Secţia de tenis de câmp de la CSM Zalău, fără medalie naţională de patru ani

Chiar dacă selecţia este continuă la secţia de tenis de câmp din cadrul Clubului Sportiv Municipal Zalău, iar sportivii participă în decursul anului la diferite turnee, în ultimii patru ani, tenismenii antrenaţi de Constantin Carp nu au reuşit să obţină nicio medalie naţională Ionuţ Beleleu a fost unul dintre ultimii sportivi etalon ai secţiei de tenis de câmp din cadrul Clubului Sportiv Municipal Zalău, plecat în 2008 în Statele Unite ale Americii, pentru a urma cursurile Universităţii din Oklahoma. După plecarea tenismenului zălăuan în SUA, secţia de tenis de câmp…

Mai mult...

În timp ce producătorii români sunt în pragul falimentului, comercianţii ne bagă pe gât ouă de import

O analiză a pieţei de desfacere a cărnii de pasăre şi ouălor realizată de Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR) a scos la iveală un fapt trist, pe care şi consumatorii sălăjeni l-au simţit, de altfel, pe pielea lor: piaţa românească, implicit cea judeţeană, abundă de ouă de import,  provenite în special din Polonia. Aceste ouă – spun membrii asociaţiei, au o prospeţime îndoielnică şi de multe ori proprietăţi nutriţionale inferioare celor care provin de la producătorii autohtoni. Acest lucru poate fi conbstatat, prin aspect şi gust, de către orice…

Mai mult...

Luni, termen pentru anumite declaraţii fiscale

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj informează că, până luni, 10 octombrie 2016, după caz, trebuie depuse la unităţile fiscale, următoarele declarații: 010 – Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică; 020- Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoane fizice române și străine care dețin cod numeric personal; 070- Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere. Au obligaţia depunerii acestor declaraţii persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de…

Mai mult...

COMUNICAT DE PRESĂ

Programele CASA VERDE 2016 Sub această denumire, sunt finanțate în anul 2016 două programe: Programul “Casa Verde Plus” și Programul “Casa Verde Clasic”. Casa Verde Plus acordă finanțări pentru efectuarea de lucrări destinate creșterii eficienței energetice. Ghidurile de finanțare pentru acest program nu au fost încă aprobate, fiind disponibile doar proiectele de ghid, pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, www.afm.ro. Odată cu aprobarea Ghidurilor de finanțare, se va anunța și data de începere a sesiunii de depunere a dosarelor de finanțare. Prin programul Casa Verde Clasic se finanțează instalarea sistemelor…

Mai mult...

Elevii de la „Mihai Eminescu” au marcat Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic

Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic a fost marcată, zilele trecute, şi la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” din Zalău. Elevi ai claselor a doua s-au alăturat acestei sărbători a ştiinţei şi tehnologiei, prin organizarea unei activităţi dinamice intitulate “Trăind pe o planetă”. În cadrul acestei manifestări, copiii au urmărit un fascinant documentar despre Sistemul Solar, au au împărtășit impresii, au făcut un exercițiu de imaginație, au simulat prin joc și mișcare deplasarea planetelor pe orbite în jurul Soarelui. „Inițiativele de acest fel sunt menite să încurajeze curiozitatea și interesul copiilor pentru…

Mai mult...

Funcţionarii publici din Primăria Zalău şi cei din teritoriu intră în grevă generală

Guvernul nu şi-a ţinut promisiunile făcute în luna august faţă de lucrătorii din administraţiile locale. Sindicaliştii din cadrul Primăriei Zalău nu reuşesc nici să mai comunice cu reprezentanţii Executivului. “Am fost păcăliţi!”, spun angajaţii Primăriei Municipiului, dar şi cei din teritoriu care fac parte din Federaţia Sindicatelor din Administraţie.  Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) anunţă că decizia de a declanşa greva generală pe termen nelimitata fost luată în Conferinţa extraordinară a federaţiei, iar “pentru a elimina orice motiv al Guvernului de a contesta legalitatea participării la grevă a…

Mai mult...

Eliberarea certificatelor de moştenitor este scutită de taxe notariale

Protocol între Cadastru şi Notariate Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a încheiat un Protocol pentru eliberarea certificatelor de moştenitor, a certificatelor de moştenitor suplimentar, certificatelor de legatar şi a certificatelor de vacanţă succesorală cu Uniunea Națională a Notarilor Publici din România. Prin acest protocol, cetățenii sunt scutiți de plata onorariilor notariale pentru eliberarea acestor acte, onorarii deloc mici şi care puneau, de multe ori, în dificultate pe cei care doreau să obţină aceste documente succesorale. Ordinul nr.1125/2016 pentru aprobarea Protocolului de colaborare privind procedura eliberării şi a plăţii onorariilor…

Mai mult...

