Portarul Mihaela Cheţa s-a accidentat în stagiul de pregătire de la Cheile Grădiştei

Handbal Club Zalău s-a întors luni seara din stagiul de pregătire de la Cheile Grădiştei, după o perioadă intensă de antrenamente, în care managerul Gheorghe Tadici a pus accentul pe pregătirea fizică. La finalul stagiului, formaţia zălăuană a susţinut şi un joc de verificare în compania nou-promovatei Măgura Cisnădie, partidă care managerul ar fi vrut să fie un joc şcoală, având în vedere că handbalistele sale nu au efectuat niciun antrenament tehnico-tactic. „Pentru noi a fost o perioadă în care am pus accentul doar pe partea fizică. Au fost antrenamente…

Mai mult...

Pentru că unii profită cu nesimţire de pe urma bolnavilor de cancer, DNA a descins la Spitalul Judeţean şi Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Sălaj

  Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au efectuat în dimineaţa zilei de marţi, 28 iulie, percheziţii în şapte judeţe, printre care se numără şi Sălajul, într-un dosar ce vizează înţelegeri privind prescrierea unor medicamente cu „recompensarea” medicilor. Potrivit unui comunicat de presă, au avut loc 61 de descinderi în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Sibiu, Mureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa -Năsăud şi Timiş, la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane fizice. Surse judiciare susţin că anchetatorii au făcut  percheziţii la clinici sau secţii de oncologie din cadrul…

Mai mult...

Premii şi menţiuni pentru modeliştii jibouani

  Micii constructori şi navigatori ai Clubului Copiilor din Jibou, coordonaţi de profesorul Cornel Ciatarâş, au participat, în perioada 14-24 iulie, la trei concursuri naţionale de navomodele şi automodele, ce s-au desfăşurat în staţiunea Amara, din judeţul Ialomiţa. Competiţiile au fost organizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Inspectoratul Şcolar Judeţean Ialomiţa, Palatul Copiilor Slobozia şi Palatul Naţional al Copiilor Bucureşti. Potrivit informaţiilor primite de la Victor Pintea, directorul Clubului Copiilor din Jibou, înarmaţi cu dârzenie, ambiţie şi mult talent, cum aveau să dovedescă pe pracursul zilelor de concurs, cei…

Mai mult...

„Obiceiuri de nuntă”, un nou dvd al Centrului de Cultură şi Artă

  Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj a  finalizat, în această perioadă, prin secţia de conservare şi promovare a culturii tradiţionale, editarea unui nou dvd din arhiva video a instituţiei. După ce la finele anului trecut a fost realizat un dvd despre obiceiuri de iarnă/colinde, în această perioadă reprezentanţii instituţiei menţionate s-au oprit la obiceuri de nuntă din satele sălăjene Iaz, Gîlgău pe Someş şi Stîrciu. Dvd-ul poate fi comandat la sediul Centrului de Cultură şi Artă sau telefonic. „În perioada următoare, ne propunem să edităm mai multe…

Mai mult...

Angajaţii Ambulanţei Sălaj sărbătoresc, la Bucureşti, 109 ani de existenţă

  Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Sălaj aniversează, în acest an, pentru prima dată înt-un cadru oficial „Ziua Naţională a Ambulanţei din România”. Evenimentul se desfăşoară astăzi, 28 iulie, în Bucureşti, urmând ca de anul viitor manifestarea să fie organizată în fiecare judeţ. Ziua de 28 iulie a fost aleasă pentru sărbătorirea „Zilei Naţionale a Ambulanţei din România”, întrucât prima autospecială pentru salvare de urgenţă a fost adusă la noi în ţară în aceeaşi data, doar ca în anul 1906. Cu toate acestea, o lege în acest sens a fost…

Mai mult...

Zvonoteca

# Şi, uite-aşa, se treziră păstă noapte badea Aurel, ăl mai mare şef peste adepiştii zălăuani, să taie-n carne vie de jurnalist şi să-i amendeze pă amărâţii din presă că s-au încumetat să parcheze fără bilet. Mama lor de nesimţiţi, cu nădrajii rupţi în cur! Pănă aici, nimic anormal (că doar ştim şi noi că ăştia cu pixu nu au două perechi de… oo), atâta tot că bădica a luat decizii fără să anunţe pe nimeni, măcar din bun simţ, coloană dreptă sau răspundere profesională. Naaaa, omu s-a opintit el, atâta…

Mai mult...

Steaua nu mai e STEA

După calificarea „cu cântec” în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, Steaua a aliniat un prim „11” mult schimbat sâmbătă seara, pe „Naţional Arena” în faţa celor de la CFR Cluj. „Feroviarii”, care nu câştigaseră niciodată în Capitală în faţa Stelei, au avut şansa de a profita de experimentul făcut de Mirel Rădoi, neînţeles, însă, ce cei care-şi doresc să vadă un altfel de joc din partea „roş-albaştrilor”. Toşca şi Guilherme au fost singurii păstraţi în „11”-le de bază, tânărul Carp a fost debutant, Iancu a revenit după excluderea din…

Mai mult...

