Sălăjenii solicită certificate de cazier judiciar pe bandă rulantă

Polițiștii din cadrul Serviciului Cazier Judiciar Statistică și Evidență Operativă, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, au eliberat în perioada 1 ianuarie -31 mai, peste 9.500 de certificate de cazier cetățenilor care le-au solicitat. Serviciul Cazier Judiciar Statistică și Evidență Operativă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj este serviciul care organizează activitatea de verificare a cererilor şi de eliberare a certificatelor de cazier judiciar persoanelor fizice şi juridice, în sistem automat, după caz, sub coordonarea Direcţiei Cazier Judiciar Statistică și Evidență Operativă.  Certificatul de cazier judiciar se eliberează,…

Mai mult...

Călin Forț a rămas singur în cursa pentru ocuparea fotoliului de administrator public al Zalăului

Din cei doi candidaţi care şi-au depus dosarele în vederea susţinerii probei scrise şi a interviului pentru ocuparea funcţiei de administrator public al municipiului Zalău, la examenul scris desfășurat luni, 12 iunie, s-a prezentat unul singur. Astfel, Călin Forț, în prezent director la Registrul Auto Român filiala Sălaj, a susținut singur prima probă și cea mai grea, fiind declarat admis cu 83 de puncte. Călin Forț urmează să participe și la cea de-a doua probă, cea a interviului, care va avea loc miercuri, 14 iunie. Cel de-al doilea candidat, Ioan Puiu…

Mai mult...

O nouă serie de bilete la tratament pentru seniorii sălăjeni

Seria a opta a biletelor de tratament Oferite de Casa Județeană de Pensii Sălaj (CJP Sălaj) cuprinde 174 bilete în următoarele stațiuni: 1 Mai, Bizușa, Buziaș, Căciulata, Covasna, Geoagiu-Băi, Govora, Herculane, Moneasa, Ocna Șugatag, Olănești, Saturn, Sângeorz-Băi, Sovata, Turda, Tușnad și Techirghiol cu începere din 24, 25, 26 și 27 – iunie (în funcție de stațiune). Biletele se pot ridica de la sediul instituției, zilnic, de luni până joi, între orele 8 -14, iar vineri între orele 8-13. Data limită pentru ridicarea biletelor de tratament pentru seria a opta este…

Mai mult...

Zvonoteca

# Transurbis a făcut-o de oaie în acest weekend, în privinţa biletelor de călătorie. Dădeai cu tunul sâmbătă, în tot centrul Zalăului, şi nu aveai de unde să cumperi un bilet. Automatele alea promise au rămas istorie, sunt două sau trei pe la Lidl şi la Spital, în rest, adios! Chioşcurile toate închise, cu o excepţie – cel situat lângă Casa Sindicatelor, acolo unde vânzătoarea a căscat nişte ochi cât cepele: -Vai, îmi pare rău, tocmai l-am dat pe ultimul. Am trimis tot ce am avut în Brădet, e criză…

Mai mult...

Lovitură pentru Spitalul Judeţean: Amendă şi daune uriaşe în dosarul femeilor îmbolnăvite de meningită

Magistraţii Judecătoriei Zalău s-au pronunţat la finele săptămânii trecute în dosarul în care Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău a fost acuzat de vătămare corporală din culpă. În urma unui proces care s-a întins pe parcursul a aproape doi ani şi jumătate, instanţa decis să schimbe încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ din patru infracţiuni de vătămare corporală din culpă în concurs real, în infracţiunea complexă de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. 4 Cod Penal, care prevede că „dacă…

Mai mult...

Valeriu Crişan vrea să fie consilier juridic la Inspectoratul Şcolar

Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Sălaj, liberalul Valeriu Crişan, a intrat în competiţia pentru postul de consilier juridic al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj. Postul este râvnit de încă un competitor – Florin Pop. Ambii candidaţi au trecut de etapa selecţiei de dosare, pentru ca marţi, 13 iunie, să susţină proba scrisă a concursului, iar joi, 15 iunie, interviul. Rezultatele finale vor fi făcute publice vineri, 16 iunie. Pentru a se putea înscrie în cursa pentru acest post, candidaţilor li s-a cerut să aibă studii superioare juridice atestate cu diplomă de…

Mai mult...

