Elevii şi studenţii primesc bani pentru cumpărarea unui calculator

Programul „Euro 200” pentru acordarea unui ajutor financiar elevilor și studenților în vederea achiziționării de calculatoare continuă și în 2016. Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, modelul bonului valoric de care vor beneficia elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 150 lei pe membru de familie. Bonul reprezintă echivalentul în lei a sumei de 200 de euro şi este destinat achiziţiei de calculatoare. Culoarea bonului valoric din acest an…

Mai mult...

“678” este cifra cu noroc la Loteria bonurilor fiscale

Dacă aţi făcut, în 13 iunie, cumpărături cu o valoare cuprinsă între 678 lei şi 678,99 lei, vă puteţi număra printre câştigătorii la Loteria bonurilor fiscale. Suma menţionată mai sus trebuie să se regăsească pe un singur bon fiscal pe care, fireşte, trebuie să-l prezentaţi în vederea solicitării premiului. Nu mai puţin de un million de lei vor fi împărţiţi unui număr de maximum 100 de câştigători, posesori de bonuri fiscale cu suma câştigătoare. Extragerea Loteriei fiscale pentru bonurile emise în iunie a fost organizată duminică, în studioul TV al Loteriei Române. Rezultatele…

Mai mult...

Statul ajută antreprenorul de la sat cu 27.000 de euro

Antreprenorii vor putea obţine, în acest an, finanţări nerambursabile de la stat de până la 125.000 de lei (aproximativ 27.700 de euro), pentru mici afaceri deschise la sate, în cadrul noului Program pentru firmele mici şi mijlocii din mediul rural, potrivit proiectului procedurii de implementare a acestuia, scos în aceste zile spre dezbatere publică. Proiectele pot fi finanţate în cadrul noului Program pentru firmele mici şi mijlocii din mediul rural, potrivit proiectului procedurii de implementare a acestuia, afişat în aceste zile pentru dezbatere publică.Programul naţional multianual pentru înfiinţarea şi dezvoltarea…

Mai mult...

RAFTUL CU CARTE: Tratat despre toleranţă

Autor: Voltaire Adevărat text al Iluminismului, Tratat despre toleranţă este o pledoarie strălucită împotriva persecuţiilor religioase, fenomen extrem de răspândit în Europa occidentală vreme de secole. Voltaire se dovedeşte a fi un bun cunoscător al Bibliei şi al literaturii patristice, iar aceste cunoştinţe sunt pârghiile de care se serveşte pentru a-şi ilustra ideile cu argumente greu de combătut. Autorul porneşte de la cazul nefericit al unui protestant executat în Franţa, pe nedrept, în urma acuzaţiei de a-şi fi ucis unul dintre fii pentru a-l impiedica să se convertească la catolicism.…

Mai mult...

Zvonotecă

# O vestită carmangerie din Zalău, cu patroni din ţara vecină şi prietenă, deşi este o unitate respectabilă, mai dă cu târtiţa în geam prin comportamentul unor angajate. Deunăzi, o zălăuancă a cumpărat produse de peste 120 de lei şi, după ce a achitat la casă (înfruntând în prealabil un codoi sănătos) s-a decis în ultimul moment să mai adauge plaselor achiziţionate, încă ceva în plus. Casieriţa i-a rânjit însă în faţă, ca un ghinion cu chip uman, şi a invitat-o pe clientă să ia din nou coada în piept:…

Mai mult...

Şimleu Silvaniei în sărbătoare – Zilele oraşului –

Motto: „O viaţă fără sărbătoare e ca un drum lung fără hanuri.” (Democrit, c.460 – c. 370 î. Hr., filozof grec) Au trecut 765 de ani de la atestarea documentară a oraşului Şimleu Silvaniei, însă istoria sa este multiseculară, fiind o aşezare umană locuită din vechime de dacii liberi, dovada constituind-o şi vechea cetate „Dacidava” situată pe versantul sudic al Măgurii Şimleului. Cu acest prilej, la mijocul lunii lui Cuptor (15 – 17 iulie 2016), oraşul a fost în sărbătoare prin activităţile organizate sub genericul „Zilele oraşului Şimleu Silvaniei –…

Mai mult...

Bărbat snopit în bătaie în club

Un scandal izbucnit în unul din localurile zălăuane, sâmbătă dimineața, a degenerat într-o adevărată bătaie, fapt care ar fi putut avea un final dramatic. Un bărbat de 40 de ani, din Zalău, din motive deocamdată necunoscute, a fost luat la bătaie de un grup de petrecăreți, aceștia tăbărând pe victimă cu o ploaie de pumni și lovituri de picioare. Din declarațiile martorilor – clubul fiind aproape plin la acea oră- unul dintre bătăuși a sărit cu o sticlă la gâtul victimei, provocându-i leziuni. Victima a ajuns la spital cu mai…

Mai mult...