Autovehiculele abandonate pe domeniul public vor putea fi ridicate mult mai uşor

Toate autovehiculele parcate pe domeniul public, care au inspecția tehnică expirată, precum și cele neasigurate sau pentru care nu au fost achitate taxe și impozite, vor fi ridicate de primării după doar  60 de zile de la data la care au fost găsite și considerate abandonate, în loc de 1 an cât prevede legea în acest moment. Modificările vor intra în dezbaterea Parlamentului în această lună sau cel mai târziu luna viitoare. Conform noilor măsuri propuse, va fi scurtat de la 1 an la 60 de zile termenul pentru care un vehicul…

Mai mult...

Pedeapsă usturătoare! 18 ani de închisoare pentru contrabandista care a fost la un pas să omoare un poliţist

Femeia din Sighetu Marmaţiei care, la începutul lunii iunie, a fost la un pas să omoare un poliţist după ce a trecut cu maşina peste piciorul lui, şi-a aflat miercuri, 5 octombrie, pedeapsa. Maria Pop, aflată în prezent în Penitenciarul Arad, a fost condamnată de către magistraţii Tribunalului Sălaj la 18 ani şi 2 luni şi 20 de zile de închisoare în regim de detenţie. Potrivit informaţiilor furnizate de către judecătorul Costin Moldoveanu, purtătorul de cuvânt al instanţei sălăjene, inculpata a primit 15 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de…

Mai mult...

Armata recrutează soldaţi şi gradaţi profesionişti pentru unităţile militare din Şimleu

Ministerul Apărării Naţionale face recrutări, în acest an fiind disponibile 2.020 de posturi de soldat şi gradat profesionist. În judeţul Sălaj sunt puse la bătaie 18 posturi, toate la Şimleu Silvaniei, ne-a declarat Silviu Abudănii, ofiţer de informare şi relaţii publice la Centrul Militar Judeţean (CMJ) Sălaj. Potrivit spuselor sale, înscrierile au început deja, dosarele candidaţilor putând fi depuse până în 25 noiembrie, la CMJ Sălaj – Biroul de Informare Recrutare. Concursul va consta în trei probe: examenul psihologic, probela sportive şi interviul final, toate acestes urmând să fie susţinute…

Mai mult...

Ioan Molnar Piuariu

  autor: Mircea Popa    Profesor de oculistică la Liceul Academic din Cluj în perioada 1791-1815, Ioan Molnar Piuariu poate fi socotit cel dintâi profesor universitar român din orașul nostru. Mare maestru în chirurgia ochilor, el a fost în același timp unul dintre străluciții reprezentanți ai Școlii Ardelene, scriind sau editând cărți cu caracter filologic, medical, istoric, religios sau de educare a maselor. Originar din localitatea Sadu de lângă Sibiu, satul care ni i-a dat pe Ioan Inochentie Micu-Klein și pe nepotul său Samuil Micu, Ioan Molnar Piuariu merită din…

Mai mult...

ZVONOTECĂ

# Greu cu unii zălăuani care nu vor să respecte deciziile luate, cu cap, de autorităţi, şi nici pe cei care trebuie să beneficieze de efectul lor. Autobuzul care pleacă în fiecare dimineaţă din Brădet, şi pe care stă scris cu litere cât China << CURSĂ DESTINATĂ ELEVILOR >>, duce, vrând-nevrând, şi elevi cu vârste cuprinse între 60 şi 85 de ani. Pentru că aceştia nu mai pot aştepta următoatea cursă care soseşte după doar câteva minute, fiind găbiţi să participe la orele de curs. Prin urmare, după ce că…

Mai mult...

Sezonul protestelor

Apropierea alegerilor a reprezentat dintotdeuna un prilej pentru lucrătorii din sistemul bugetar să îşi strige numulţumirile. Înainte de orice scrutin, salariaţii din Sănătate, din administraţie şi din învăţământ anunţă cu surle şi trâmbiţe că le-a ajuns cuţitul la os, se plâng de cât de greu le este la serviciu în condiţiile în care sunt remuneraţi cu lefuri de mizerie. Înainte de scrutinul pentru locale, funcţionarii din administraţia publică urlau cât îi ţinea gura că vor boicota alegerile dacă nu se elimină discrepanţele salariale. Nu au făcut-o. Ba chiar au bătut…

Mai mult...

Sălăjenii vor putea descărca de pe internet formularele de care au nevoie pentru instituţiile publice

Toate informațiile şi modelele de formulare sau cereri aferente tuturor serviciilor publice vor fi publicate din oficiu, în format electronic, pe edirect.e-guvernare.ro – punctul de contact unic electronic (PCUe), începând de marți, 4 octombrie. Ministerele și agențiile subordonate acestora au ca termen finalul anului 2016 pentru publicarea tuturor informațiilor în portal. Guvernul a lansat un nou portal unde se vor găsi și vor putea fi descărcate toate informaţiile şi modelele de formulare sau cereri aferente tuturor serviciilor publice, se arată într-un comunicat de presă al Executivului. De asemenea, vor fi…

Mai mult...