Firmele şi instituţiile se pot înscrie începând de luni, 4 mai, în programul „Rabla”. Anunţul a fost făcut zilele trecute de către reprezentanţii Administraţiei Fondului pentru Mediu, iar potrivit acestora, în cadrul ediţiei din acest vor fi alocate 5.000 de vouchere pentru persoanele juridice. În 4 mai, programul va demara cu sesiunea de depunere a dosarelor din partea instituţiilor publice. Valoarea programului din acest an este de circa 200 de milioane de lei, urmând să fie alocate 20.000 de tichete pentru persoane fizice şi 5.000 de tichete pentru persoane juridice…
Mai mult...Zi: 29 aprilie 2015
Ministrul Apărării, aşteptat mâine la Zalău
Ministrul Apărării, Mircea Duşa, este aşteptat joi, 30 aprilie, la Zalău, pentru a participa la o serie de activităţi organizate pe platoul Unităţii Militare, din municipiu, cu ocazia împlinirii a zece ani de la înfiinţarea Batalionului 317 Sprijin Logistic „Voievod Gelu”. „Batalionul a fost înfiinţat în 1 mai 2005. Astfel, pentru a marca cei zece ani de existenţă sub această formă, joi, începând cu ora 11, va avea loc un ceremonial militar pe platoul Unităţii. La manifestare va lua parte şi Batalionul din Şimleu Silvaniei, înfiinţat în aceeaşi dată…
Mai mult...Bişniţarii care fac legea la tarabele din pieţe au zilele numărate
Început de sfârşit pentru samsarii de verdeţuri Zilele în care legea pieţelor agroalimentare din ţară era sub controlul şi la cheremul bişniţarilor şi samsarilor s-au terminat. O lege menită să pună capăt aranjamentelor şi speculei care tronau până acum pe tarabe, va aduce, sperăm, ordinea care se impunea ca o necesitate absolut vitală în pieţele din întreaga ţară. Legea care va pune capăt carierei celor puşi pe căpătuială pe munca altora şi pe banii clienţilor, va intra în vigoare începând cu 1 mai. Astfel, de mâine, toţi producătorii agricoli care vor…
Mai mult...Trimişi în judecată pentru vânătoare ilegală de fazani
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj au dispus, săptămâna trecută, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a doi sălăjeni, sub acuzaţia de braconaj cinegetic. Mai exact, inculpaţii, Adrian Sîntămărian şi Raul Liviu Brumar, în 8 noiembrie 2013 au participat la vânătoare de fazani, fără autorizaţie de vânătoare, în Fondul Cinegetic 16 Meseş, „timp în care inculpatul Adrian Sîntămărian a folosit şi a tras, fără drept, mai multe focuri cu arma proprietatea sa marca <<Baikal>>”, precizează anchetatorii. Astfel, potrivit procurorilor sălăjeni, prin rechizitoriul din 20 aprilie…
Mai mult...Pompiliu Tămaş, comemorat şi în acest an de foştii jucători ai Armăturii Zalău
Echipa de old-boys a Armăturii Zalău va susţine sâmbătă, pe Stadionul Municipal, un meci comemorativ în memoria celui care a fost Pompiliu Tămaş, fostul director general al IAIFO Zalău, întemeietorul fotbalului de performanţă în Zalău. Foştii jucători ai echipei Armătura Zalău îi vor avea ca invitaţi pe jucătorii echipei maghiare Futball Oregfiuk Derecse, de lângă Debrecen. Printre foşii jucători ai Armăturii Zalău care vor evolua în partida de sâmbătă se numără Vasile Stâncel, Ioan Gheţe, Zoltan Ardelean, Emil Terheş, Aurel Petrean, Florin Pop, Grigore Păşucţă, Ioan Meleg, Silviu Sebeni, Gheorghe…
Mai mult...Adrian Feher, libero CSVM Zalău: „Astfel de meciuri fac o bună propagandă voleiului”
Dacă în sezonul trecut, finala dintre Volei Municipal Zalău şi Tomis Constanţa s-a încheiat după numai trei partide, toate câştigate de „marinari”, în acest sezon, situaţia s-a schimbat radical. În ciuda faptului că vicecampioana dispune de un lot alcătuit aproape în totalitate din jucători români, echipa zălăuană a reuşit să facă faţă cu brio mult mai valoroasei Tomis Constanţa, în lotul căreia evoluează voleibalişti mult mai valoroşi. 2 – 0 a fost scorul la general după primele două partide desfăşurate la Constanţa, iar Zalăul a restabilit egalitatea în urma unei…
Mai mult...Ziua Veteranilor de Război, sărbătorită la Zalău
Ziua Veteranilor de Război, aniversată anual la data de 29 aprilie, a fost sărbătorită miercuri şi la Zalău. Manifestările dedicate celor care au luptat pe front, pentru apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a României au debutat la Monumentul Eroilor din cimitir. Reprezentanţi ai administraţiei locale, ai instituţiilor publice din judeţ, ai partidelor politice dar şi reprezentanţi ai Asociaţiei Veteranilor de Război (AVR) Sălaj au depus coroane şi jerbe de flori la monumentul eroilor, după care au asistat la un ceremonial religios de pomenire a celor trecuţi în nefiinţă,…
