Direcţia Silvică cumpără fructe de pădure de la populaţie

Direcţia Silvică Sălaj a început achiziţionarea fructelor de pădure de la populaţie. Achiziţia a demarat la jumătatea lunii septembrie şi în toate comunele şi oraşele din Sălaj au fost amenajate puncte de achiziţie. Potrivit unor informaţii furnizate de Dănuţ Fogoş, purtător de cuvânt al Direcţiei Silvice, fructele de pădure colectate de la populaţie sunt măceşele şi porumbele. „Deocamdată am început achiziţionarea măceşelor, urmând ca de luna viitoare să colectăm şi porumbe”, a precizat Fogoş. Preţul unui kilogram de măceşe este de un leu, mai puţin comparativ cu anul trecut, când…

Mai mult...

HC Zalău vrea să „spele” eşcul în faţa Craiovei

Înfrângerea din ultima etapă, 22 – 25 pe teren propriu în faţa Craiovei, a fost greu de digerat atât de cei din conducerea clubului, cât şi de antrenorii şi jucătoarele de la HC Zalău. Formaţia zălăuană venea după un rezultat surprinzător obţinut în deplasarea de la Cluj, 40 – 29, acolo unde nu a mai câştigat de opt ani. Zălăuancele vor întâlni duminică, în deplasare, penultima clasată, CSM Ploieşti, formaţie ce nu a reuşit să obţină niciun punct în primele şase etape. Tehnicianul Gheorghe Tadici consideră, însă, că nu va…

Mai mult...

Educaţia şi sănătatea, priorităţile rectificării bugetare

  Problemele cu care se confuntă sindicatele din sănătate şi învăţământ au constituit principalele puncte pe ordinea de zi a şedinţei lunare a comisiei judeţene de dialog social pentru patronate şi sindicate. Întâlnirea a avut loc joi, 25 septembrie, la sediul Instituţiei Prefectului Sălaj, în prezenţa prefectului judeţului, Ionel Ciunt. În acest context, preşedintele Sindicatului Sanitas Sălaj, Chelement Hodiş a precizat că au avut loc o serie de întâlniri la nivel central cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, Ministerului Finanţelor Publice şi ai Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. În cadrul acestora…

Mai mult...

La Şimleu Silvaniei se dezveleşte bustul lui Corneliu Coposu

Bustul lui Corneliu Coposu, realizat de către sculptorul sibian Nicu Mihoc, şi dăruit oraşului Şimleu Silvaniei, prin intermediul Fundaţiei Corneliu Coposu-filiala Sălaj, va fi dezvelit sâmbătă, 18 octombrie 2014, în Parcul Central. La eveniment şi-a anunţat prezenţa şi Cristian Furger, un nepot de-a lui Corneliu Coposu, din partea soţiei. Bustul a fost realizat din praf de marmură cu ciment şi are o greutate de aproape 300 de kilograme şi un metru şi jumătate înălţime, materialele, manopera şi transportul fiind suportate de către sculptor. Artistul din Sibiu, Nicu Mihoc, şi-a manifestat…

Mai mult...

Educaţia adulţilor în România – perspective

Autoritatea Naţională pentru Calificări a fost înfiinţată în baza articolului 340 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. Cadrul de organizare şi funcţionare al ANC este reglementat de HG nr. 556/2011 şi HG nr. 780/2013. Autoritatea Naţională pentru Calificări – ANC este cooordonator naţional al Agendei Europene de învăţare în rândul adulţilor (European Agenda for Adult Learning) şi implementează proiectul “Implementarea Agendei Europene pentru Educaţia Adulţilor”. Proiectul este finanţat de către Comisia Europeană, prin Agenţia Executivă pentru Educaţie, Cultură şi Audiovizual (EACEA), şi este realizat în cadrul Programului Învăţare pe tot…

Mai mult...

FC Zalău ţinteşte a patra victorie a sezonului: „Mergem la Oşorhei să câştigăm”

Situată pe locul doi în Seria a V-a a Ligii a III-a de fotbal, cu trei victorii şi o înfrângere după patru etape, FC Zalău speră să bifeze în vineri după-amiaza al patrulea succes al sezonului. Formaţia pregătită de Călin Pop şi Cristian Oros va evolua în deplasare, pe terenul echipei bihorene, CS Oşorhei, grupare ce se situează pe penultima poziţie în clasament, cu un singur punct acumulat. „Mergem la Oşorhei cu gândul de a câştiga toate cele trei puncte puse în joc, nu doar unul. Moralul echipei este foarte…

Mai mult...

Atenţie angajatori! Inspectorii de muncă vin în control

Angajatorii din domeniul public şi privat din tot judeţul care nu respectă egalitatea de şanse între bărbaţi şi femei la locul de muncă riscă să fie sancţionaţi de inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj cu amendă cuprinsă între 3.000 de lei şi 100.000 de lei. Graţie unei campanii desfăşurate la nivel naţional privind egalitatea de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi, „Femeie sau bărbat, ai aceleaşi drepturi”, desfăşurată în perioada 24-26 septembrie, reprezentanţii instituţiei fac verificări în teren, vizaţi fiind angajatorii din tot judeţul, cu privire la acest…

Mai mult...

