Câştigul salarial mediu net a crescut în luna noiembrie 2014 cu 38 de lei faţă de luna octombrie. Cel puţin asta indică un raport al Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS)Sălaj în care se precizează că în luna menţionată câştigul salarial mediu la niovel de ţară a fost de 1.743 de lei, în creştere cu 2,2 la sută faţă de luna anterioară. Conform sursei citate, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat acordării de prime ocazionale, inclusiv prime anuale sau pentru sărbători, sume din profitul net şi din alte fonduri, dar…
Mai mult...Lună: ianuarie 2015
Vicecampioana şi-a pornit greu motoarele
Volei Municipal Zalău s-a impus cu 3 – 0 în primul meci oficial din acest an, însă jucătorii pregătiţi de Stoyan Stoev nu s-au ridicat la nivelul dorit chiar dacă adversara, CS Banatul Caransebeş, a liniat o formulă alcătuită în mare parte din rezerve Vicecampioana Volei Municipal Zalău s-a impus cu 3 – 0 marţia seara, pe teren propriu, în faţa formaţiei CS Banatul Caransebeş, într-un meci contând pentru manşa tur a sferturilor de finală ale Cupei României, însă jocul formaţiei de la poalele Meseşului a lăsat de dorit în…
Mai mult...Zălăuanii se calcă în picioare pentru a-şi plăti taxele şi impozitele
Luni s-a dat startul la plata impozitelor şi taxelor locale la departamentul “Impozite şi taxe” din cadrul Primăriei Municipiului Zalău. Contribuabilii trebuie să ştie că pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren, datorate pe întregul an de către persoanele fizice şi juridice care au restanţele achitate, până în data de 31 martie a anului fiscal se acordă reducere de cinci la sută. De asemenea, pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe mijloacele de transport, datorat pe întregul an de către persoanele fizice şi juridice…
Mai mult...De Ziua Culturii Naționale
Daniel Săuca Ziua Culturii Naționale (15 ianuarie) nu înseamnă „doar” sărbătorirea „poetului nepereche” Mihai Eminescu. Merită, măcar în această zi specială, să ne aducem aminte de nume(le) mari al culturii române. Lista e foarte lungă: Brâncuși, Eliade, Cioran, Ionescu, Enescu, Steinhardt, Noica, Vulcănescu, Pârvan, Iorga, Luchian, Grigorescu, Maiorescu, Nichita, Blaga, Bacovia etc. Să ne aducem aminte de ei nu ca la un parastas al culturii, ci la ceea ce a rămas viu, actual din viața și opera lor. Cum s-a spus/scris pe bună dreptate, trăim (și) prin ei, prin imensa,…
Mai mult...Zvonoteca
# Bună fu’ şampania de început de an dată de municipalitate… şi frumos a mai fost în sala din clădirea Transi unde s-a întâlnit toată protipendada Zălaului. Baiu-i că jamurile de acolo, nu toate, au rămas jegoase şi pline de vopsa. Aşa au fost şi amu-s un an la inaugurare, numa atunci am crezut că graba-i de vină şi… Între noi fie vorba, măcar păntru evenimentul ista, la început de an, puteau fi şterse. Poate, până la viitoarea cupă… or fi curate. # La doar doi paşi de corhazul din…
Mai mult...Până în martie, Cadrele didactice trebuie să-şi aleagă cursurile de formare profesională
Cei peste 3.000 de dascăli sălăjeni care au primit, în luna decembrie, subvenţia de 700 de lei, au la dispoziţie circa trei luni pentru a participa la activităţi de formare profesională. La finalul lunii martie, aceştia vor trebui să realizeze un raport, al cărui format le-a fost deja prezentat, în care trebuie să prezinte activităţile la care au folosit banii. Raportul nu trebuie însoţit, însă, de documente financiare, facturi, chitanţe, care să justifice modul în care a fost cheltuită suma, ca în cazul acordării ajutorului financiar de 100 de euro.…
Mai mult...După aproape patru luni de la începerea şcolii, Abecedarul lipseşte încă din şcolile sălăjene
Noile manuale destinate claselor a I-a şi a II-a au fost primite şi distribuite în şcolile din Sălaj, cu o singură excepţie. La patru luni de la debutul anului şcolar, elevii claselor a I-a nu se pot bucura încă de noile abecedare, manuale ce sunt, în continuare, contestate, ofertele editurilor fiind, în prezent, reevaluate. Acestea sunt aşteptate în următoarea perioadă, după ce se vor finaliza licitaţiile, susţin reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj. „Toate manuale s-au primit şi au ajuns pe băncile elevilor, în afara abecedarului. În prezent sunt…
Mai mult...Zalăul poate organiza în premieră Cupa României la Box