Un Post important a început de luni: obiceiuri și datini strămoșești

Creştinii ortodocşi au intrat, luni, în Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, post important care durează din 12 până în 29 iunie, data la care are loc sărbătoarea celor doi ucenici ai Mântuitorului. Rânduit de Biserică în cinstea acestora, dar şi în amintirea obiceiului lor de a ajuna înainte de a întreprinde acte însemnate (Fapte 13,2 şi 14,23), acest post nu are o durată fixă, începutul său depinzând de momentul variabil al Sfintelor Paşti. Prima zi a Postului Sfinţilor Petru şi Pavel cade, întotdeauna, în lunea de după Duminica Tuturor…

Mai mult...

În atenția contribuabililor sălăjeni: obligațiile fiscale ale lunii iunie

Contribuabilii sălăjeni au obligaţia de a depune pe parcursul acestei luni, la Fisc, următoarele Declaraţii: – Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, formular 100; – Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, cu termen lunar, pentru obligaţiile aferente lunii mai 2016, formular 112; – Declaraţia privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române  angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate…

Mai mult...

Gheorghe Guşet, un campion printre îngeri

Gheorghe Guşet fost câştigător în nenumărate competiţii, în 2008 a câştigat şi primul concurs cu moartea. De această dată, în lupta cu viaţa nu a mai fost câştigător. A fost mereu un tip căruia i-a plăcut să se ţină de cuvânt. Acum, nu a mai reuşit. „Uriaşul din Carpaţi” s-a stins din viaţă după ce, în decurs de trei zile a suferit două intervenţii chirurgicale pe cord deschis. Se spune că legendele nu mor niciodată, iar Gheorghe Guşet a fost o legendă care va rămâne mereu în sufletele noastre, a…

Mai mult...

Ghinion, fraierii se înmulțesc!

Surpriză sau nu, Legea salarizării bugetarilor, adoptată zilele trecute de parlamentari, nu mai cuprinde multe din promisiunile cu care PSD ne-a „amenințat” în ultimele luni, cum ar fi uriaşele majorări de salarii ce ar fi trebuit aplicate de la 1 iulie 2017. De exemplu, atât profersorii, cât și medicii – categoriile de bugetari cărora li se promiseseră cele mai mari creşteri de salarii – vor beneficia, doar teoretic, de majorări salariale de abia din ianuarie 2018 (jumătate dintre ele), urmând ca cealaltă jumătate să o primească din 1 martie 2018.…

Mai mult...

Profesorii renunţă la greva generală

Deşi la nivelul judeţului Sălaj, 55 la sută dintre sindicaliştii din învăţământ s-au declarat pentru declanşarea grevei generale, protestul nu va mai avea loc. Şi asta pentru că în urma centralizării datelor primite de la sindicatele afiliate din ţară, conducerea Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Învăţământ a constatat că nu sunt întrunite condiţiile pentru declanşarea grevei, în condiţiile în care doar 45,67 la sută din totalul membrilor au semnat pentru închiderea şcolilor în ultima săptămână de cursuri. „Trebuie să spunem răspicat următorul lucru: faptul că nu sunt întrunite condițiile de…

Mai mult...

Rezultatele primelor probe la Examenul de Bacalaureat

S-au încheiat primele două probe de evaluare a competenţelor lingvistice din cadrul Examenului de Bacalaureat Naţional, sesiunea iunie-iulie 2017, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Sălaj comunicând rezultatele acestor probe prin purtătorul de cuvânt al instituției, prof. Marcel Lucaciu. Astfel, la proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A, s-au înscris 1.607 candidaţi. Au fost prezenţi 1.554 dintre care au obţinut: certificatul de utilizator experimentat – 1.033; certificatul de utilizator avansat – 398; certificatul de utilizator mediu – 123. Un număr de 51 candidaţi nu…

Mai mult...

Viitorii jandarmi sălăjeni au început practica

Inspectoratul de Jandarmi  Judeţean Sălaj a început un nou stagiu de practică pentru un număr de 12 elevi ai Şcolii de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” din Fălticeni. Viitorii subofiţeri jandarmi au fost repartizaţi la structurile de ordine publică unde vor participa la misiunile acestora până la încheierea stagiului. Elevii vor fi coordonaţi, îndrumaţi şi evaluaţi de tutori ofiţeri jandarmi cu experienţă în activitatea profesională şi vor participa la toate activităţile desfăşurate de aceştia, urmărindu-se realizarea obiectivelor şi măsurilor prevăzute în programa de învăţământ. Stagiul de practică are un caracter…

Mai mult...