67 de poliţişti de la IPJ Sălaj au fost avansaţi în grad

Ziua Poliţiei Române a fost marcată la sfârşitul săptămânii trecute şi la IPJ Sălaj prin diverse activităţi, concursuri tematice, competiţii sportive, activităţi festive, ziua poliţiştilor fiind totodată şi prilej de avansări în grad pentru câteva zeci de cadre militare ce activează în cadrul Poliţiei sălăjene. La şedința festivă desfășurată la sediul inspectoratului au participat reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice locale, reprezentaţii armelor la nivel judeţean şi municipal, şefi de servicii şi cadre ale inspectoratului şi Poliţiei Municipiului. În cadrul şedinţei festive au fost citite şi ordinele de avansare în gradul…

Mai mult...

Zvonoteca

# Panică mare în Prefectură, după ce noul prefect a fost instalat în funcţie. Mai precis, cei certaţi cu punctualitatea, cu acurateţea informaţiilor, comunicarea dar mai ales cu programul la serviciu, vor avea de furcă cu noul lor şef care a instaurat un regim ceva mai strict în privinţa corectitudinii şi a respectării îndatoririlor de serviciu în instituţie. Gurile rele spun că noul prefect “coboară el milităria din pod, ce să-ţi povestesc…”, dar gurile bune, alea care vorbesc mai puţin dar muncesc mai mult, spun că era nevoie de un…

Mai mult...

Cele mai căutate şcoli din Zalău pentru înscrierea în clasa pregătitoare

Peste 1.900 de cereri de înscriere în clasa pregătitoare au fost depuse în prima etapă la nivelul unităţilor de învăţământ din judeţul Sălaj. După modelul anilor anteriori, la nivelul municipiului Zalău, părinţii s-au îndreptat spre şcolile cele mai bine cotate din urbe, indiferent dacă acestea se află în zona de circumscripţie sau nu. Astfel, pentru că părinţii au ales drept principal criteriu prestigiul şcolii şi nu proximitatea spaţială, unele şcoli din Zalău au primit mai multe cereri decât numărul de locuri ce le-au fost alocate pentru anul şcolar 2017-2018. Situaţii…

Mai mult...

Descoperire macabră într-un bloc din Zalău

Un bărbat în vârstă de 68 de ani din Zalău a fost găsit mort în apartamentul în care locuia pe strada Simion Bărnuţiu. Îngrijorată că nu mai putea lua legătura cu acesta, nepoata lui a sunat la 112. La faţa locului a ajuns un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” Sălaj pentru a debloca uşa. Când au intrat în apartament, pompierii l-au găsit pe bărbat fără suflare. Potrivit locatarilor, vecinul lor, care locuia singur, nu a mai fost văzut de aproape o săptămână. Trupul neînsuflețit a fost transportat…

Mai mult...

Şi la Şimleu Silvaniei viaţa are prioritate!

Motto: „Dacă iubeşti viaţa, şi viaţa te va iubi pe tine”. Arthur Rubinstein (1887 – 1982), mare pianist polonez Sâmbătă, 25 Martie 2017, după săvârşirea Sfintei Liturghii, celebrată la bisericile din oraşul Şimleu Silvaniei de Buna Vestire (Blagoveştenia), s-a desfăşurat „Marşul pentru viaţă”. Da, un „marş personalizat”: pentru viaţă, pentru femeie, pentru familie! Manifestaţia a fost organizată, a doua oară, de către: Protopopiatul Bisericii Ortodoxe, împreună cu Primăria şi Consiliul Local, Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică (CNIPT), Parohia Greco-Catolică, Biserica Creştină Baptistă nr.1 şi Biserica Creştină Baptistă „Betania”.…

Mai mult...

Bărbat rănit grav, după ce şi-a prins mâna într-un utilaj agricol

Un bărbat în vârstă de 38 de ani din Şamşud a ajuns în stare gravă la spital vineri, 24 martie, după ce şi-a prins mâna într-un utilaj agricol. La faţa locului au intervenit pompierii de la Zalău, care au eliberat victima şi au predat-o unui achipaj al ambulanţei. Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean Sălaj, bărbatul a fost găsit conştient şi prezenta o plagă complexă prin strivire la mâna dreaptă, cu fracturi deschise la trei dintre degete, cu secţiuni de tendon. Dată fiind gravitatea cazului, pacientul a fost transferat la…

Mai mult...

La Mulţi Ani, Gheorghe Tadici!

