În Sălaj toamna a început cu aproape 5.700 de şomeri

La finalul lunii august, rata şomajului înregistrată la nivelul judeţului Sălaj a fost de 5,22 la sută, menţinându-se constantă la valoarea din luna iulie. Potrivit buletinului statistic lunar privind piaţa muncii din judeţ, remis de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, rata şomajului este mai mică cu 0,13 puncte procentuale. Astfel, la finalul lunii august, numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele instituţiei a fost de 5.667 de persoane. Dintre aceştia 1.809 sunt şomeri indemnizaţi şi 3.858 sunt şomeri neindemnizaţi.…

Mai mult...

Tadici trage concluziile după trei etape: „Jucătoarele transferate nu se ridică încă la pretenţiile noastre”

Două înfrângeri şi o victorie a înregistrat HC Zalău în primele trei etape din noua ediţie a Ligii Naţionale de handbal feminin în care le-a avut ca adversare pe CSM Bucureşti, HC Dunărea Brăila şi nou-promovata Mureşul Târgu Mureş. După eşecurile în faţa bucureştencelor (19 – 26) şi a brăilencelor (23 – 33), formaţia de la poalele Meseşului a dispus destul de greu de echipa târgmureşeană, scorul final fiind 27 – 25. Managerul Gheorghe Tadici a afirmat că jucătoarele transferate în această vară nu se ridică încă la pretenţiile sale,…

Mai mult...

„Boala limbii albastre” închide toate târgurile de animale din Sălaj

Toate târgurile de animale de pe teritoriul judeţului Sălaj vor fi închise în perioda 10 septembrie – 5 octombrie 2014. Măsura de închidere a fost dispusă de prefectul judeţului Sălaj, Ionel Ciunt, în scopul prevenirii virusului Bluetongue – boala limbii albastre pe teritoriul judeţului. Potrivit unui comunicat de presă remis de Instituţia Prefectului Sălaj, în perioada menţionată se dispune închiderea tuturor târgurilor de animale de pe teritoriul judeţului după cum urmează: Târgul de animale din oraşul Jibou, Târgul de animale Nuşfalău, Târgul de animale Crasna şi Târgul de animale Sărmăşag.…

Mai mult...

Despre Poker-ul Online

In momentul in care este vorba de poker online, de departe, cea mai populara platforma dedicata acestiu joc de carti este cea a celor de la Pokerstars. Acest lucru este posibil in primul rand datorita popularitatii acestei platforme si in al doilea rand pentru ca cei de la Pokerstars au inteles importanta turneelor de mari dimensiuni si au o echipa intreaga de specialisti a carui scop este sa se asigure ca absolut totul va iesi perfect pana in cele mai mici detalii. In cadrul Pokerstars, utilizatorii au acces la mai…

Mai mult...

Vlad Lung, „dezertorul” de la FC Zalău

Deşi i-a fost majorat salariul în această vară, când a semnat un nou contract valabil pe o perioadă de un an cu FC Zalău, Vlad Lung a părăsit echipa după meciul de vineri, cu Gloria Progresul Bistriţa, nemaintorcându-se la club Cu toate că au trecut doar două etape din actualul sezon, FC Zalău a rămas fără unul dintre cei mai importanţi jucători. Vlad Lung, un fotbalist promovat de antrenorul Marius Paşca în urmă cu câţiva ani la echipa de seniori, a părăsit echipa după meciul de vineri, cu Gloria Progresul…

Mai mult...

Zălăuanii – aşteptaţi la sesiunea internaţională de comunicări ştiinţifice „Istorie şi civilizaţie în nord-vestul României”

Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă (MJIA) Zalău invită publicul  iubitor de cultură la sesiunea internaţională de comunicări ştiinţifice „Istorie şi civilizaţie în nord-vestul României”. Evenimentul va avea loc la Zalău şi la Jibou în perioada 12-13 septembrie. MJIA Zalău, sub egida Consiliului Judeţean Sălaj, în colaborare cu Primăria Municipiului Zalău, Academia Română, Filiala Cluj, Universitatea din Oradea, Facultatea de Istorie, Centrul de Dezvoltare Regională a Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj, Facultatea de Geografie a UBB, Filiala Zalău, organizează în perioada 12-13 septembrie 2014 sesiunea internaţională de comunicări ştiinţifice „Istorie…

Mai mult...

Zvonoteca

# Un ziar vecin şi prieten scria, ieri, despre comemorările de la Treznea, cum că anul ăsta se împlinesc 70 de ani de la masacrul hortyst. Şi acum patru ani, prin 2010, în 9 septembrie, tot 70 de ani au fost de la masacru. Mama ei de lume, de neatenţie sau de necunoaştere! # Om fi noi cetăţeni europeni şi om avea drepturi, da’ numa’ cu numele. Au demonstrat-o din plin zilele trecute cei care au grijă, cică, de sănătatea noastră la ore mai târzii. Când au auzit că în…

Mai mult...

