Nu mai au nicio construcţie, nu au căi de acces, însă continuă să rămână în bazele oficiale ale statului român. Este vorba de sate care sunt fie depopulate, fie dispărute, în sensul că acolo există în prezent doar terenuri virane, alunecări de teren sau se află pe fundul unor la lacuri de acumulare. Cu toate acestea, ele apar în continuare ca localităţi în Nomenclatorul localităţilor SIRUTA, gestionat de către Institului Naţional de Statistică şi preluat de către toate instituţiile statului, acestea figurând inclusiv pe listele Autorităţii Electorale Permanente. Mai pe…
Mai mult...Zi: 26 februarie 2015
Exerciţiu cu forţe în teren al ISU Sălaj
Un nou exerciţiu cu forţe în teren pentru antrenarea structurilor de intervenţie în cazul producerii unui incendiu a fost organizat joi, 26 februarie, de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, la ANRSPS Var. În cadrul situaţiei operative în care echipajele au fost implicate a fost derulată şi o misiune de căutare, localizare şi acordare a primului ajutor calificat a patru victime a unui accident aviatic în care un elicopter s-a prăbuşit. Scopurile principale ale exerciţiului au fost următoarele şi anume: verificarea gradului de pregătire, desfăşurare şi conducere a…
Mai mult...Duel sălăjean la fileu
Sala Sporturilor din Zalău va găzdui sâmbătă, începând cu ora 18, partida dintre Volei Municipal Zalău şi Phoenix Şimleu Silvaniei din cadrul etapei a XXI-a a Diviziei A1 Partida dintre Volei Municipal Zalău şi Phoenix Şimleu Silvaniei nu mai poate fi considerată un derby, având în vedere poziţia celor două formaţii în clasament, dar mai ales diferenţa de valoare dintre cele două loturi. Situată pe locul secund, la 11 puncte în faţa ocupantei locului trei, echipa antrentă de Stoyan Stoev şi Bogdan Nicolae nu mai poate pierde poziţia secundă până…
Mai mult...Pe repede înainte: Ministrul Justiţiei a vizitat Tribunalul Sălaj
Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a vizitat joi, 26 februarie, Tribunalul Sălaj, unde s-a întâlnit s-a întâlnit cu magistraţii, personalul instanţelor şi avocaţii. Aceasta a fost singura oprire în judeţ a demnitarului, de altfel, reprezentanţii Instituţiei Prefectului nici nu ştiau de vizita acestuia. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al instanţei sălăjene, judecător Claudia Tomşa, evenimentul a avut loc în jurul orei 12,30, oficialul fiind însoţit de preşedinta Curţii de Apel Cluj, Denisa Băldean şi de vicepreşedintele Curţii de Apel Cluj, Andrei Axinte Irinel. La întâlnire au luat parte:…
Mai mult...La Prefectură – Dialog civic în interesul persoanelor vârstnice
Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Sălaj va transmite tuturor organizaţiilor de pensionari din judeţ informaţii cu privire la obţinerea biletelor de tratament cu preţ redus pentru vârstnici. Potrivit unor informaţii furnizate de biroul de presă al Instituţiei Prefectului Sălaj, în cadrul şedinţei comitetului consultativ de Dialog civic pentru problemele persoanelor vârstnice, desfăşurată joi, 24 februarie, prefectul judeţului, Ionel Ciunt, a solicitat reprezentanţilor CJP Sălaj să transmită tuturor organizațiilor de pensionari lista cu documentele necesare în vederea obținerii biletelor de tratament și informațiile cu privire la costuri. Prezent la şedinţa care…
Mai mult...Handbalistele lui Tadici, în vizită la sponsori
Pentru handbalistele antrenorului Gheorghe Tadici, ziua de ieri a fost una mai specială decât cele în care efectuează antrenamente sau susţin jocuri oficiale. Echipa HC Zalău a vizitat ieri dimineaţă firma Invest, cel mai mare producător de feronerie din Sălaj şi unul dintre primii zece la nivel naţional. „Scopul acestei vizite este de a le arăta fetelor şi alte modalităţi prin care se câştigă banii, dar şi de a cunoaşte mai bine economia judeţului. STC Invest este unul dintre colaboratorii clubului nostru, tocmai de aceea am ţinut să le prezint…
Mai mult...Un poet sibian, în lectură publică la Zalău
Liceul Pedagogic „Gheorghe Şincai” din Zalău a găzduit joi, 26 februarie, un eveniment cultural organizat de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj, Asociaţia culturală „Jad”, Asociaţia Scriitorilor din Sălaj, Cenaclul literar „Silvania”, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, Liceului Pedagogic „Gheorghe Şincai” Zalău şi al Casei de Cultură a Sindicatelor din Zalău. Este vorba despre o lectură publică susţinută de poetul sibian Radu Vancu. La eveniment, alături de poet, au luat parte Daniel Săuca – directorul CCAJ Sălaj, iubitori de cultură şi poezie şi nu în ultimul…
Mai mult...De fapt, voi ce vreţi?
