O nouă ediţie a „Târgului pentru copii”, la Zalău

Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj va găzdui sâmbătă, 25 octombrie, cea de-a doua ediţie a „Târgului pentru copii”. În cadrul evenimentului, ce se va desfăşura între orele 10 şi 13, părinţii vor avea ocazia să valorifice sau să schimbe lucrurile de care copiii lor nu mai au nevoie. În urmă cu aproximativ două luni, avea loc prima ediţie a unei astfel de manifestări, ce s-a dovedit a fi un real succes, fapt ce a determinat organizatorii să faciliteze o nouă întâlnire între mamele şi copiii din judeţ.…

Mai mult...

Clasele profesionale, atractive pentru elevii din Sălaj

  Numărul elevilor sălăjeni care optează pentru învăţământul profesional este în creştere. Cel puţin aşa reiese din raportul prezentat joi, 23 octombrie, de către reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, în cadrul şedinţei lunare a comisiei judeţene de dialog social pentru patronate şi sindicate, ce a avut ca tematică corelarea planurilor de şcolarizare 2015 – 2017 cu cererea existentă pe piaţa forţei de muncă. În cadrul întâlnirii, Mioara Gudea, inspector şcolar adjunct, a făcut o prezentare a reţelei şcolare pentru anul 2014 – 2015. Raportul prezentat indică o creştere a numărului…

Mai mult...

Vicecampioanele ultimelor două ediţii, la primul duel din acest sezon

Sâmbătă, ora 16, Sala Sporturilor din Craiova SCMU Craiova – CSVM Zalău După două jocuri cu adversari facili, Volei Municipal Zalău, vicecampioana ediţei trecute, va întâlni mâine, în deplasare, vicecampioana din urmă cu două sezoane, SCM Universitatea Craiova. Oltenii au devenit vicecampioni naţionali în urmă cu doi ani chiar pe terenul formaţiei zălăuane, însă gruparea de la poalele Meseşului şi-a luat revanşa în sezonul trecut, învingând Craiova în semifinală în numai trei meciuri. Ambele formaţii au făcut câteva modificări în lot în pauza dintre cele două sezoane, însă echipele continuă…

Mai mult...

Angajatorii sălăjeni pun la bătaie 145 de locuri de muncă

Angajatorii sălăjeni pun la dispoziţia persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă 145 de posturi vacante. Oferta este valabilă în perioada 24-31 octombrie 2014 prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj. Se fac angajări în industria confecţiilor, industria lemnului, producţie şi prestări servicii, industria alimentară şi comerţ. Cele mai multe locuri de muncă oferite de angajatorii autohtoni sunt pentru persoanele cu studii medii cu sau fără calificare. Se caută: muncitori necalificaţi, confecţioneri asamblori articole textile, confecţioneri prelucrători, cusători piese din piele şi înlocuitori, şoferi autoturism…

Mai mult...

România de după alegeri

Citeam, virtual ce-i drept, mai multe pagini despre „bunăstarea” României văzută de străini. Faptul că ţara noastră este ameninţată de sărăcie nu este o noutate. În cursul acestui an, România a intrat în atenţia Parlamentului European, din cauza sărăciei şi românii se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană (UE) la nivelul de trai al populaţiei. În curând vin alegerile. Oare în urma lor se va schimba ceva? Toţi cei care promit „mare cu sarea”, acum, vor reuşi, oare, să îmbunătăţească traiul românilor sau din contră, românul va trage mult…

Mai mult...

Magistraţii judecă un nou caz de pornografie infantilă în Sălaj

Secţia Penală a Tribunalului Sălaj are pe rol cazul unui bărbat acuzat de pornografie infantilă. Dosarul a fost înregistrat la începutul acestei săptămâni, respectiv marţi, 21 octombrie, iar potrivit reprezentanţilor instanţei sălăjene, Sallai Zsolt a produs, în vederea stocării, materiale pornografice, mai exact, poze cu partea vătămată, în mai multe ipostaze cu caracter sexual explicit. Totul s-a întâmplat anul trecut, în 19 iunie, când, inculpatul, aflându-se, împreună cu o minoră de 17 ani, într-o cameră a unui hotel din centrul municipiului, i-a făcut acesteia mai multe poze, cu ajutorul telefonului…

Mai mult...

Zvonoteca

# Doamne, proaste legi mai pot fi şi în amărâta noastră de Românie! Cum mama zmeilor să-i ceri unui bolnav care e vai de mama lui, că mai are câteva zile până să ajungă în lumea drepţilor, să vină la comisie pentru a-i putea da în continuare acel venit de handicap? Nu a interesat pe nimeni că bătrânica, sărmana, era în ultimul stadiu, cu pampersul după ea şi abia mai sufla, iar membrii familiei s-au temut să nu cumva să le facă vreo surpriză pe maşină, că a fost musai…

Mai mult...

