La Şimleu, memorial al copiilor din Sălaj ucişi în Holocaust

Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului va fi marcată şi în judeţul Sălaj, prin organizarea de evenimente în Şimleu Silvaniei şi Zalău. Prima acţiune este programată vineri, 27 ianuarie, când, în oraşul de sub Măgura, va fi inaugurat primul memorial pentru copiii sălăjeni deportaţi în timpul Holocaustului. După cum ne-a declarat Daniel Stejeran, directorul Muzeului, memorialul constă într-o placă de granit montată pe zidul exterior al Sinagogii din localitate şi va conţine numele de familie ale tuturor copiilor evrei din Şimleu a căror viaţă a fost curmată în timpul…

Mai mult...

Țara zilelor libere

Daniel Săuca Irina a murit într-o săptămână așa-zis liberă. Blestemată săptămână! Nu aveai cu cine comunica la un nivel „mai înalt”. Și pentru că mulți medici (mai mult sau mai puțin (i)responsabili) erau liberi, cică pentru a sărbători ziua națională. Și pentru că părinții au fost lăsați singuri, de un sistem infect, să se descurce cum pot. Să caute ei soluții pentru salvarea unei vieți (poate voi mai scrie despre această „experiență” prea tristă). Sistemul era liber! Mi-a revenit în minte povestea „liberelor”: guvernul, fără să se consulte cu nimeni…

Mai mult...

Zvonotecă

# Dacă tulburările electromagnetice de care avem parte în această perioadă, dau peste cap bioritmul animalului de companie, ori, mai rău, al unui patruped al nimănui de pe stradă, şi te trezeşti capsat de mână ori picior, ai pus-o de mămăligă! În afară de Spitalul Judeţean, nicăieri în Zalău nu primeşti vaccin antitetanos nici dacă aduci tezaurul de la ruşi şi-l prezinţi la portar. Fapt pentru care, după ce pomeneşti o listă cu cel puţin zece sfinţi şi preciste, te prezinţi la camera de gardă a spitalului, cu pachet pentru…

Mai mult...

Hoţii de lemn taie fără oprire din pădurile sălăjene

Controalele poliţiştilor, desfăşurate în săptămâna trecută pe linia infracţiunilor silvice, au dus la depistarea a şapte infracţiuni. Ziua de 20 ianuarie a fost, se pare, cea mai prolifică, dar şi cea mai păguboasă în acelaşi timp, pentru hoţii de lemn din judeţ. Astfel, polițiștii din Hida s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat de 39 ani, din localitate, a tăiat fără drept 11 arbori nemarcați din specia carpen, din păşunea împădurită a comunei Hida, care nu se află sub pază. Valoarea prejudiciului este de 150 de…

Mai mult...

A fugit fără să plătească după ce a alimentat: poliţiştii i-au mai descoperit însă, şi alte “păcate”

Angajata unei staţii de carburant din Zalău a sesizat, la numărul unic de urgenţă 112, luni 23 ianuarie, că un conducător auto a părăsit incinta benzinăriei fără să achite contravaloarea combustibilului cu care a alimentat autovehiculul. În jurul orei 2.30, pe strada Dumbrava, poliţiştii Biroului Ordine Publică l-au identificat pe şoferul “uituc”, un tânăr de 27 ani din Zalău, care alimentase autoutilitara cu combustibil în valoare de 275 lei. Întrucât emana halenă alcoolică, poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul evidenţiind o îmbibaţie alcoolică de 0,61 g/l alcool pur în…

Mai mult...

Bărbat în stare gravă după ce a căzut de la etajul unui bloc din Zalău

Un bărbat în vârstă de 34 de ani din Zalău a căzut în gol, marţi seara, de la etajul al treilea al unui bloc situat pe strada Pictor Ioan Sima din municipiu. La faţa locului s-au deplasat două echipaje ale Ambulanţei, care l-au găsit pe tânăr conştient şi uşor agitat, cu politraumatism de bazin şi posibile fracturi ale membrelor inferioare. Potrivit primelor cercetări, se pare că bărbatul a căzut în picioare de la etajul al treilea al blocului în care locuia. A fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a…

Mai mult...

„Afară-i vopsit gardul, înăuntru – leopardul!”: Stadionul Municipal va scăpa de jeg şi mucegai abia după ce va avea gard nou şi parcare

După câteva luni de la iluminarea pistei de alergare, un nou proiect privind realibitarea Stadionului Municipal va fi pus pe masa consilierilor locali în şedinţa de joi, valoarea acestuia fiind de peste 1,5 milioane de lei. Demolarea tribunei metalice, amenajarea unei parcări cu 60 de locuri pentru maşini şi refacerea gardului care împrejmuieşte Stadionul Municipal sunt o parte din lucrările care vor fi efectuate în acest an. Un alt proiect va cuprinde izolarea tribunei de deasupra vestiarelor, reamenajarea vestiarelor, a holurilor şi a tunelului ce duce spre suprafaţa de joc,…

Mai mult...

