Acţiune de amploare a poliţiştilor în Românaşi, Agrij şi Buciumi

  Poliţiştii Serviciului de Ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj au organizat, săptămâna trecută, în colaborare cu poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Sînmihaiu Almaşului, o acţiune cu efective mărite pe raza comunelor Românaşi, Agrij şi Buciumi, în scopul descurajării comiterii de fapte antisociale. Potrivit reprezentanţilor IPJ Sălaj, oamenii legii şi-au făcut simţită prezenţa şi în târgul de animale din Buciumi. „Cu această ocazie au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale la Legea nr. 61/1991, privind ordinea şi liniştea publică, OUG 195/2002, privind siguranţa circulaţiei pe…

Mai mult...

Gabriel Bârjac refuză să conducă arbitrajul sălăjean în următorii patru ani

Propus de noul preşedinte, Daniel Sabou, şi votat de majoritatea reprezentanţilor cluburilor din judeţ prezenţi la Adunarea Generală de sâmbătă, Gabriel Bârjac nu va conduce arbitrajul sălăjean în următorii patru ani. Chiar dacă a purtat discuţii în campanie cu ambii candidaţi, arbitrul divizionar nu a acceptat funcţia de preşedinte al Comisiei Judeţene de Arbitri. Bârjac a fost cât se poate de „elegant” în declaraţie, cu toate că, persoane din anturajul acestuia susţin că motivul pentru care nu a acceptat funcţia de preşedinte ar fi cu totul altul, având în vedere…

Mai mult...

Ceartă terminată la spital

  După ce a refuzat să-şi însoţească mama acasă, o tânără de 19 ani a ajuns sâmbătă, 21 februarie, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău. Un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Sălaj a fost solicitat, în jurul orei 21,30, pentru aplanarea unui scandal iscat în zona autogării din municipiu. În urma cercetărilor efectuate de jandarmii care s-au deplasat la faţa locului, Sanda S. de 38 de ani din Zalău, a agresat-o fizic pe fiica sa, în vârstă de 19 ani, lovind-o cu…

Mai mult...

Adrian Popuţea a ratat obiectivul la Cupa României

Deşi a început pregătirea în acest an foarte încrezător, pugilistul Adrian Popuţea nu a reuşit să reediteze performanţa din ultimii doi ani la Cupa României desfăşurată săptămâna trecută, la Brăila. Câştigător al ultimelor două ediţii la categoria +91 de kilograme, sportivul legitimat la CSM Zalău a urcat în ring în acest an la categoria 91 de kilograme. Schimbarea pare să nu-i fi fost de bun augur, Popuţea clasându-se în acest an doar pe locul trei la Cupa României de box rezervată seniorilor. „Ar fi fost frumos să am în palmares…

Mai mult...

„Mărţişoare pentru mame” – spectacol cu intrare liberă

Zălăuanii sunt aşteptaţi miercuri, 4 martie 2015, începând cu ora 17, la spectacolul muzical-coregrafic „Mărţişoare pentru mame”. Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiul Zalău şi este organizat de către Primăria Zalău şi Casa Municipală de Cultură. Pe scena vor evolua ansamblurile „Porolissum” şi „Columna” şi soliştii vocali: Raul Maxian, Ionuţ Fălăuş, Vicenţiu Pop, Denisa Mirişan, Crina Botişan, Deisa Buzgău, Claudiu Costinaş, Ioana Lazăr, Daniela Stoica, Andreea Vălean Indrecan, Aurora Moga Popovici, Rodica Pop Seling, Ileana Domuţa Mastan, Vasile Coca şi Sava Negrean Brudaşcu. Intrarea…

Mai mult...

La Cehu Silvaniei – primăvara începe cu „Expoziţia oamenilor creativi”

Casa de Cultură din Cehu Silvaniei va găzdui sâmbătă, 28 februarie, „Expoziţia oamenilor creativi”. La evenimentul dedicat venirii primăverii vor participa peste 15 expozanţi din Zalău, Satu – Mare şi Cehu Silvaniei care îşi vor prezenta propriile creaţii constând în mărţişoare, cadouri unicat, decoraţiuni şi bijuterii confecţionate manual, expoziţia fiind una cu vânzare. Activitatea, dedicată publicului larg, va debuta la ora 11şi este organizată de Asociaţia pentru Dezvoltare Locală Cehu Silvaniei, în parteneriat cu Primăria şi Casa de Cultură din localitate şi Fundaţia „The Open Network” din Iaşi, intrarea fiind…

Mai mult...

Seceta, vântul şi ploile au afectat producţia de miere

Apicultorii sălăjeni, membri ai Asociaţiei Crescătorilor de Albine (ACA) Sălaj au fost îndemnaţi de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj, Tiberiu Marc, să-şi completeze veniturile prin constituirea unor circuite de turism apicol în condiţiile în care producţia de miere şi polen poate fi afectată de condiţiile meteo. Şi asta din cauza faptului că, producţia din anul 2014, a apicultorilor sălăjeni, a fost una destul de slabă. Astfel, în cadrul unei întâlniri a apicultorilor din judeţ, prilejuită de prezentarea bilanţului ACA Sălaj din 2014 şi stabilirea priorităţilor asociaţiei pentru 2015, care a…

Mai mult...

