Inspecţii generale în şcoli din judeţ

  Trei unităţi de învăţământ sunt verificate de către inspectorii şcolari, în cadrul unor inspecţii generale planificate pentru această săptămână. Este vorba de Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” din Şimleu Silvaniei, Şcoala Gimnazială „Petri Mor” din Nuşfalău şi Clubul Sportiv Şcolar Zalău, potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj. De regulă, inspecţiile generale şcolare se axează pe şapte arii, domenii tematice. Acestea vizează managementul şcolilor, programul activităţilor extracurriculare, calitatea activităţii personalului didactic, nivelul pregătirii şi perfecţionării elevilor, relaţia cu părinţii şi administraţiile locale, precum şi…

Mai mult...

Avocatul Bogdan Ilea este noul decan al Baroului Sălaj

Cunoscutul avocat Bogdan Ilea este noul decan al Baroului Sălaj. Acesta va reprezenta, pentru o perioadă de patru ani, avocaţii din judeţ. Schimbarea a avut loc în cursul săptămânii trecute în cadrul Adunării Generale a Avocaţilor din Baroul Sălaj. Astfel, Consiliul de conducere al Baroului Sălaj este reprezentat de Bogdan Ilea – decan, Adela Cobzaş – prodecan, Otilia Ileciu, Marcela Moldovan, Corina Sabău, Andreea Ciortea şi Călin Hârza – consilieri. Până în prezent funcţia de decan al Baroului Sălaj a fost deţinută de avocatul Otilia Ielciu. Avocatul Bogdan Ilea, în…

Mai mult...

HC Zalău a urcat pe locul şase

HC Zalău a dispus duminică după-amiaza cu scorul de 20 – 13 (10 – 7) de Universitatea Neptun Constanţa, succes în urma căruia şi-a asigurat calificarea în play-off cu patru etape înainte de finalul returului. Oaspetele au deplasat la Zalău un lot alcătuit din doar opt handbaliste, la fel cum a procedat şi managerul Gheorghe Tadici în partida din Cupa României pe care a disputat-o la Constanţa. “Am venit cu doar opt jucătoare, fiindcă pentru noi este foarte important următorul meci, cel cu Unirea Slobozia. Sper să câştigăm şi să…

Mai mult...

„Show-ul” continuă: Alegerile AJF Sălaj au fost contestate

Chiar dacă noul preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Sălaj a fost ales de două săptămâni, „circul” este departe de a se fi încheiat. Reprezentanţii a trei cluburi au contestat validarea alegerilor, aceştia fiind Marius Paşca (CS Barcău Nuşfalău), Marius Stana (Rapid Jibou) şi Osz Andrei (CS Barcău Nuşfalău). Contestaţia a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Zalău joi, 5 martie 2015, prin care cele trei cluburi susţin că şase dintre cei 46 de delegaţi prezenţi la Adunarea Generală nu aveau drept de vot. „La Adunarea Generală din 28 februarie…

Mai mult...

Noii reprezentanţi în AGA la Citadin, Transurbis şi Uzina Electrică, propuşi pe criterii imaginare

  Şedinţa Consiliului local de luni, 9 martie, a supus aprobării membrilor prezenţi proiectul de hotărâre privind desemnarea noilor membri în Adunările Generale ale Asociaţilor la cele trei unuităţi aflate în subordinea Primăriei Zalău respectiv Citadin SA, Transurbis SA şi Uzina Electrică. Primele controverse au fost legate de faptul că propunerile venite vizau persoane care nu făceau parte din Consiliul local, lucru care a fost contestat de câţiva dintre cei care urmau să voteze. O altă nebuloasă a fost generată de faptul că niciunul dintre cei care au condus şedinţa…

Mai mult...

Sprijin financiar nerambursabil pentru tinerii fermieri

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat pe pagina de internet a instituţiei versiunile consultative ale Ghidurilor Solicitantului pentru sub Măsura 4.1- „Investiţii în exploataţii agricole” din cadrul Măsurii 4 „Investiţii în active fizice” şi pentru subMăsura 6.1- „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” din cadrul Măsurii 6 „Dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor”. Potrivit unui comunicat de presă remis de instituţia precizată, potenţialii solicitanţi vor putea formula şi transmite propuneri şi observaţii la adresa de e-mail consultare@afir.info, iar solicitările vor fi analizate de către departamentele de specialitate din cadrul AFIR…

Mai mult...