Suspendacii

Daniel Săuca Din ciclul „Suspenda-m-aș și n-am cui”, dl. Călin Popescu Tăriceanu, „inimă zburdalnică” (citat din președintele în funcție), a trântit povestea celei de-a treia suspendări a președintelui Traian Băsescu probabil doar pentru a-l ajuta să mai crească oleacă în sondaje. Sau, cine știe, „există” alte cauze/efecte, mai mult sau mai puțin obscure, care l-au mânat din nou în luptă cu marinarul suprem. Din partea mea, orice cauză ar fi invocată, tot pe degeaba. Demersul nu pare serios, dacă nu cumva e neserios de-a dreptul, înainte cu câteva luni de…

Mai mult...

Compania românească de deratizare şi dezinsecţie CORAL IMPEX pe “Culmea Succesului” premiată şi dincolo de Atlantic

La începutul lunii august a acestui an, România a fost reprezentată încă o dată cu onoare pe plan internaţional de către Coral Impex, compania românească de deratizare şi dezinsecţie cu palmaresul cel mai bogat în premii şi distincţii pe plan internaţional. CORAL IMPEX a fost selectată şi în acest an de către World Confederation of Businesses – Confederaţia Mondială a Afacerilor (WORLDCOB), pentru a primi cel mai important premiu al mediului de afaceri din lume: Trofeul „THE BIZZ 2014″. Trofeul „Peak of Success” („Culmea Succesului”) i-a a fost decernat companiei…

Mai mult...

Reduceri pentru elevi şi studenţi la călătoriile cu trenul

Şi în acest an şcolar, elevii şi studenţii care intenţionează să circule cu trenul pot beneficia de reduceri consistente la călătorii de până la maximum 75 la sută. Societatea de Transport Feroviar de Călători, CFR Călători, recomandă elevilor să studenţilor să îşi achiziţioneaze din timp bilete sau abonamentele dorite pentru a călători spre sau dinspre unitatea de învăţământ la care studiază. Potrivit CFR Călători, elevii din clasele 0 – XII beneficiază, în baza carnetului de elev sau a adeverinţei pentru clasa pregătitoare, de o reducere de 50 la sută la…

Mai mult...

Cristian Coroian laudă jocul Zalăului

„FC Zalău poate deveni o echipă frumoasă dacă rămâne cu acest lot”, spune fostul jucător din Liga I FC Zalău are maxim de puncte după două etape disputate în Liga a III-a, obţinând vineri un rezultat surprinzător în faţa Gloriei Progresul Bistriţa, formaţie ce a activat până în urmă cu două sezoane pe prima scenă a fotbalului românesc, iar în sezonul trecut a jucat în Liga a II-a. Ajunsă în Liga III-a după 40 de ani, din cauza problemelor financiare, Gloria Bistriţa are ca obiectiv promovarea în Liga a II-a,…

Mai mult...

Pivotul de naţională a dezamăgit în partida cu Târgu Mureş

„Nu sunt deloc mulţumită de evoluţia mea”, spune Crina Pintea Primul succes al sezonului nu a fost savurat de echipa zălăuană aşa cum şi-ar fi dorit probabil atât jucătoarele, cât şi conducerea tehnică şi administrativă. HC Zalău a învins la diferenţă de doar două goluri nou-promovata Mureşul Târgu Mureş, 27 – 25, iar la finalul partidei, managerul Gheorghe Tadici s-a arătat dezamăgit de evoluţia anumitor jucătoare, printre care şi Crina Pintea, singura handbalistă de la HC Zalău convocată de Gheorghe Tadici la ultima acţiune a echipei naţionale. Jucătoarea a recunoscut…

Mai mult...

Eroii martiri – comemoraţi la Treznea

Instituţia Prefectului Sălaj, în colaborare cu Primăria comunei Treznea, a organizat marţi, 9 septembrie, manifestarea prilejuită de împlinirea a 74 de ani de la masacrul din localitate, căruia i-au căzut victime 86 de români. Comemorarea martirilor de la Treznea a debutat în jurul prânzului, la mormântul comun al martirilor, unde a avut loc un ceremonial militar şi religios, după care au fost depuse jerbe de flori şi coroane la monumentul martirilor din centrul localităţii. La eveniment au luat parte cetăţeni ai comunei, autorităţi publice şi locale, reprezentanţi ai instituţiilor publice,…

Mai mult...

Managerul Bibliotecii Judeţene, în vizită de lucru în Marea Britanie

Managerul Bibliotecii Judeţene „Ioniţă Scipione Bădescu” (BJS) Sălaj, Florica Pop, alături de alţi zece colegi din ţară, s-a aflat în perioada 31 august – 9 septembrie într-o vizită de lucru în Marea Britanie, la Londra. După cum a explicat, Florica Pop, pe agenda vizitei de studiu a bibliotecarilor aflaţi în vizită la Londra, membri ai Grupului Impact România, s-au aflat mai multe subiecte. Este vorba despre înţelegerea modului în care bibliotecile publice din Marea Britanie s-au organizat pentru a oferi servicii comunităţilor după restructurările bugetare; metodele inovative pentru oferirea de…

Mai mult...