Pompierii zălăuani – la antrenament

Detaşamentul de pompieri Zalău a organizat şi desfăşurat joi, 12 februarie, la sediul unui operator economic din municipiul Zalău, producător de anvelope, un exerciţiu cu forţe în teren pentru antrenarea structurilor de intervenţie la stingerea incendiilor. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ISU „Porolissum” Sălaj, prin intermediul exerciţiului s-a urmărit pregătirea psihologică a efectivelor participante, cunoaşterea modului de comportare pe timpul acţiunilor de intervenţie atât a forţelor profesioniste, cât şi a personalului de la locul de muncă al operatorului. Un alt obiectiv al acţiunii a fost verificarea capacităţii de…

Mai mult...

HC Zalău întâlneşte revelaţia turului de campionat

Gheorghe Tadici s-ar mulţumi şi cu un rezultat de egalitate în meciul pe care formaţia sa îl va susţine duminică, începând cu ora 17, pe terenul echipei SCM Craiova După un tur aproape perfect, în care a înregistrat doar două înfrângeri, dar şi o victorie la „masa verde” în faţa celor de la CSM Bucureşti, SCM Craiova a pierdut toate cele cinci meciuri susţinute în returul Ligii Naţionale. O primă parte chiar istorică s-ar putea numi parcursul avut de oltence în primele 13 etape, la finalul cărora s-au clasat pe…

Mai mult...

Agricultorii trebuie să plătească impozit pe profit

Plătitorii de impozit pe profit, care obţin venituri majoritare din cultura cerealelor, a plantelor tehnice şi a cartofului, pomicultură şi vicultură, precum şi organizaţiile nonprofit au obligaţia ca, până în 25 februarie, să depună la Fisc formularul 101 “Declaraţie privind impozitul pe profit”. Data limită de declarare este şi termenul până la care poate fi plătit acest impozit. „Declaraţia privind impozitul pe profit se completează cu ajutorul programului de asistenţă. Formularul se depune la organul fiscal competent, în format PDF, cu fişier XML ataşat, pe suport CD, însoţit de formatul…

Mai mult...

Transfer surpriză în Liga a IV-a?

După ce a evoluat la nivelul Ligii a III-a şi Ligii a II-a, chiar şi în primul eşalon, zălăuanul Cosmin Sabou ar putea evolua în returul campionatului la liderul din Liga a IV-a, Luceafărul Bălan, pentru a pune umărul la promovare Chiar dacă era un om de bază în pimul „11” al echipei FC Zalău, mijlocaşul Cosmin Sabou s-a despărţit la începutul anului trecut din diverse motive de formaţia de la poalele Meseşului. Acesta a avut evoluţii bune la noua sa echipă, Arieşul Turda, rămânând la formaţia clujeană şi pentru…

Mai mult...

Zeci de dascăli pensionabili au solicitat menţinerea activităţii la catedră

Nu mai puţin de 26 de dascăli sălăjeni care au împlinit vârsta standard de pensionare au depus la consiliile de administraţie a unităţilor de învăţământ la care predau cereri pentru a-şi continua activitatea. După cum a explicat Viorel Lungu, inspector resurse umane în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, începând din 2015, cererile privind continuarea activităţii la catedră a dascălilor care au împlinit vârsta de pensionare nu mai trebuie să fie aprobate de conducerea Inspectoratului Şcolar, ci de consiliile de administraţie ale şcolilor. Şi asta potrivit unui nou Ordin –…

Mai mult...

“Caiete Silvane” a ajuns la numărul 121

Iubitorii de cultură din întreg judeţul au la îndemână un nou număr al revistei “Caiete Silvane”. În această perioadă a apărut ediţia on-line a numărului 121 – februarie 2015 al revistei Caiete Silvane, revistă editată de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, sub egida Uniunii Scriitorilor din România, a Consiliului Județean Sălaj, a Primăriei și a Consiliului Local al Municipiului Zalău. “Caiete Silvane” împlinește în luna februarie 2015, 10 ani de la apariția primului număr al noii serii, aniversare marcată în acest număr. Cei interesaţi pot obţine detalii…

Mai mult...

Andrei Maior pierde fotoliul de primar al comunei Crişeni

  Prefectul judeţului, Ionel Ciunt, a emis joi, 12 februarie, Ordinul nr.19 privind constatarea încetării de drept, înainte de termen, a mandatului de primar al comunei Crişeni, aparţinând lui Maior Andrei, ca urmare a condamnării acestuia la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendare şi 2 ani şi 6 luni termen de încercare, pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, prin decizia penală nr. 11031/A/2014 din 18.11.2014, definitivă, a Curţii de Apel Cluj şi a rămânerii definitive a Raportului de evaluare nr. 5852/G/II/12.02.2014 al Agenţiei Naţionale de Integritate prin nerecurarea…

Mai mult...

