Marian Constantin şi Ovidiu Macarie, variantele pentru postul de antrenor la Volei Municipal Zalău

Ultimul antrenor principal al echipei zălăuane a fost bulgarul Stoyan Stoev, cu care Volei Municipal a câştigat ultimele două ediţii ale Cupei României şi a obţinut două medalii de argint în Divizia A1 După două sezoane în care a fost antrenată de bulgarul Stoyan Stoev, Volei Municipal Zalău va fi pregătită în sezonul viitor, foarte probabil, de un tehnician din România. Surse apropiate clubului ne-au dezvăluit că oficialii vicecampioanei au două variante de antrenori, acestea fiind bucureşteanul Marian Constantin şi Ovidiu Macarie, originar din Topliţa. Marian Constantin s-a aflat pe…

Mai mult...

Şoferi trimişi în judecată pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere

        Procurorii sălăjeni renunţă la blândeţea amenzilor penale, populare în urmă cu mai mult timp în privinţa infracţionalităţii pe linia circulaţiei, şi îi trimit în judecată pe cei care conduc pe drumurile publice băuţi sau fără să posede permis de conducere. Aviz amatorilor! Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău au trimis în judecată doi ”conducători auto” pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, conducere având permisul anulat şi conducere a…

Mai mult...

Un tânăr din Jibou scoate pe bandă rulantă invenţii şi aplicaţii mobile

Absolvent al  Liceului Teroretic “Ion Agârbiceanu” din Jibou, Cristian Bodea este student în anul II la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, profilul calculatoare. Pasionat de tehnică, calculatoare şi electronică, dar mai ales de lucruri la care alţii nu s-au putut gândi până acum, Cristian a încercat, pe măsură ce tehnologia mobilă a avansat, să o folosească şi în alte scopuri decât cele pentru care aceasta a fost iniţial inventată. Cristian nu s-a rezumat doar la simpla butonare a telefonului mobil, jocuri sau reţele de socializare, aşa cum se întâmplă în…

Mai mult...

Iarba verde de acasă: CITADIN a ieşit cu motocositoarele pe străzi

Gardul viu şi toate spaţiile verzi de pe bulevard, de pe străzile adiacente dar şi din cartierele municipiului, au intrat, în aceste zile, sub foarfeca şi coasa celor de la Citadin. Echipele de cosaşi au fost mobilizate astfel încât, primele rezultate (bune) pot fi deja observate de locuitorii Zalăului. Toate suprafeţele ce compun zona centrală sunt în lucru, dar şi străzile Gheorghe Doja, Corneliu Coposu, Depozitelor şi cartierul Meseş, au fost primele puse pe agenda societăţii subordonate Primăriei, la capitoul spaţii verzi. Potrivit reprezentanţilor Citadin, toate spaţiile verzi din cartierele…

Mai mult...

Apel disperat: “Consiliul vârstnicilor împarte banii de la Guvern cu uşile închise. Suntem ai nimănui!”

Sindicatul Liber al Pensionarilor din judeţul Sălaj a trimis, zilele trecute, o solicitare către Comitetul Consultativ de Dialog Civic pentru Persoanele Vârstnice Sălaj, mai exact preşedintelui acestui comitet – Marin Niţu. Prin solicitare, pensionarii sălăjeni afiliaţi la Sindicatul Liber, condus de Ilie Gorgan, cer Comitetului Consultativ să intervină de urgenţă la Guvern pentru soluţionarea mai multor probleme cu care pensionarii se confruntă. Mai exact, sindicatul vrea modificarea articolului 28 din Legea 16 din 2004  privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice (CNPV), prin punerea de acord a acestui…

Mai mult...

Structura noului an şcolar: cursuri, vacanţe şi “Şcoala altfel”

Cursurile anului şcolar 2016-2017 vor începe luni, 12 septembrie 2016 Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiintifice, Mircea Dumitru, a aprobat prin ordin, structura noului an şcolar. Potrivit documentului, anul scolar 2016-2017 are 35 de săptămâni de cursuri, însumând 169 de zile lucrătoare, şi se structurează în două semestre: semestrul I (12 septembrie 2016 – 3 februarie 2017) şi semestrul al II-lea (13 februarie 2017 – 16 iunie 2017). Vacanţele elevilor sunt programate astfel: vacanţa de iarnă va fi între 24 decembrie 2016 – 8 ianuarie 2017, în timp ce vacanţa intersemestrială…

Mai mult...

HODOR, ÎNDRĂGITUL PERSONAJ DIN GAME OF THRONES, URCĂ PE SCENA UNTOLD, THE WORLD CAPITAL OF NIGHT AND MAGIC PROGRAMUL SCENELOR ESTE COMPLET!

Din lumea plină de fantezie a celui mai bine cotat serial al ultimilor ani, GAME OF THRONES, vine direct în lumea plină de magie a muzicii, HODOR, pe numele lui real, KRISTIAN NAIRN. Actorul irlandez de 41 de ani este un pasionat al muzicii house și de mai bine de 5 ani este DJ. Acesta va urca pe una dintre scenele celui mai bun festival din Europa, UNTOLD. Kristian Nairn, DJ extrem de cunoscut în cluburile din Marea Britanie și nu numai, pentru show-urile sale Rave of Thrones și 7…

Mai mult...