Mai mult...De 1 Mai, O zi liberă în plus pentru elevii sălăjeni
Elevii sălăjeni au parte de o minivacanţă la sfârşitul acestei luni. Prima zi liberă va fi joi, 30 aprilie, când Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj a programat cercurile pedagogice pe discipline, urmată de ziua de 1 mai, liberă prin lege, la care se adaugă zilele de weekend. Aşadar, elevii sălăjeni vor fi liberi de miercuri, 29 aprilie, după încheierea, până luni, 4 mai, când se vor reîntoarce în bănci. Următoarea vacanţă este cea de vară, care va începe, pentru majoritatea elevilor, din 19 iunie. Cei care vor încheia cursurile mai…
Mai mult...Play-off-ul Ligii Naţionale aduce vicecampioana la Zalău
Formaţia pregătită de Gheorghe Tadici va evolua mâine după-amiaza pe teren propriu, în faţa echipei ASC Corona Braşov Clasată pe locul şase la finalul returului, HC Zalău va întâlni în faza a doua a campionatului ocupanta locului trei – ASC Corona Braşov, vicecampioana ediţiei trecute şi ocupanta locului trei la finalul returului. Formaţia pregătită de Gheorghe Tadici a terminat la egalitate meciul tur, disputat la Zalău, scor 25 – 25, iar partida retur au pierdut-o cu scorul de 24 – 26, după ce braşovencele au avut avantaj de trei goluri…
Mai mult...Ordonanţa pentru impozitarea bacşişului, publicată în Monitorul Oficial
Ordonanţa de Urgenţă prin care se impozitează bacşişul şi normele de închidere a unor firme găsite cu nereguli de către ANAF a fost publicată în MO. În 10 zile, Fiscul va publica modelul registrului în care se trec banii personali ai vânzătorilor, la începutul zilei de lucru. Bacşişul se justifică prin datele înscrise în casele de marcat electronice fiscale şi se evidenţiază pe un bon fiscal distinct. Operatorii economici pot decide, printr-un regulament de ordine interioară, dacă veniturile provenite din bacşişuri rămân la dispoziţia firmei sau constituie o sursă de…
Mai mult...Oficiile Poştale – închise
Grăbiți-vă dacă doriți să trimiteți pachete, mandate sau scrisori! Vineri, 1 Mai, e zi liberă la Poșta Română, ca și în celelalte instituții publice. Poşta Română a anunţat că în 1 Mai oficiile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise. Programul va fi reluat sâmbătă, 2 mai, zi în care toate subunităţile poştale vor avea program normal de lucru. Ca urmare, este posibil ca trimiterile poştale prezentate în ziua de 30 aprilie 2015 să înregistreze timpi mai mari de circulaţie și să ajungă la destinație abia luni sau…
Mai mult...De 1 Mai, autobuzele Transurbis circulă după programul de sâmbătă
Zălăuanii care intenţionează să circule vineri, 1 Mai, cu mijloacele de transport în comun, care aparţin societăţii Transurbis, trebuie să ştie că programul s-a modificat. Astfel, societatea precizată face cunoscut publicului călător faptul că, de 1 Mai, maşinile societăţii vor circula conform programului aferent zilelor de sâmbată. Programul este afişat în fiecare staţie de autobuz, dar şi pe site-ul societăţii.
Mai mult...Ajutor financiar de la Consiliul Judeţean pentru bisericile din Sălaj
Unităţile de cult din judeţul Sălaj, care aparţin cultelor religioase din România, pot fi sprijinite financiar cu bani din bugetul judeţului pentru anumite lucrări. Este vorba despre lucrări de întreţinere şi funcţionare, iar sprijinul finaciar este oferit doar la cerere cu condiţia ca solicitantul, unitatea de cult, să asigure o contribuţie de zece la sută din valoarea lucrării pentru care solicită finanţarea nerambursabilă. Bugetul alocat de Consiliul Judeţean (CJ) Sălaj în acest an pentru finanţarea unităţilor de cult este de un milion de lei, iar consilierii judeţeni urmează să aprobe…
Mai mult...Centrul Militar îşi ia maşină nouă prin „Rabla”
Centrul Militar Judeţean (CMJ) Sălaj vrea să achiziţioneze un autoturism nou prin programul „Rabla” 2015. Potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliul Judeţean (CJ) de joi, 30 aprilie, consilierii judeţeni urmează să supună la vot un proiect de hotărâre privind aprobarea participării judeţului Sălaj la „Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional” în vederea achiziţionării unui autoturism pentru instituţia amintită. În prezent, CMJ Sălaj are în dotare un autoturism, marca „Aro 246” fabricat în anul 2000, pe care, prin programul precizat, îl…
Mai mult...