Expoziţie de artă – Tabăra de creaţie din Jebuc

Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj finanţează şi găzduieşte duminică, 15 martie, o inediă expoziţie cu lucrări de artă realizate de-a lungul timpului în tabăra de creaţie din localitatea Jebucu. Este vorba despre o tabăra „Călata” care în cursul anului trecut a ajuns la a XIX-a ediţie şi a fost organizată la Centrul de plasament Bethesda al Bisericii Reformate din Jebuc de către Fundaţia „Studio Art Remenyik Sandor Star” din Cluj-Napoca. Proiectul cultural, tabăra de creaţie, susţinut pentru sprijinirea artei contemporane maghiare din Transilvania s-a soldat de…

Mai mult...

Autoturism distrus la ieşirea din Nuşfalău

Garda de intervenţie Nuşfalău a fost solicitată să intervină în seara zilei de duminică, 8 martie, la un incendiu izbucnit la un autoturism la ieşirea din localitatea Nuşfalău. După cum a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, Lucian Jacodi, cauza probabilă a fost un scurtcircuit. Flăcările au distrus maşina în proporţie de 80 la sută. În aceeaşi seara, în urma unui nou apel la 112, pompierii zălăuani au fost solicitaţi să intervină la un incendiu izbucnit la o anexă a unei gospodării din localitatea Bocşa.…

Mai mult...

Incendiu la o gospodărie în Dragu

  Acoperişul unei anexe gospodăreşti din localitatea Dragu a fost cuprins de flăcări în după – amiaza zilei de sâmbătă, 7 martie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, pentru stingerea acestuia au intervenit pompierii de la Garda Hida. Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de efectul termic de la un burlan de fum neprotejat termic faţă de materiale combustibile. „Intervenţia promptă a pompierilor a făcut ca incendiul să nu ia proporţii, arzând o parte din fân şi acoperişul anexei pe trei metri pătraţi”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului.  

Mai mult...

Mobilierul unei cabane din Halmăşd, distrus de flăcări

  Un incendiu a izbucnit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o cabană situată în localitatea Halmăşd. La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Gărzii de intervenţie Nuşfalău, intervenţia acestora fiind îngreunată din cauza lipsei unei căi de acces, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj. Cauza probabilă de incendiu a fost exploatarea necorespunzătoare a coşului de evacuare a fumului. Până la lichidarea acestuia, au ars aproximativ 70 de metri pătraţi de acoperiş şi mobilierul aflat la mansarda imobilului.  

Mai mult...

Vânzările la preţ redus – verificate de comisarii de la Protecţia Consumatorilor

Pentru că nu au informat corect clienţii cu privire la ofertele promoţionale pentru diferite produse aflate la vânzare pe rafturile magazinelor, trei operatori economici, care îşi desfăşoară activitatea în municipiu Zalău, s-au ales din partea comisarilor de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) cu sancţiuni. După cum a explicat Dorina Rednic, comisar şef adjunct la CJPC Sălaj, la începutul lunii februarie a avut loc o acţiune de verificare a respectării prevederilor legale în cadrul vânzărilor cu preţ redus. Astfel, din cei zece operatori economici verificaţi, doi s-au ales cu…

Mai mult...

Femeie din Zalău, salvată de pompieri

  Pompierii zălăuani au fost solicitaţi să intervină sâmbătă, 7 martie, în jurul orei 12, pentru deblocarea uşii unui apartament dintr-un imobil din Zalău, situat pe Aleea Năzuinţei. Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, militarii au intervenit cu ajutorul scării culisabile pe fereastra camerei de zi a locuinţei, aceasta fiind situată la etajul doi. După ce au pătruns în apartament, pompierii au găsit o femeie căzută, care a fost, ulterior, preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Sălaj.  

Mai mult...

Se reabilitează drumul Fodora – Rus – Buzaş – Lozna

Peste 45 de km de drum judeţean, aflaţi pe teritoriul judeţului Sălaj DJ109 E, la limită cu judeţul Cluj – Fodora – Rus- Buzaş – Lozna – DN 1 H pod Ciocmani, km 17- km 62, urmează să fie modernizaţi şi reabilitaţi. În cadrul ultimei şedinţe ordinare de Consiliul Judeţean (CJ) Sălaj, consilierii judeţeni au votat un proiect de hotărâre privind aprobarea devizului general şi a principalilor indicatori tehnico-economici, studiu de fezabilitate, privind reabilitarea şi modernizarea drumului precizat. Drumul judeţean DJ 109E intră pe teritoriul judeţului Sălaj la limita administrativă…

Mai mult...