Persoanele cu studii medii, cele mai căutate de angajatori

Persoanele cu studii medii, cu sau fără calificare, aflate în căutarea unui loc de muncă, au cele mai mari sanse să se angajaze. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj anunţă că în perioada 25 septembrie -1 octombrie, la nivel de judeţ, sunt valabile 164 de oferte de muncă vacante. Joburile sunt disponibile în industria confecţiilor, industria lemnului, comerţ, producţie şi prestări servicii, construcţii şi industria alimentară. Din cele peste 160 de oferte, doar patru se adresează persoanelor cu studii superioare pentru posturi de: inginer construcţii civile şi…

Mai mult...

Tineretul, guvernanţii şi locurile muncă

Lipsa locurilor de muncă în rândul tinerilor este una din marile probleme ale societăţii actuale. Anual mii de tineri reuşesc să-şi finalizeze studiile însă, din păcate după ani buni de şcoală şi pregătire, nu-şi găsesc un loc de muncă bine plătit din care să reuşească şă-şi asigure un trai decent. Statistica „oficială” a persoanelor fără un loc de muncă, în special a tinerilor, la nivel naţional este una destul de îngrijorătoare. Pe piaţa muncii, în ultimii ani, este inflaţie de intelectuali şi deficit de meseriaşi. S-a ajuns în situaţia în…

Mai mult...

Zvonoteca

#Asiguratorii iştia de la gaze ştiu să facă afaceri… nu orice afaceri, ci numa de-astea profitabile. Verificarea e făcută de cine vrea muşchiul lor şi clientul nu poate cârcovi. Zilele trecute, într-un cartier mărginaş, locatarii şi-au găsit în cutiile poştale informări cu privire la faptul că trebuie să-şi facă verificare la instalaţia de gaz. Cei care nu erau acasă în perioada controlului, trebuiau să sune la un anumit număr de telefon pentru reprogramare, la verificare. Asta-i culmea! Tre’ să-şi facă bietu’ om verificarea cu cine vor ei, nicicum cu cine…

Mai mult...

Săptămâna viitoare se dă startul înscrierilor pentru Loteria Vizelor 2016

  Sălăjenii care doresc să ajungă în SUA pot aplica, începând de miercuri, 1octombrie, pentru Loteria Vizelor 2016. Ambasada Statelor Unite la Bucureşti a anunţat începerea programului Loteria Vizelor (Diversity Visa) pentru pentru 2016. Persoanele interesate au la dispoziţie o lună să aplice pentru acest program, respectiv în intervalul 1 octombrie – 3 noiembrie 2014. Prin programul de imigrare Diversity Visa, persoanele care îndeplinesc cerinţe simple, dar stricte de calificare, pot obţine vize de rezidenţă permanentă în Statele Unite ale Americii. Solicitanţii pot accesa formularul electronic E-DV la adresa www.dvlottery.state.gov…

Mai mult...

Copilărie nenorocită de o bestie! Fată de 14 ani violată, în repetate rânduri, de tatăl vitreg

  O adolescentă, în vârstă de 14 ani, din localitatea Poieniţa, comuna Băbeni, a cărei mamă este plecată la muncă în străinătate, a fost abuzată, în mai multe rânduri, de către tatăl vitreg. Bărbatul de 41 de ani se află în prezent în arest preventiv, fiind trimis în judecată la începutul acestei săptămâni, sub acuzaţia de viol în formă continuată. Coşmarul fetei a început în urmă cu aproximativ trei ani, imediat după plecarea mamei sale la muncă în Italia, potrivit informaţiilor primite de la judecătorul Gabriela Matyus, purtător de cuvânt…

Mai mult...

Tadici a convocat cinci zălăuance la lotul naţional

Gheorghe Tadici a definitivat lotul echipei naţionale a României pentru acţiunea din perioada 4 – 12 octombrie, printre cele 28 de handbaliste chemate la naţională fiind şi cinci jucătoare de la HC Zalău. Georgiana Ciuciulete, Diana Puiu, Crina Pintea, Claudia Constantinescu şi portarul Mihaela Cheţa sunt cele cinci zălăuance convocate la lot, o noutate fiind Diana Puiu, jucătoare transferată în această vară de la HCM Baia Mare. Antrenorul zălăuan a convocat un număr atât de mare de jucătoare deoarece va alcătui două echipe: România A şi România B. Prima reprezentativă…

Mai mult...

Se preiau cereri pentru subvenţia la încălzire

Zălăuanii cu venituri mici îşi pot depune, începând de miercuri 1 octombrie, cererile de acordare a ajutorului la încălzire pentru sezonul rece 2014-2015. Cererile însoţite de documentele justificative pot fi depuse în perioada 1-25 octombrie, la Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară, situată în Piaţa Iuliu Maniu, numărul 3-5, de luni până vineri, între orele 8.30 şi 15.30. Plafonul maxim de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale, energie electrică şi combustibili solizi sau petrolieri este de 615 lei/persoană. Pentru energie termică, plafonul maxim este 786 lei/persoană, pentru familii…

Mai mult...