CSM Zalău şi CSM Brăila au trimis solitări Federaţiei Române de Box pentru organizarea competiţiei, locaţia desfăşurării Cupei României urmând să fie anunţată vineri, în cadrul şedinţei Biroului Executiv Devenit câştigătorul ultimelor două ediţii ale Cupei României la categoria +91 de kilograme, pugilistul zălăuan Adrian Popuţea are şanse reale de a obţine şi în acest an medalia de aur, cu atât mai mult cu cât competiţia ar putea avea loc chiar în oraşul de la poalele Meseşului. „Clubul nostru a trimis o solicitare către Federaţia Română de Box pentru organizarea…
Mai mult...Un grup de sălăjeni, în vizită la Auschwitz
Peste 50 de sălăjeni, autorităţi publice locale, cadre didactice din Şimleu Silvaniei şi elevi implicaţi în activităţi educative şi de informare despre istoria Holocaustului vor avea şansa de a vizita fostele lagărele de exterminare de la Auschwitz – Birkenau Polonia. Primăria, Consiliul Local Şimleu Silvaniei şi Muzeul Holocaustului din Transilvania de Nord organizează în cursul acestei luni, în perioada 25-26 ianuarie, un eveniment marcant, o vizită la lagărul de concentrare Auschwitz – Birkenau din Polonia. După cum a explicat Daniel Stejeran, managerul Muzeului Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord…
Mai mult...Sălajul, codaş la ofertele de pe piaţa muncii
Judeţul Sălaj rămâne în continuare, la fel ca şi în anul trecut, unul dintre judeţele care oferă cele mai puţine locuri de muncă. Dacă la finalul anului 2014 oferta de muncă a fost de câteva zeci de joburi, la început de 2015 aceasta cuprinde doar patru slujbe. Cel puţin asta indică o informare a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) realizată în data de 13 ianuarie. Potrivit ANOFM, la data precizată, situaţia locurilor de muncă vacante în fiecare judeţ se prezintă astfel: Bucureşti -1988; Cluj – 1471; Arad…
Mai mult...Mii de petarde au fost confiscate de poliţiştii sălăjeni
Nu mai puţin de 19.000 de petarde au fost confiscate de către poliţiştii sălăjeni în perioada sărbătorilor de iarnă. De asemenea, oamenii legii au întocmit 18 dosare penale pentru operaţiuni pirotehnice ilegale. Potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (ISJ) Sălaj, în perioada menţionată, la nivel naţional s-a desfăşurat Acţiunea „Foc de artificii”, printre ale cărei obiective s-a numărat prevenirea producerii unor evenimente negative cu consecinţe asupra ordinii şi siguranţei publice (incendii, distrugeri de bunuri sau răniri de persoane etc), determinate de folosirea…
Mai mult...Peste 7.000 de lei pentru familia regretatului Radu Gog
De departe, ediţia din acest an a „Memorialului Radu Gog” a fost cea mai reuşită dintre cele 11 desfăşurate până acum. La ediţia din acest an s-au înscris şi cele mai multe echipe, 18 formaţii duelându-se la categoriile open şi old-boys. La categoria open au fost prezente 12 echipe, care au fost împărţite în patru grupe a câte trei echipe, în timp ce la categoria old-boys, au fost alcătuite două grupe a câte trei echipe. Sportul Sălăjean Dinamo, Euro Dezmembrări, Dia Guard Divino şi Fan Curier au fost cele patru…
Mai mult...Accident cu trei victime în municipiu
Trei persoane au fost rănite uşor luni, 12 ianuarie, în urma unui accident de circulaţie, ce a avut loc în municipiu. Potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 19, la intersecţia bulevardului Mihai Viteazu cu strada Tudor Vladimirescu. „F. Şandor de 31 ani, din Nuşfalău, se afla la volanul unui autoturism, iar la intersecţia bulevardului Mihai Viteazu cu strada Tudor Vladimirescu din municipiu, nu a respectat semnificaţia culorii roşii a semaforului electric şi a intrat în…
Mai mult...Zălăuanul Rareş Bălean s-a calificat la Campionatul European
Voleibaliastul zălăuan Rareş Bălean a început cu dreptul anul 2015, obţinând la finalul săptămânii trecute Calificarea la Campionatul European cu naţionala de juniori a României. „Tricolorii” au evoluat în Grupa H, turneul de calificare desfăşurându-se în Grecia, iar pe lângă naţionala elenă au mai participat reprezentativele Lituaniei şi Finlandei. Jucătorii pregătiţi de Răzvan Parpală şi Zoltan Kovacs au avut o evoluţie foarte bună, reuşind să se impună în toate cele trei meciuri disputate. Primul duel a fost în faţa Finlandei, partidă pe care românii au încheiat-o într-o oră şi jumătate,…
Mai mult...