Taxele la stat se vor putea plăti cu cardul

Fiscul a scos la licitaţie contractul pentru găsirea unui furnizor de servicii bancare care să se ocupe de plata taxelor cu cardul cu plata se va face prin intermediul ghiseul.ro. Contribuabilii vor putea să îşi plătească obligaţiile cu cardul prin ghiseul.ro, după ce Fiscul va stabili care este firma prin intermediul căreia se va realiza acest serviciu. Pentru aceasta, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a început procedura de licitaţie pentru servicii bancare de acceptare a plăţilor de impozite, taxe, contribuţii şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, efectuat…

Mai mult...

La examenul de titularizare, un profesor a fost prins copiind

Concursul de titularizare pe post, susţinut de cadrele didactice sălăjene, a avut loc miercuri la Colegiul Naţional „Silvania” din Zalău. Concursul a avut ca scop ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar sau, altfel spus, Concursul de Titularizare pe post. Marcel Lucaciu, inspcector de specialitate şi purtător de cuvânt al inspectoratului Şcolar Sălaj, a transmis că, în judeţul Sălaj, dintre cele 372 cadre didactice înscrise la Concurs au fost validate 364. La acest concurs drept de participare 364 candidaţi, au absentat 29, iar 335 au fost  prezenţi. Dintre aceştia, 39s-au…

Mai mult...

Veşti proaste pentru aleşii locali: ADIO, pensii speciale!

“Moda” pensiilor speciale pare să nu-i mai impresioneze pe judecătorii Curţii Constituţionale a României (CCR) astfel încât, o altă lege controversată pe de o parte, dar bine susţinută de parlamentari pe de altă parte, a ajuns în tocătorul de hârtie, după îndelungi presiuni, lupte şi controverse. CCR a decis că este neconstituţională legea referitoare la pensiile speciale pentru aleşii locali – primari, viceprimari şi preşedinţi de consilii judeţene-, după ce a admis sesizarea Guvernului cu privire la neconstituţionalitatea ei. Este pentru a doua oară când, la seizarea Executivului, CCR decide…

Mai mult...

Totul despre admiterea la facultate în trei dintre cele mai mari centre universitare

Toate facultăţile din ţară au intrat, în aceste zile, în febra admiterii. În calendarul universitar sunt cuprinse, ca în fiecare an, perioada de înscrieri,  probele de concurs, afişarea rezultatelor, depunerea contestațiilor, confirmarea locurilor, perioada de redistribuire a locurilor rămase disponibile şi a fost stabilit la nivelul fiecărei facultăţi din cadrul celor mai apreciate şi “vânate” Universităţi din România. Tinerii sălăjeni optează, într-o proporţie de aproape 90 la sută, pentru facultăţile din cadrul universităţilor din Cluj, din motive lesne de înţeles atât pentru cei în cauză, cât şi pentru familiile acestora, care…

Mai mult...

Scandalagii şi bătăuși, trimişi în judecată de procurorii șimleuani

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Şimleu Silvaniei, în perioada 11 – 17 iule 2016, au dispus trimiterea în judecată a unui număr de 6 inculpaţi în două dosare penale. Astfel, Rad Florian, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a patru infracţiuni de lovire sau alte violenţe, patru infracţiuni de ameninţare, o infracţiune dedistrugere şi o infracţiune de tulburarea liniştii şi ordinii publice, constând în aceea că în data de 15 iulie 2014, inculpatul, în timp ce se afla pe o stradă din satul Preoteasa, i-a aplicat…

Mai mult...

Zvonoteca

# Delegaţiile de operatori pe buzunare şi genţi, proaspăt ieşite de la specializare, s-au declarat, prin câţiva reprezentanţi, profund nemulţumite de recolta strânsă la Şimleu, weekendul trecut. Veniţi cu mic cu mare la pomul lăudat, la buluc şi aglomeraţie, şuţii de prin centrul ţării dar şi din sud au făcut cale întoarsă supăraţi pe faptul că jandarmii au fost, parcă, mai mulţi şi mai atenţi ca niciodată. “ – La anu’ io nu mai vin aicea, Vasile ne-a minţit când a zis ca e linişte şi putem lucra fără panică…

Mai mult...

RAFTUL CU CARTE – Viața la Frontiera Cunoașterii: Creștere personală și dezvoltare spirituală

autor: Sal Rachele Ești cumva sătul(ă) de aceleași chestii vechi? Te-ai săturat de câte ai auzit despre „New Age”? Tânjești după ceva proaspăt și palpitant? Atunci, probabil această carte este pentru tine. Nu este vorba despre aceeași realitate obosită despre care s-a vorbit timp de zeci de ani. Nu este un program siropos, gen „pace și iubire”. Și nu este doar un alt manual care „te face să te simți bine”, sau reeditarea a „cum să reușești fără să încerci cu adevărat”. Nu este vorbărie spirituală, terapie cu rezultate imediate,…

Mai mult...