Un copil din Zalău a căzut de la etajul 3

Un băieţel în vârstă de doar 6 ani a ajuns la spital în stare gravă, după ce a căzut în gol de la etajul al treilea al blocului în care locuia, în cartierul Brădet, aproape de Penny Market. Incidentul a fost anunţat la numărul unic de urgenţă 112, miercuri, 25 ianuarie, în jurul orei 7.30. Copilul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, conştient, cu plagă complexă facială. Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, micuţul fusese lăsat peste noapte în grija…

Mai mult...

Declaraţiile şi plăţile fiscale se pot face până în 27 ianuarie

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj informează că termenul de depunere a  declaraţiilor şi de plăți fiscale se prelungeşte până în 27 ianuarie. Inițiativa a fost luată de ANAF având în vedere faptul că luna ianuarie reprezintă vârful anual de depunere, iar data de 25 ianuarie a.c. este precedată de 4 zile nelucrătoare. Astfel, până vineri, 27 ianuarie 2017 inclusiv, trebuie depuse la unităţile fiscale, după caz, următoarele: Declaraţia privind cifra de afaceri în cazul persoanelor impozabile pentru care perioada fiscală este trimestrul calendaristic şi care nu au efectuat achiziţii intracomunitare…

Mai mult...

NUMĂRUL MAGIC 7 ADUCE LA UNTOLD 2017 CELE MAI MARI STARURI ALE MUZICII ELECTRONICE MONDIALE!

Afrojack, Armin van Buuren, Axwell& Ingrosso, Dimitri Vegas & Like Mike, Hardwell, Martin Garrix, şi Steve Aoki, vin în vară la Cluj-Napoca Magia UNTOLD 2017 va fi întreţinută de cele mai puternice constelații! Prima dintre ele are 7 stele și va asigura experiența unică de noapte a celei de-a treia ediţie a festivalului! Afrojack, Armin van Buuren, Dimitri Vegas & Like Mike, Hardwell şi Martin Garrix îşi ţin promisiunea făcută fanilor şi revin la UNTOLD. Impresionaţi de atmosfera UNTOLD, dar şi de energia fanilor festivalului, Axwell & Ingrosso şi Steve…

Mai mult...

Boghiş: o şoferiţă de 18 ani a intrat cu toată viteza într-o remorcă

Un eveniment rutier grav a avut loc miercuri dimineaţa, în jurul orei 8, pe raza localităţii Boghiş. O tânără conducătoare auto se deplasa la volanul autoturismului pe drumul judeţean 191B, iar la un moment dat, din cauza neatenţiei şi nepăstrării distanţei legale faţă de autovehiculul din faţă, tânăra a intrat într-un autocamion cu remorcă, încărcat cu lemne, care circula regulamentar în faţa autoturismului condus de ea. Conducătoarea auto, în vârstă de 18 ani, a suferit leziuni traumatice în urma acestui accident, fiind transportată de urgenţă la Spitalul din Şimleu Silvaniei pentru investigaţii…

Mai mult...

Profesorii şi educatorii navetişti primesc banii de transport

Cadrele didactice care fac naveta către 19 unităţi de învăţămâmt din Zalău vor primi banii pentru transport, sume aferente lunii decembrie 2016. Astfel, Primăria Municipiului urmează să aprobe în şedinţa de Consiliu Local de joi, suma de 5.916 lei, bani ce vor ajunge către profesorii şi educatorii care fac naveta către grădiniţele, şcolile şi liceele din municipiu. 65 de cadre didactice beneficiază de aceste drepturi băneşti, sumele fiind cuprinse între 16 şi 170 de lei. Conform legislaţiei în vigoare, personalului diactic din unităţile de învăţământ de stat, care nu dispune…

Mai mult...

Şah: competiţie Cupa „UNIRII ” – Ediţia 2017 –

Motto: „Şahul este piatra de încercare a inteligenţei”. Johann Wolfgang von GOETHE (1749-1832), scriitor, gânditor şi om de ştiinţă german La 24 Ianuarie 1859 a avut loc Unirea Principatelor Române, Moldova şi Ţara Românească, important act istoric pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român. Cu prilejul sărbătoririi a 158 de ani de la „Mica Unire”, Primăria şi Consiliul Local din Şimleu Silvaniei, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială “Silvania” – „ şi-au dat mâna” – organizând competiţia şahistă Cupa „UNIRII” – ediţia 2017, pentru elevi din şcolile gimnaziale ale oraşului de…

Mai mult...

Cod galben de ceaţă în Sălaj

O avertizare de cod galben a fost emisă pentru judeţul Sălaj, valabil miercuri, 25 ianuarie de la ora 8 până la ora 11, pentru localităţile Cehu Silvaniei, Jibou, Băbeni, Benesat, Dobrin, Gâlgău, Ileanda, Letca, Lozna, Năpradea, Poiana Blenchii, Rus, Sălățig, Someș-Odorhei, Surduc. Se vor semnala fenomene de ceață, în special în zonele joase, ce vor determina scăderea vizibilității, local sub 200 metri și izolat sub 50 metri. Se vor semnala şi fenomene asociate pe arii restrânse, prin depuneri de polei.  

Mai mult...