Cel mai titrat antrenor din handbalul feminin românesc împlineşte luni 65 de ani, ocazie cu care, Gheorghe Tadici pune punct meseriei de dascăl. Invitat special la pensionarea profesorului Gheorghe Tadici, Ovidiu Purdea Someş, redactor-şef la ziarul Diviziei 4 Infanterie „Gemina” – „Orizont Militar” şi solist de muzică populară, spunea că, pentru el, antrenorul echipei Handbal Club Zalău este al doilea frumos român pe care îl poartă în suflet, după Grigore Vieru. Sunt convins că mesaje de apreciere şi recunoştinţă au foarte mulţi dintre cei care îl cunosc, cu adevărat, pe…

Mai mult...

Volei Municipal ia avans în cursa pentru titlul naţional

Victorie facilă obţinută sâmbătă seara de Volei Municipal Zalău, pe teren propriu, în cadrul etapei a III-a a „minicampionatului de şase”. Voleibaliştii antrenaţi de Marian Constantin şi Bogdan Nicolae au dispus cu 3 – 0 de CSM Bucureşti, succes în urma căruia s-au desprins la 4 puncte de toate cele trei principale contracandidate la titlul naţional. Cu un joc foarte bun la blocaj, vicecampioana României a defilat în primul set în faţa formaţiei vizitatoare, câştigând cu 25 – 15 actul de debut, după 8 – 3 şi 16 – 9…

Mai mult...

Lansări de carte şi întâlniri cu scriitorii, la a zecea ediţie a Zilelor revistei „Caiete Silvane”

O zecea ediţie a Zilelor revistei „Caiete Silvane” a avut loc la Zalău, în 24 şi 25 martie, şi a oferit iubitorilor de cultură un program bogat, din care nu au lipsit lansările şi prezentările de carte, întâlnirile cu scriitori din toată ţara ori lecturi publice. În prima zi a manifestării culturale de tradiţie, scriitorii prezenți s-a întâlnit cu profesori și elevi de la liceele din Zalău, au fost anunţaţi câștigătorii concursului anual de debut al Editurii „Caiete Silvane” (ediția 2017) şi au fost lansate cărțile câștigătoare ale celei de-a…

Mai mult...

Circa 1.000 de zălăuani au ieşit în stradă împotriva avortului

Zălăuanii au ieşit în stradă sâmbătă, 25 martie, pentru a milita împotriva avorturilor şi a susţine valorile familiei creştine tradiţionale. Printre cei aproximativ 1.000 de participanţi s-au numărat primarul Ionel Ciunt, deputatul PMP Sălaj, Liviu Balint, preoţi şi enoriaşi din diverse culte religioase, elevi, bătrâni, mame şi copii. Cu toţii au traversat municipiul, în cadrul celei de-a treia ediţii a Marşului pentru viaţă, un demers organizat de către Asociaţia Filantropia Porolissum Zalău, în cadrul „Lunii pentru viaţă 2017 – Ajută mama şi copilul! Ei depind de tine”. Mulţimea a pornit…

Mai mult...

Alexandru-Bogdan Kürti, premiul de debut la concursul editurii „Caiete Silvane”

Editura „Caiete Silvane” a Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj a organizat cea de-a treia ediţie a Concursului anual de debut. La secţiunea Poezie s-au înscris nouă concurenţi, iar la Eseu, doi. Juriul concursului de debut din 2017, alcătuit din Viorel Mureşan, preşedinte, Daniel Hoblea, secretar, Marcel Lucaciu, Imelda Chinţa, Carmen Ardelean, membri, l-a desemnat câştigător, la secţiunea Eseu, pe Alexandru-Bogdan Kürti, cu lucrarea „Hamlet pe motociclete. Analiza comparativă a serialului Sons of Anarchy şi a tragediei shakespeariene”. Premiul lucrării câştigătoare constă în publicarea ei şi lansarea la…

Mai mult...

Târg de nunţi la Zalău

Hotel & Restaurant Transilvania găzduieşte în acest weekend cel mai mare târg de nunţi din Sălaj. “Ready for wedding” invită tinerii sălăjeni sâmbătă între orele 10 și 20 precum și duminică începând de la ora 10 și până la ora 19 la un eveniment destinat în special cuplurilor care se pregătesc pentru cel mai important eveniment din viaţa lor. Un număr de 42 de expozanţi vor fi prezenţi în acest weekend la târgul de nunţi, aceştia pregătind viitorilor miri pachete speciale şi discounturi faţă de preţurile de catalog. În cadrul…

Mai mult...