Medicii, obligaţi să-şi cumpere cititoare de carduri

Peste 90 la sută dintre sălăjeni au intrat deja în posesia cardului de sănătate, însă nimeni nu-l poate folosi pentru că medicii de familie nu au deocamdată cititoare de card. Pentru utilizarea documentelor, acestea trebuie activate de medici. După cum a explicat Marius Tăutu, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Sălaj, acestea vor putea fi utilizate, cel mai probabil, începând cu 1 ianuarie 2015. „Toţi furnizorii de servicii medicale din judeţ au fost anunţaţi că au obligaţia de a-şi achiziţiona cititoare pentru carduri. Lista celor compatibile cu sistemul…

Mai mult...

Buletinele de vot pentru prezidenţiale au ajuns în Sălaj

  Sala „Porolissum” a Consiliului Judeţean Sălaj este deja plină cu buletine de vot. Acolo au fost depozitate, sub paza jandarmilor, cele 220.813 de buletine de vot, care urmează să fie utilizate la alegerile prezidenţiale. „Luni seara au fost primite buletinele de vot pentru alegerea preşedintelui României. De asemenea, au mai fost primite 192.415 de timbre autocolante şi 1.560 de ştampile cu menţiunea <<Votat>>”, au precizat reprezentanţii biroului de presă al Instituţiei Prefectului Sălaj. Aceştia au mai adăugat că, odată cu buletinele de vot, au ajuns în Sălaj şi 3.120…

Mai mult...

Alexandru Vlahuţă – o nouă stradă în Zalău

Numele scriitorului român Alexandru Vlahuţă, redactorul cunoscutului volum „România Pitorească”, va fi atribuit pentru denumirea unei străzi din oraş. Potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local, din data de 27 octombrie, care urmează să fie supus aprobării, strada precizată este un drum nou situat în partea de vest a municipiului – zona Grădina Poporului, mărginit de strada George Coşbuc şi strada Ioan Mango. Strada, deschisă circulaţiei publice are o lungime 188 de metri şi o lăţime de şapte metri, iar în zona…

Mai mult...

Mai puţine ore de limba română pentru elevii claselor a III-a şi a IV-a

  Noţiuni de matematică ce se studiază în prezent doar la gimnaziu, în schimb mai puţine ore de limba română. Acestea sunt doar o parte dintre modificările aduse programelor şcolare pentru clasele a III-a şi a IV-a. Propunerile au fost puse de către Ministerul Educaţiei în dezbatere publică şi aduc un tip de învăţare intuitivă, axată pe lectură şi mai puţină gramatică la română. Pe de altă parte, la matematică se intenţionează introducerea unor noţiuni care sunt învăţate în prezent doar în clasele gimnaziale. Astfel, deşi la prima vedere abordarea…

Mai mult...

În timp ce proprietarii erau la biserică, trei cehani le prădau casele

Trei tineri, cu vârste cuprinse între 23 şi 28 de ani, din Cehu Silvaniei, au fost arestaţi preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, aceştia fiind acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi violare de domiciliu. Doi dintre aceştia nu au antecedente penale şi faţă de aceştia s-a dispus măsura arestului la domiciliu. Potrivit anchetatorilor maramureşeni, cei trei sălăjeni au comis cinci furturi din locuinţă pe raza judeţului Maramureş în perioada februarie – septembrie 2014. Mai exact, tinerii au pătruns prin efracţie în cinci case situate pe raza…

Mai mult...

COMUNICAT DE PRESĂ: Pliantele mincinoase ale PSD, interzise de Biroul Electoral Județean Sălaj

22.10.2014 – Propaganda mincinoasă a PSD a fost sancționată dur de Biroul Electoral Județean Sălaj, care a admis plângerea Alianţei Creştin-Liberale privind distribuirea către pensionari, prin intermediul Poștei Române, a unor pliante cu mesajul “Klaus Iohannis vrea să îţi taie pensia”. Distribuirea pliantelor electorale ale PSD a fost interzisă pe întreg teritoriul județului Sălaj, iar Biroul Electoral consideră că distribuirea acestor materiale contravine ordinii de drept. Mai mult, Inspectoratul Județean de Poliție Sălaj a fost sesizat pentru a duce la îndeplinire decizia BEJ. ACL somează public Poșta Română, care s-a…

Mai mult...

Juniorii de la FC Zalău, învinşi de cei de la Gloria Bistriţa

Campionatul Naţional de juniori republicani a programat miercuri etapa a noua, rundă în care cele două grupe de la FC Zalău au primit vizita juniorilor de la Gloria Bistriţa. Oaspeţii au avut un parcurs mai bun în primele opt etape la ambele grupe şi se situau mai bine în clasament decât zălăuanii înaintea duelurilor de miercuri. Diferenţa dintre cele două grupări a ieşit în evidenţă şi pe teren, FC Zalău fiind învinsă cu scorul de 1 – 4 la juniori A şi cu 2 – 10 la juniori B. Scorul…

Mai mult...