Competiţii sportive de Zilele Zalăului

La fel ca în anii anteriori, vor fi organizate competiţii sportive şi la ediţia din acest an a „Zilelor Zalăului”. La finalul săptămânii trecute a şi avut loc primul concurs, „Cupa Municipiului Zalău” la tenis de câmp, eveniment la care au fost prezenţi sportivi din Zalău, dar şi din afara judeţului. Turneul de minifotbal este programat astăzi, la Baza Sportivă „Onix”, iar joi va avea loc un turneu de volei la sala de sport a Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian”. Nu va lipsi nici competiţia de street-ball, care va avea…

Mai mult...

Ameninţaţi că rămân fără garaje, locatarii din „Porolissum” au vărsat lacrimi la şedinţa de Consiliu Local

Situaţia proprietarilor de garaje din cartierele zălăuane „Păcii” şi „Porolissum” este tot mai tensionată şi încă departe de a se fi soluţionat. La şedinţa de Consiliu Local, desfăşurată luni la sediul Primăriei din Zalău, s-a lăsat cu lacrimi şi implorări din partea oamenilor care nu vor în ruptul capului să-şi vadă garajele puse la pământ de Primărie. O delegaţie formată din câţiva locuitori ai cartierului Porolissum, în frunte cu Gheorghe Vanci, au ridicat din nou, în faţa consilierilor locali, problema demolării a 22 de garaje din cartier. Pe scurt, oamenii…

Mai mult...

Ansamblul folcloric „Cununa” din Jibou, locul I la „Dorna, plai de joc şi cântec”

  Ansamblul folcloric “Cununa” al Clubului Copiilor din Jibou, coordonat de Veroncuţa Pintea şi Victor Pintea, a obţinut locul I la Festivalul naţional al ansamblurilor folclorice ale copiilor şi tinerilor „Dorna, plai de joc şi cântec”. Ajunsă la cea de-a VIII-a ediţie, manifestarea a fost găzduită de municipiul Vatra Dornei, în perioada 20-22 iulie. În acest an au fost prezenţi şi au susţinut spectacole folclorice, timp de trei zile, membrii ansamblurilor folclorice „Plaiurile Dornelor” şi „Balada Dornelor” din Vatra Dornei, „Tufeneanca” din Olt, „Doina Casimcei” din Tulcea, „Codruleţul” din Botoşani,…

Mai mult...

Probleme în lotul echipei FC Zalău: „70 la sută dintre jucători nu fac faţă nivelului Ligii a III-a”

FC Zalău a susţinut vineri primul amical din această vară, încheiat cu scorul de 4 – 4 duelul cu Viitorul Ulmeni, după ce adversara a condus cu 3 – 0 la pauză FC Zalău a abordat amicalul de vineri cu un prim „11” în care s-au regăsit doar doi jucători din echipa de bază a sezonului trecut: Raul Stanciu şi Daniel Supuran. Pe lângă aceştia, în echipa de start s-au mai regăsit o parte dintre rezervele de anul trecut: portarul Cristian Man şi jucătorii de câmp: Alexandru Pop, Alexandru Flueraş…

Mai mult...

Elevii vîrşolţeni la pescuit

În timp ce la Şcoala Gimnazială din Vîrşolţ se fac renovări pentru a asigura începerea cursurilor în condiţii optime, elevii aflaţi în vacanţă participă la diferite activităţi extraşcolare. Sâmbătă, 25 iulie, a avut loc evenimentul mult aşteptat de elevii de la Şcoala Gimnazială nr1 din Vîrşolţ, Concursul de pescuit dedicat copiilor din Vîrşolţ. Această întrecere a fost organizată de Clubul Pescarilor din Sălaj, din cadrul AJVPS unde preşedinte este doamna Veronica Ispas – care a coordonat toată activitatea. Concursul s-a derulat în colaborare cu SGA Sălaj, Barajul Vîrşolţ. De la…

Mai mult...

Proiectile neexplodate, găsite în Poarta Sălajului

  Echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj a fost solicitată, în dimineaţa zilei de luni, 27 iulie, în jurul orei 8, pentru a ridica două elemente de muniţie neexplodate găsite într-o gospodărie din localitatea Poarta Sălajului. Acestea au fost descoperite în urma unor lucrări de amenajare a curţii. Pirotehniştii au identificat un proiectil artilerie antiaeriană, de calibru 37 de milimetri, şi un proiectil artilerie antitanc, calibru 47 de milimetri. Muniţia a fost ridicată, transportată şi depozitată în condiţii de siguranţă în vederea distrugerii.“Recomandăm pe această…

Mai mult...

Paula Todoran, vicecampioană naţională şi în acest an în proba de 10.000 de metri

Aflată în plină pregătire pentru Campionatul Mondial de Atletism din China (22 – 31 august), Paula Todoran a participat la finalul săptămânii trecute şi la Campionatul Naţional de Atletism de la Piteşti. Atelta legitimată la CSM Zalău a luat startul în cursa de 10.000 de metri, la finalul căreia s-a clasat pe locul doi, devenind vicecampioană naţională. A fost o reeditare a performanţei de anul trecut, însă, de această dată, Paula Todoran a fost la o secundă şi 56 de sutimi în spatele câştigătoarei Mădălina Florea, de la CAM Sighişoara…

Mai mult...