Accident în Ciumărna: șoferul și un pasager au ajuns la UPU

Un accident de circulație a avut loc sâmbătă, la ora 19.15, pe raza localității Ciumărna. Pe fondul unui carosabil umed și a vizibilității reduse, din cauza ploii, șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, a derapat și a ajuns cu mașina într-un șanț. Pasagerul din dreapta a rămas încarcerat astfel încât, pe lângă echipajele de poliție și ambulanță a fost solicitată la fața locului și o mașină a pompierilor. Cele două victime au fost preluate de ambulanță și transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Zalău.

Mai mult...

Cupa României la volei, într-un nou format

Ediţia 2016 – 2017 a Cupei României la volei se va desfăşura după un sistem diferit faţă de cele anterioare. Federaţia Română de Volei a decis ca jocurile din turul preliminar, dar şi din primul tur să se desfăşoare într-o singură manşă, pe terenul primei echipe, nu în manşă dublă cum a fost în sezoanele anterioare. În turul preliminar al noii ediţii vor evolua Ştiinţa Bacău şi Dinamo Bucureşti, formaţia din Capitală fiind singura din eşalonul secund care a dorit să se înscrie în noul sezon al Cupei României. Câştigătoarea…

Mai mult...

Topul liceelor sălăjene, în funcţie de rezultatele obţinute de elevi la BAC

În urma rezultatelor obţinute de elevii sălăjeni la examenul de Bacalaureat din acest an, Inspectoratul Şcolar Sălaj a întocmit un “top al liceelor”. Din clasamentul complet reiese faptul că primele cinci licee sunt peste procentul de promovabilitate al judeţului (61,2 la sută), iar următoarele 17 sunt sub acest procent dintre care două licee au zero la sută promovabilitate. De asemenea, se mai poate observa că, pe lângă cele cinci licee fruntaşe, sunt alte şapte licee care au procentul de promovabilitate între 50 şi 58 la sută.  Cel mai mare procent de…

Mai mult...

Liga a IV-a începe la finalul lunii august

Pentru fotbalul sălăjean, noul sezon începe duminică, cu prima etapă a fazei judeţene din Cupa României. 24 de echipe şi-au anunţat prezenţa în această fază, însă, Armătura Old-Boys Zalău s-a retras din competiţie pe ultima sută de metri, nevând posibilitatea să alinieze duminică un prim „11”, la meciul cu Unirea Hereclean. În 14 august este programată Supercupa Sălajului, dintre Unirea Mirşid, câştigătoarea eventului în Sălaj şi Rapid Jibou, finalista Cupei României din acest sezon. La o săptămână distanţă va porni „caravana” Ligii a IV-a de fotbal, însă, numărul de echipe…

Mai mult...

Incendiu la o anexă gospodărească în localitatea Horoatu Crasnei

Ionuţ Cormoş Pompierii din Şimleu Silvaniei au fost solicitați să intervină, joi dimineaţa, la un incendiu izbucnit la o anexă aparținând unei gospodării din localitatea Horoatu Crasnei. Cauza probabilă a incendiului a fost utilizarea necorespunzătoare a focului deschis în spaţii închise. „Au ars aproximativ 20 mp din acoperiş, circa 0,4 metri cubi de material lemnos”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj.

Mai mult...

Singurele maratoniste ale României la Jocurile Olimpice de la Rio sunt legitimate la CSM Zalău

Paula Todoran şi Daniela Cîrlan, două dintre cele mai bune produse la ora actuală ale atletismului românesc, vor reprezenta România la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro în cursa de maraton, supranumita şi „proba probelor”. Ediţia din acest an a Jocurilor Olimpice va fi, din nou, una specială pentru judeţul Sălaj. După o pauză de 12 ani, Clubul Sportiv Municipal Zalău va avea noi reprezentanţi la o ediţie a Jocurilor Olimpice. Multiplul campion la aruncarea greutăţii, Gheorghe Guşet, a fost ultimul sportiv de la CSM Zalău care a participat…

Mai mult...

Sănătatea oamenilor, victima fricţiunilor politice din judeţ

Războiul formaţiunilor politice din judeţ se desfăşoară în continuare pe frontul consiliului judeţean. Acţiunile mai mult sau mai puţin deliberate, venite atât din partea PSD cât şi din tabăra PNL, se răsfrâng în cele din urmă asupra mulţimii, de această dată, în special, asupra sistemului de sănătate din judeţ. Poate cel mai important proiect de Hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei ordinare de Consiliu Judeţean, în şedinţa de vineri, a picat cu răsunet din aceste cauze, care nu mai miră, de altfel, pe nimeni. Proiectul de Hotărâre în…

Mai mult...