Evenimentele petrecute în ultimele săptămâni în fotbalul sălăjean le-am putea numi, mai degrabă o „mizerie fotbalistică” decât o campanie în care toţi cei implicaţi în fenomen au vrut binele fotbalului. Unii cu proiecte copiate de la Federaţia Română de Fotbal, alţii cu proiectele lor, fiecare a încercat în felul lui să atragă oamenii de partea lor, iar cel mai bine pare să-i fii reuşit managerului de la Viitorul. Nimeni nu spune că Daniel Sabou este omul perfect din fotbalul sălăjean, nimeni nu spune că acesta nu a făcut şi greşeli…
Mai mult...Tinerii şi copiii de la Centrul NoRo expun la muzeu
Galeria de Artă „Ioan Sima” va găzdui marţi, 3 martie, începând cu ora 14, vernisajul expoziţiei „Zi de zi, mână-n mână”. Expoziţia cuprinde lucrări realizate de copii şi tineri în timpul activităţilor de ergoterapie din Centrul NoRo, lucrări ale voluntarilor şi o selecţie din lucrările realizate în cadrul proiectului „Un muzeu pentru toţi”. Evenimentul este organizat de Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău (MJIA), în colaborare cu Asociaţia Prader Willi din România – Centrul Pilot de Referinţă pentru Boli Rare cu ocazia Zilei Internaţionale a Bolilor Rare şi face…
Mai mult...Mărţişoare şi flori, în loc de amenzi
Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj vor oferi duminică, 1 martie, mărţişoare şi flori femeilor participante la traficul rutier, ca simbol al venirii primăverii. Acţiunea se va desfăşura în cele trei oraşe şi municipiul Zalău, cu sprijinul unei firme de asigurări.
Mai mult...Bătrân din Ciula, dispărut fără urmă
Un bărbat de 76 de ani, din Ciula, este căutat de Poliţie, după ce a dispărut fără urmă de aproximativ trei zile. Poliţiştii din Letca au fost sesizaţi marţi, 24 februarie, în jurul orei 9, de către un bărbat din localitate, despre faptul că vecinul său Ioan Indrecan, în vârstă de 76 de ani, a plecat de acasă, cu o zi înainte, şi nu s-a mai întors. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj susţin că oamenii legii au organizat căutări pe raza comunei, împreună cu rudele şi vecinii bărbatului,…
Mai mult...Zeci de elevi sălăjeni nu s-au mai prezentat la ultima probă a simulării Evaluării Naţionale
Ultima probă a simulării Evaluării Naţionale, cea la Limba şi literatura maternă, ce s-a desfăşurat miercuri, 25 februarie, a fost susţinută de 473 de elevi din cei 500 înscrişi în Sălaj. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, Marcel Lucaciu, 27 au fost absenţi. La primele două probe, nu s-au prezentat pentru a le susţine, în total, peste 350 de elevi de clasa a VIII-a. Cei mai mulţi absenţi au fost înregistraţi la proba scrisă la matematică. Simulările au demarat la începutul…
Mai mult...Împreună salvăm Casa Memorială „Iuliu Maniu” de la Bădăcin
Parohia Greco Catolică Bădăcin a început o campanie publică în vederea salvării conacului lui Iuliu Maniu. Sub sloganul “Salvaţi casa lui Iuliu Maniu”, s-au alăturat campaniei: Drecţia Judeţeană pentru Cultură Sălaj, Fundaţia Academia Civică – Ana Blandiana, cotidianul “Magazin Sălăjean”, publicaţia “Sălajul pur şi simplu”, Gazeta de Cluj, Vocea Transilvaniei, Primăria Pericei şi Fundaţia „Corneliu Coposu” Bucureşti. Cei care vor să salveze şi să păstreze istoria neamului românesc pot face donaţii în conturile deschise de Parohia Greco-Catolică Bădăcin în conturile Raiffeisen Bank: Lei: RO22 RZBR 0000 0600 0208 5400, Euro:…
Mai mult...Locuri de muncă pentru sălăjeni
Angajatorii din Sălaj pun la dispoziţia persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă 98 de joburi. Oferta este valabilă prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj, în perioada 26 februarie – 4 martie. Cei interesaţi trebuie să ştie că domeniile de activitate în care angajatorii sălăjeni caută forţă de muncă sunt: producţie şi prestării servicii, industria confecţiilor, industria alimentară, construcţii şi comerţ. Din cele 98 de slujbe doar una singură se adresează persoanelor cu studii superioare – controlor calitate, iar pentru cei cu studii medii…
Mai mult...