De la o lună la alta, tot mai mulţi şomeri sălăjeni

Numărul şomerilor sălăjeni creşte de la o lună la alta. Creşterile sunt menţionate în buletinul statistic lunar privind situaţia statistică a pieţei muncii din judeţ remis de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj. La finalul lunii ianuarie 2015 rata şomajului înregistrat la nivelul judeţului Sălaj a fost de 5.79 la sută, mai mare cu 0,02 faţă de luna precedentă, iar numărul şomerilor aflaţi în evidenţa AJOFM Sălaj a fost de 6.248 de persoane. Din totalul şomerilor înregistraţi, 2.111de persoane primesc indemnizaţie de şomaj, iar 4.137de persoane sunt…

Mai mult...

Persoanele cu studii medii, cele mai căutate de angajatori

Persoanele cu studii medii, cu sau fără calificare, sunt cele mai solicitate de angajatorii sălăjeni. Potrivit ofertei săptămânale a locurilor de muncă vacante, disponibile în Sălaj, în perioada 13-20 februarie, pentru persoanele aflate în căutarea unui job, agenţii economici pun la bătaie 73 de oferte. Dintre aceste doar unul singur se adresează persoanelor cu studii superioare pentru postul de inginer construcţii civile. Potrivit Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj, instituţia unde agenţii economici anunţă locurile de muncă vacante, în această perioadă se caută pentru angajare: sudori, spălători…

Mai mult...

Sălajul are peste 330 de dascăli experţi în managementul educaţional

Cadrele didactice din judeţ, care vor să devină experţi în management educaţional, pot să se înscrie la concursul de selecţie pentru constituirea corpului naţional de experţi în management educaţional, seria a VIII-a. După cum a explicat Marcel Lucaciu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj în cadrul unei recente conferinţe de presă, perioada în care se va desfășura acest concurs este 10 februarie- 27 martie 2015. Potrivit metodologiei, la acest concurs poate participa orice cadru didactic care îndeplineşte cumulativ mai multe condiţii şi anume: dovada acumulării a 60…

Mai mult...

Primăria licitează spaţii pentru distribuirea ziarelor

  O licitaţie publică va fi organizată de Primăria Zalău în vederea închirierii unui număr de 11 spaţii, în diverse locuri din municipiul Zalău, spaţii ce se doresc a fi „puncte de distribuţie a presei”. Licitaţia va avea loc în Sala Mică din cadrul Primăriei, la data de 23 februarie 2015, ora 10. Pot participa la această licitaţie persoanele fizice sau juridice interesate, atât cetăţeni români cât şi străini sau cetăţeni români cu domiciliul în străinătate. Iniţiativa nu este însoţită de prea multe detalii, unul dintre ele ar fi, prin ce…

Mai mult...

Zvonoteca

# Mama lor de primari. De-s 40 de grade, de-s minus 20 habar nu au ce se petrece prin enstituţiile pe care le conduc. În instituţii ca-n instituţii, dar în comunitate, poate tuna şi fulgera, pot arde case, pot urla bătrânii betegi de durere că nime nu-i aude. Zâlele trecute, într-un sătuc, locuitorii au rămas zâua miaza mare fără apă şi primaru habar n-avea de ce nu este apă. Poate el s-o fi spălat cu apă care curge pe la streşini? # Mari bandiţi pot fi gunoierii iştia. Caută prin…

Mai mult...

Sub ochii autorităţilor, Casa memorială “Iuliu Maniu” se transformă în ruină

Trist, dar adevărat. Conacul de la Bădăcin, clădire-monument istoric, casa în care s-a născut ilustrul Iuliu Maniu, se află într-o avansată stare de degradare. Există posibilitatea ca în orice moment pereţii conacului să se prăbuşească sub ochii “neputincioşi” ai autorităţilor. Situaţia casei memoriale Iuliu Maniu urmează, pe zi ce trece, destinul învolburat al ilustrului proprietar. Casa în care s-a născut una dintre cele mai importante personalităţi politice, “Sfinxul de la Bădăcin” riscă să se prăbuşească în orice moment şi nimeni nu prea poate face nimic. Motivul nu este altul decât…

Mai mult...