Secția de pompieri Șimleu Silvaniei din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (ISU) ”Porolissum” al județului Sălaj a fost solicitată să intervină în cursul dimineții de sâmbătă, 6 iunie, în jurul orei 8,oo, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la sediul unui operator economic, o ciupercărie, din localitatea Bobota. Potrivit unor informații furnizate de Lucian Jacodi, purtător de cuvânt al ISU Sălaj, cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit la instalația electrică de la o improvizație. Până la lichidarea în totalitate a incendiului, flăcările au mistuit izolația de polistiren…
Mai mult...Lună: iunie 2015
Pompierii, chemați să salveze un cal căzut într-o fântână
Pompierii sălăjeni au fost solicitați prin numărul unic de urgență 112 să intervină la scoaterea unui cal căzut într-o fântână. Incidentul a avut loc în localitatea Mirșid, vineri, 5 iunie, în jurul orei 18,30, unde un cal, lăsat nesupravegheat, a căzut într-o fântână adâncă de aproximativ cinci metri, aflată în intravilanul localității. Proprietarul calului, ajutat de localnici, a încercat să scoată iapa din fântână, însă nu a reușit, ulterior cerând ajutorul pompierilor. ”Animalul a fost scos din fântână cu ajutorul unui budoexcavator și a fost predat proprietarului”, a precizat Lucian…
Mai mult...Cros „Mişcare pentru fiecare” la Dragu
Şcoala Gimnazială din Dragu şi Asociaţia Judeţeană Sportul pentru Toţi (AJST) Sălaj în parteneriat cu Primăria Dragu şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Sălaj organizează luni cea de-a treia ediţie a Crosului „Mişcare pentru fiecare”, competiţie ajunsă la cea de-a treia ediţie. Arpoximativ 160 de elevi din clasele I – VIII şi-au anunţat prezenţa, provenind de la Şcolile din Bălan, Gîlgău Almaşului, Someş Odorhei, Dragu, dar şi de la Şcoala Gimnazială din Aşchileu (jud. Cluj). Vor avea loc trei crosuri în cadrul evenimentului, unul de 800 de metri…
Mai mult...Lucian Bode: „Putem alinia oricând un Guvern mai bun decât cel al PSD”
Partidului Naţional Liberal filiala Sălaj a organizat vineri la sediul din Piaţa Iuliu Maniu, o conferinţă de presă la care au participat copreşedinţii PNL Radu Căpîlnaşiu şi Lucian Bode, precum şi avocatul Răzvan Prişcă, membru PNL Sălaj. Lucian Bode a anunţat şi supus discuţiei, principalele teme naţionale, anunţând pentru început că PNL a depus vineri, 5 iunie, o moţiune de cenzură pentru a sancţiona Guvernul Ponta, care a blocat dreptul românilor la vot. Prin această moţiune de cenzură dorim să sancţionăm atitudinea anti-democratică şi discreţionară Guvernului Ponta care persistă chiar…
Mai mult...Premii şi menţiuni pentru liceenii care luptă împotriva consumului de droguri
Elevii de la şapte unităţi de învăţământ din judeţ, care au participat la proiectul „High – Informează-te!”, proiect prin care în liceele din judeţ au fost desfăşurate activităţi de informare-educare-comunicare privind riscurile şi consecinţele consumului de substanţe cu proprietăţi psihoactive (SNPP) – etnobotanice, au obţinut premii şi menţiuni. Premierea celor mai bune lucrări, cu mesaje antidrog, realizate de elevii liceeni, a avut loc vineri, 5 iunie, în sala „Porolissum” a Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj. Locul I a fost obţinut de Liceul Pedagogic „Gheorghe Şincai” din Zalău şi Colegiul Naţional „Simion…
Mai mult...Radio Transilvania – Rotisorul Politic. Invitat: Adrian Popan – vicepreşedinte PMP Sălaj
„Ziua Porţilor Deschise” la APM Sălaj
De Ziua Mondială a Mediului, Agenţia pentru protecţia Mediului Sălaj (APM) organizează, luni 8 iunie, începând cu ora 10, „Ziua Porţilor Deschise”. Instituţia din municipiu va primi vizitele preşcolarilor de Grădiniţa „Andrei Şaguna” şi de la Grădiniţa cu Program Prelungit numărul 1, dar şi vizita elevilor de la Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu” din Zalău. Evenimentul este organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, care se sărbătoreşte anual în data de 5 iunie. „Ziua Porţilor Deschise” este şi un bun prilej pentru public de a afla cum îşi desfăşoară activitatea angajaţii…
Mai mult...Prefectul cere primarilor să aloce bani pentru sisteme de pază în şcoli
Creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic, precum şi prevenirea delicvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar au fost principalele teme ale şedinţei comisiei judeţene, ce a fost convocată vineri, 5 iunie, de prefectul judeţului Sălaj, Ionel Ciunt. La întâlnire au participat reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar, Inspectoratului de Poliţie, Poliţiei de Proximitate – Serviciul de Ordine Publică, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi ai Poliţiei Locale din localităţile Zalău, Şimleu Silvaniei şi Jibou. În cadrul şedinţei au fost prezentate principalele cauze generatoare…
Mai mult...Volei Municipal va întâlni Galatasaray Istanbul în Cupa CEV
Chiar dacă a avut posibilitatea să evolueze în Liga Campioanilor, vicecampioana Volei Municipal Zalău a ales să joace în cele din urmă în Cupa CEV, a doua competiţie europeană ca valoare. Bugetul echipei nu permitea evoluţia echipei în cea mai cea mai importantă competiţie intercluburi, iar la un moment dat, conducerea s-a gândit chiar la Cupa Challenge, a treia competiţie europeană ca valoare. „Decât să facem act de prezenţă în Liga Campionilor, mai bine mergem într-o competiţie unde ne permitem să jucăm de la egal la egal cu adversarele noastre.…
Mai mult...Radu Căpîlnaşiu NU MAI CANDIDEAZĂ la viitoarele alegeri locale
Primarul zălăuan Radu Căpîlnaşiu a declarat la conferinţa de presă a Partidului Naţional Liberal (PNL), că nu va mai candida la funcţia de primar, la viitoarele alegeri locale din 2016. „ Este un post cu prea multă uzură. Pot să vă spun că gândul meu este acela de a nu mai candida pentru această funcţie”, a declarat Radu Căpîlnaşiu. Copreşedintele PNL Sălaj, Lucian Bode, a spus că cei care vor candida la viitoarele alegeri locale vor fi exact aceia care vor strânge cele mai multe „voturi de încredere” din partea cetăţenilor.…
Mai mult...I-a fost redusă pedeapsa: Simona Maxim va lua startul din nou în cursele oficiale
Atleta zălăuană a câştigat parţial procesul cu Agenţia Naţională Anti-Doping, iar pedeapsa i-a fost redusă de la 4 ani la 2 ani şi 9 luni. Atleta zălăuană Simona Maxim, unul dintre cele mai bune produse pe care le are la ora actaulă România în proba de maraton, avea să primească o veste extrem de tristă în urmă cu aproape doi ani, poate şi nedreaptă. Pentru faptul că s-ar fi sustrat de la controlul antidoping şi pentru că i-a fost găsită în urină eritroproetină combinată, Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) a decis…
Mai mult...Scriitorul Florin Horvath lansează volumul „Umbrele nevăzutului”
Sala „Avram Iancu” a Primăriei Municipiului Zalău va găzdui joi, 11 iunie, începând cu ora 18,30 lansarea romanului „Umbrele nevăzutului” de Florin Horvath. Evenimentul este organizat de Cenaclul literar „Silvania”, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului şi Primăria Municipiului Zalău. Volumul „Umbrele nevăzutului” a apărut la Editura „Ordo ab chao”, Zalău, în acest an şi este al şaselea roman al scriitorului Florin Horvath, după volumele „O lacrimă pentru Măria Sa”, „Voievodul albastru”, „Un templier la Sarmizegetusa”, „Ultimul festin” şi „Vecernie la amiază”. „Povestea s-a fost depănată nici nu mai…
Mai mult...„CJE are talent” şi-a desemnat câştigătorii
Consiliul Judeţean al Elevilor Sălaj a organizat miercuri, 3 iunie, a doua ediţie a concursului „CJE are talent”, competiţie ce a reunit 70 de liceeni talentaţi, care au prezentat 20 de momente. Evenimentul s-a desfăşurat, începând cu ora 16, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău. Cele 11 unităţi liceale, respectiv: Liceul de Artă , Liceul “Mihai Viteazul”, Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian”, Colegiul Naţional “Silvania”, Liceul „Gheorghe Pop de Băseşti”, Liceul Ortodox “Sfântul Nicolae”, Liceul Tehnologic”Voievodul Gelu”, Liceul „Gheorghe Şincai”, Colegiul „Simion Bărnuţiu”, „Iuliu Maniu” şi Avram Iancu,…
Mai mult...Iţele dosarului crimei din Ortelec se încâlcesc: Unul dintre condamnaţi susţine că ar mai exista un complice
Unul dintre cei trei condamnaţi în dosarul tâlhăriei din Ortelec, ce s-a soldat cu moartea colonelului Ioan Gherman, Adrian Mincz, care, de altfel, a primit cea mai mare pedeapsă, respectiv 30 de ani de închisoare, a cerut continuarea cercetărilor, întrucât ar mai fi o persoană implicată. În acest sens, tânărul a depus o cerere de revizuire la Tribunalul Sălaj, aceasta fiind înregistrată marţi, 2 iunie, pe rolul instanţei sălăjene, o soluţie urmând să fie pronunţată peste aproximativ două săptămâni, mai exact, în cadrul şedinţei din 17 iunie. „A fost…
Mai mult...