural din Stîna…
Mai mult...Valabilitatea pașapoartelor, pe cale să se dubleze
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) propune prelungirea valabilității pașapoartelor de la cinci la zece ani, pentru persoanele cu vârsta de peste 25 de ani. Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, care prevede o serie de modificări legislative privind creșterea valabilității pașaportului simplu electronic și clarificarea situațiilor în care poate fi solicitat un pașaport simplu temporar. Prin proiectul de lege se propune dublarea termenului de valabilitate a pașaportului simplu electronic de la 5…
Mai mult...Leonardo Dal Bosco, căpitanul CSVM Zalău: „Cred că putem întoarce rezultatul în jocul de la Zalău”
Volei Municipal Zalău a cedat cu scorul de 1 – 3 pe terenul campioanei Portugaliei, Benfica Lisabona, în manşa tur din prima fază a Cupei Challenge. Misiunea campionilor va fi una cât se poate de dificilă în returul de săptămâna viitoare, având în vedere că şi în cazul unei victorii în trei seturi a zălăuanilor, echipa calificată se va decide în urma disputării „setului de aur”. Căpitanul Zalăului, Leonardo Dal Bosco, pare încrezător în şansele calificării chiar şi după 1 – 3 la Lisabona. „A fost un meci echilibrat, exceptând…
Mai mult...