Loteria bonurilor fiscale – rezultatele extragerilor de duminică

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a organizat, duminică 16 aprilie, două extrageri ale Loteriei bonurilor fiscale, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei. Prima extragere a Loteriei bonurilor fiscale de duminică a fost cea organizată cu prilejul Sărbătorilor de Paști, la care au participat bonurile fiscale emise în perioada 23 ianuarie – 31 martie 2017. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. Tot duminică, 16 aprilie, a avut loc și extragerea bonurilor fiscale câştigătoare emise între 1 şi…

Mai mult...

Hristos a Înviat! Zălăuanii au luat Lumina Sfântă la Catedrala Episcopală

Invierea Mantuitorului Iisus Hristos, cel mai mare praznic al Bisericii, a fost sărbătorită de creştinii ortodocşi din toate parohiile Sălajului. Cu inimile pline de bucurie, aceştia au participat în număr mare la slujbele oficiate în lăcaşurile de cult din judeţ, pentru a primi în suflete Sfânta Lumina izvorată din mormântul lui Iisus Hristos. În număr foarte mare au venit şi la Catedrala Episcopală „Înălţarea Domnului”, acolo unde peste 2.000 de zălăuani au luat parte, în noaptea de Înviere, la ceremonia religioasă oficiată de către un sobor de preoţi condus de…

Mai mult...

Lumina Învierii a mângâiat Sălajul în cea mai importantă și frumoasă noapte a creștinătății

Mii de sălăjeni au asistat, sâmbătă noaptea, la Sfânta Slujbă a Învierii Domnului Iisus Hristos, slujbele fiind organizate în toate bisericile din Zalău, Șimleu Silvaniei, Cehu Silvaniei, Jibou și în toate celelalte localități ale județului. Enoriașii s-au adunat în număr mare în fața bisericilor, cu puțin înainte de miezul nopții, așteptând începerea slujbelor. Cu câteva minute înainte de ora 12 noaptea, preotul de la Biserica Sfântul Ștefan, a aprins, de la candela de deasupra sfintei mese din lăcașul de cult, o făclie mai mare și frumos împodobită, a ieșit cu…

Mai mult...

HC Zalău îşi află miercuri adversara din optimile Cupei României

Federaţia Română de Handbal a programat miercuri, 19 aprilie, tragerea la sorţi a optimilor Cupei României, evenimentul urmând să înceaptă la ora 10:30, la sediul FRH. Au dreptul de participare echipele înscrise în Liga Naţională, plus echipele clasate pe primul loc la finalul turului în cele două serii din Divizia A, respectiv Rapid Bucureşti şi Minaur Baia Mare. Reprezentanţii echipelor vor extrage din urmă numere de la 1 la 16, iar partidele se vor juca după sistemul: 1 – 16, 2 – 15, 3 – 14, 4 – 13, 5…

Mai mult...

Procesul cu propriii angajaţi costă Consiliul Judeţean maxim 16.000 de lei

Consilierii judeţeni reuniţi, vineri, 14 aprilie, în şedinţă extraordinară, au votat alocarea sumei de 16.000 de lei din fondul de rezervă bugetară pentru plata serviciilor de avocatură pe durata procesului în care peste 100 de salariaţi ai instituţiei cer majorarea salariilor. De la şedinţa a fost convocată la propunerea consilierului liberal Radu Căpîlnaşiu, marii absenţi au fost tocmai PNL-iştii, din cei 10, la vot fiind prezenţi doar şase. După cum a precizat Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, în prezent, pe rolul Tribunalului Sălaj se află nouă dosare ce au…

Mai mult...

Tiberiu Marc, preşedinte de onoare HC Zalău: „Locul trei ne obligă să ne facem strategia pentru cupele europene”

HC Zalău ocupă locul patru în Liga Naţională cu două etape înainte de finalul sezonului, având 39 de puncte, cu două mai puţin decât ocupanta locului trei, SCM Craiova. Oltencele vor sta, însă, în penultima etapă, rundă în care Zalăul poate urca pe podium, la un punct în faţa Craiovei, dacă învinge pe teren propriu CSM Bistriţa, echipă situată pe locul opt în Liga Naţională. În ultima rundă, Zalăul lui Tadici va evolua pe terenul ultimei clasate, Unirea Slobozia, iar Craiova va juca tot în deplasare, în faţa celor de…

Mai mult...

Termenul pentru cumpărarea de vechime în muncă a fost prelungit

Persoanele care nu au acumulat suficienţi ani de vechime pentru a primi pensie de la stat îşi vor putea plăti în continuare asigurările sociale pentru anii în care nu au cotizat. “Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a propus prelungirea cu încă 6 luni, până la 31 decembrie 2017, a perioadei de aplicare a Legii nr. 186/2016 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii, printr- un proiect de ordonanţă de urgenţă supus, începând de luni, 10 aprilie, dezbaterii publice. Măsura a fost luată…

Mai mult...

Spitale, Farmacii, Supermarketuri din județ – programul unităților în zilele de Paști

De Sărbătorile Pascale, spitalele din judeţ vor lucra în regim de gardă, au anunţat reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj. Astfel, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău vor exista 17 linii de gardă, care includ radiologie şi laborator şi două lunii de gardă de urgenţă la Unitatea de Primiri Urgenţe. La Spitalul Orăşenesc „Dr. prof. Ioan Puşcaş” Şimleu Silvaniei, vor funcţiona trei linii de gardă: o specialitat medicală, una de chirurgie şi una de pediatrie. La Spitalul Orăşenesc Jibou şi la Spitalul de Boli Cronice Crasna va exista o singură…

Mai mult...

Două extrageri în ziua de Paști la Loteria bonurilor fiscale  

Ministerul de Finanțe anunță că duminică, 16 aprilie, vor fi organizate două extrageri ale Loteriei bonurilor fiscale – una pentru luna martie și una specială, cu ocazia Sărbătorilor de Paști. Prima extragere a Loteriei bonurilor fiscale de duminică este cea organizată cu prilejul Sărbătorilor pascale, la care participă bonurile fiscale emise în perioada 23 ianuarie – 31 martie 2017. Fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. Tot duminică, 16 aprilie, este programată şi extragerea bonurilor fiscale câştigătoare emise…

Mai mult...

Paula Culda-Drăgușin – “E fantastic ce poți să realizezi atunci când îți dorești cu adevărat”

Paula a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj – Napoca, iar din anul 2015 este avocat în cadrul Baroului Cluj. Iubeşte să călătorească, să descorepe locuri, să citească şi să înveţe lucruri noi. Ambiţioasă şi plină de optimism, Paula Culda-Draguşin a făcut recent un pas importanţ al carierei sale. În anul 2013, Paula a hotarat să înceapă Programul Internațional de Certificare în Coaching, Training și Public Speaking, mentorat de John C. Maxwell. În luna martie a anului 2014, tânăra a obținut certificare de Teacher, Speaker și…

Mai mult...

Securitatea laptopurilor, o provocare dură pentru utilizatorii obișnuiți

De cele mai multe ori, utilizatorii clasici nu pun foarte mult accent pe securizarea laptopurilor, lucru care ar putea da acces atât altor domenii cât și virușilor informatici la materialele și lucrurile noastre confidențiale. Poate nu o să vă vină să credeți, dar acest lucru este posibil, mai ales în secolul 21, când siguranța și prudența au devenit cuvinte de ordine mai ales în ceea ce privește mediul online. Indiferent că vorbim de o descărcare a unei aplicații nevinovate sau a unui torent, este necesar să ne pregătim unul dintre…

Mai mult...