Pomi fructiferi distruşi într-un incendiu

  Un incendiu de amploare la vegetaţie uscată a izbucnit în după – amiaza zilei de sâmbătă, 21 februarie, pe un teren din apropierea localităţii Nuşfalău. Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, la faţa locului, a intervenit, în jurul orei 18,30, un echipaj al Gărzii Nuşfalău. Au ars pomi fructiferi dintr-o livadă, pe o suprafaţă de 15 ari, şi circa 16 hectare de vegetaţiei uscată.  

Mai mult...

Şcoala “Mihai Eminescu” promovează cultura tradiţională

Peste 120 de copii, elevi ai Şcolii Gimnaziale “Mihai Eminescu” din Zalău, ai Şcolii Gimnaziale numărul 1 din Valcău de Jos şi de la grădiniţele din municipiu au luat parte la finalul săptămânii trecute la cea de a treia ediție a proiectului “Casa Jocului”. Activitatea s-a desfăşurat sâmbătă, 21 februarie, în sala festivă a Şcolii “Mihai Eminescu” şi este un proiect de parteneriat educațional între Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj, Inspectoratul Şcolar al judeţului (ISJ) Sălaj, Asociația Culturală “Katakomba” şi Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” Zalău. Potrivit…

Mai mult...

INTERVIU CU GUST Mircea Groza: Recomand să ne întoarcem la mâncarea bunicilor

Cel mai cunoscut specialist în gastronomie din Sălaj, maestrul bucătar Mircea Groza, își propune să străbată la pas toate localitățile județului pentru a strânge rețete inedite ale unor mâncăruri tradiționale preparate de gospodinele din mediul rural, pe care să le valorifice mai apoi într-o carte de bucate scrisă în graiul neaoș sălăjean, dar și în alte două proiecte inedite, ce presupun realizarea unui manual școlar de patrimoniu și tradiții locale și organizarea unei școli de bucătărie tradițională. Acesta consideră că cea mai simplă metodă pentru a avea o alimentație sănătoasă…

Mai mult...

Zvonoteca

# Cică şi-o tras corhazu’ din deal o farmacie de tătă frumuşeţea. Sunt tăt felu’ de pirule, păntru tăte biurile şi tăte bolile numa că, betegii tre’ să le plătească. De ce să se dea gratis, când se pot vinde? Asta-i civilizaţie şi respect pentru plătitorii de contribuţii sociale şi sănătate. La ce draq, mai tre’ plătită sănătatea, că de nu ai un leu în jeb, mori în corhaz. Aaa, se plăteşte ca să poţi să ai un pat în spital? Dintr-atat mai bine şi-ar aduce bolnavii paturi de acasă,…

Mai mult...

Cultura sălăjeană, în haine de gală

Gala Culturii Sălăjene, ajunsă la a V-a ediție, a readus și în acest an în peisajul cultural județean, un prilej de recunoaștere plenară a meritelor unor oameni de cultură din județul Sălaj precum și prezentarea unui spectacol de înaltă clasă, susținut de artiști sălăjeni, de la cei mai tineri până la cei ajunși la deplina maturitate artistică. La evenimentul desfășurat sâmbătă seara la Zalău, au participat oameni de cultură, artişti, cercetători, muzeografi, angajaţi ai instituţiilor de cultură şi administrative, promotori ai actului cultural, restauratori de monumente istorice, specialişti în domeniul…

Mai mult...

Phoenix Şimleu rămâne fără victorie în faţa echipei Dinamo

Dinamo Bucureşti – Phoenix Şimleu 3 – 1 (23, 19, -21, 13) Pentru Phoenix Şimleu Silvaniei, Dinamo Bucureşti rămâne o echipă de neînvins, şimleuanii nereuşind să obţină nicio victorie în faţa bucureştenilor în ultimii trei ani, de când formaţia de sub Măgura a promovat în Divizia A1. Partida de sâmbătă seara a însemnat al optulea duel dintre cele două echipe, dintre care şase în campionat şi două în Cupa României, toate câştigate de „alb-roşii”. Disputa de sâmbătă s-a încheiat în patru seturi, scorul final fiind 3 – 1 pentru echipa…

Mai mult...

Duel pentru play-off

Sala Sporturilor din Zalău va găzdui luni după-amiaza disputa dintre Handbal Club Zalău şi CSM Ploieşti, un meci extrem de important pentru calificarea în play-off Situată pe locul şapte înaintea etapei a 20-a a Ligii Naţionale, HC Zalău este obligată să câştige duelul de luni, în care va întâlni pe teren propriu CSM Ploieşti. Formaţia zălăuană are patru puncte avans faţă de ploieştence, iar în cazul unei victorii se va duce la şapte puncte în faţă, ceea ce va face ca şansele la calificarea în play-off să crească substanţial. Învinse…

Mai mult...