Livia Chende a demisionat de la CCAJ Sălaj

În cadrul şedinţei ordinare de Consiliul Judeţean (CJ) de vineri, 22 august,  Livia Chende – consilier judeţean din partea Partidului Naţional Liberal PNL şi-a anunţat demisia din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj. După cum a explicat Livia Chende, motivul demisiei este de a elimina „starea de tensiune din Centru, care s-a format din cauza mea”. Din câte se pare, tensiunea percepută de Chende s-a format din cauza unor declaraţii cu privire la faptul că între instituţiile de cultură…

Mai mult...

Arma psihologică tranchilizantă

Daniel Mureşan Cu cât optimism am privit aşa-zisa Revoluţie din Decembrie 1989! Căte speranţe mi-am pus în căderea comunismului. O perioadă, la începutul anilor ‘90, “nucleul dur” a stat camuflat, dându-ne impresia că economia este liberă, că avem libertatea cuvântului, că ne îndreptăm spre o democraţie autentică. Totul a fost doar o iluzie. Comunisto-securiştii şi-au însuşit statul, privatizându-l în interes propriu. Am trecut de la putregaiul comunist la putregaiul cu guler alb, având toate avizele democratice. Oameni pe care îi credeam de bună credinţă, s-au alăturat, încet-încet, noilor grupuri de…

Mai mult...

Popas duhovnicesc: Cum poți schimba mila lui Dumnezeu în mânie

Meditație la duminica a XI-a după Rusalii(Matei 18:23-34) Cadrul dramatic în care se desfăşoară subiectul pildei de față, trezeşte oricui curiozitatea finalului. Un final care se dovedește capabil să domolească indignarea oricărui cititor, revoltat de nivelul până la care poate să ajungă nesimţirea umană. Împăratul care se socoteşte cu slugile sale, nu este nimeni altul decât Dumnezeu, un Dumnezeu milostiv, înţelegător, iertător, un Dumnezeu spre care cutezi cu scuze simple, chiar puerile, de genul ,,mai îngăduie-mă și-ți voi plăti ţie tot”. Datoria slujitorului chemat să dea socoteala, este una greu…

Mai mult...

Zvonoteca

#Ai de mine şi de mine că şi Zălau’ aista o ajuns de-a dreptu’ ca Babilonu’. Tăte naţiile pământului să întâlnesc în muniţipiu’ nost’. Fabricile îs pline de franţuji, de italieni şi de argentinieni. La echipa de volei avem antrenor bulgar şi jucători brazilieni ori bulgari. La echipa de folbal avem jucători nigerieni. Tăţi, da’ tăţi îs integraţi în naţia noastră. Fiecare plăteşte şi locuieşte pă unde poate. Da’ cel mai mult şi mai mult ne mnirăm pă proaspătu’ cartier “indian” apărut pă terenu’ de joacă a copiilor din Porolissum.…

Mai mult...

Parohia Reformată Jebucu, în topul subvenţiilor APIA

Un singur lăcaş de cult din Sălaj se regăseşte în topul mănăstirilor şi al bisericilor din ţară cu cele mai mari subvenţii încasate de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură. Este vorba de Parohia Reformată Jebucu, comuna Almaşu, care a primit subvenţii în valoare de peste 116.000 de lei, sumă ce clasează biserica pe locul şapte.  Anul trecut, biserica a avut venituri totale în valoare de 980.894 de lei, iar profitul s-a ridicat la 112.498 de lei. Lăcaşul de cult din Jebucu are ca obiect de activitate fabricarea…

Mai mult...

Găsit mort în propria-i locuinţa

Un  zălăuan, în vârstă de 61 ani, a fost găsit fără suflare în apartament joi seara, după ce pompierii au intrat în locuinţa acestuia  la solicitarea poliţiştilor. Alertaţi că bărbatul nu a mai fost văzut de ceva vreme, oamenii au cerut ajutor prin numărul unic de urgenţă 112. Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, un echipaj al Detaşamentului de pompieri Zalău a fost solicitat, în jurul orei 19, să intervină pentru deblocarea unei uşi într-un bloc situat în cartierul Dumbrava. Pompierii ajunşi la faţa…

Mai mult...

O zălăuancă a fost cerută în căsătorie în adâncurile Mării Roşii

  O tânără din Zalău a fost cerută zilele trecute în căsătorie într-un mod inedit. După o relaţie de opt ani, iubitul ei i-a adresat întrebarea mult aşteptată pe fundul mării, în Egipt. Pentru Alexandra Rusu, în prezent studentă la master în Cluj, această vacanţă va rămâne, cu siguranţă, una de neuitat. Excursia au plănuit-o împreună şi cu toate că şi-a dorit o cerere în căsătorie specială, ceea ce s-a întâmplat în Egipt a fost peste aşteptări, după cum a mărturisit tânără. „Nu m-am aşteptat deloc. Nici nu imi imaginam…

Mai mult...

Ciclişti din toată ţara, aşteptaţi la Maratonul de la Zalău

Michelin Mountain Bike Maraton Zalău a ajuns la ediţia a IV-a, concursul urmând să se desfăşoare mâine, începând cu ora opt Zalăul găzduieşte mâine cea mai importantă competiţie ce ciclism organizată la nivel de judeţ, Michelin Mountain Bike Maraton, concurs organizat de Alien Cycling Zalău şi Michelin Zalău, care este sponsorul principal al evenimentului. La fel ca la primele trei ediţii, la întrecere şi-au anunţat prezenţa sportivi din toată ţara, în timp ce clubul din Zalău va fi reprezentat de şase ciclişti: Eugen Străistaru, Călin Damian, Vlad Neaga, Ionuţ Ungvari…

Mai mult...

Weekend plin de misiuni pentru jandarmii sălăjeni

Efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Sălaj vor asigura ordinea publică la o serie de manifestări ce vor avea loc la acest sfârşit de săptămână. Astfel, potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al instituţiei, sâmbătă, 23 august, jandarmii vor fi prezenţi la competiţia sportivă „Michelin Maraton Zalău”, concurs de tip maraton mountain-bike, organizat de Clubul Alien Cycling, traseele de desfăşurare fiind stabilite de organizator în zona Munţilor Meseş. A doua zi, echipaje de jandarmi vor veghea la buna desfăşurare a manifestărilor cultural – artistice,…

Mai mult...

Sălăjenii, solidari cu familiile sinistrate din Oltenia

Sute de sălăjeni, enoriaşi ai bisericilor ortodoxe din judeţ, s-au impicat în campania demarată de Episcopia Sălajului pentru sprijinirea persoanelor afectate de inundaţiile ce au avut loc la sfârşitul lunii iulie. În judeţ, în cadrul campaniei umanitare „Solidari cu familiile sinistrate din Oltenia”, în luna în curs, în toate mănăstirile şi parohiile din Eparhie au fost realizate colecte constând în bani, alimente neperisabile, cereale şi legume. Graţie unor sălăjeni cu suflet, pentru sinistraţii din Oltenia, în cele trei centre organizate la protopopiatele Zalău, Şimleu Silvaniei şi Jibou, s-au strâns peste…

Mai mult...

ROCKSTADT EXTREME FEST – încă un pas spre occidentalizarea concertistică a României

Tudor Bolgar Peste 4000 de persoane (inclusiv din Egipt!) au participat, în perioada 13-16 August 2014, la cea de-a doua ediţie a Rockstadt Extreme Fest, eveniment care şi-a consolidat, astfel, poziţia pe piedestalul concertelor de metal extrem din ţara noastră. Astfel, dacă prima ediţie a numărat 3 zile de festival, 23 de trupe şi o singură scenă, ediţia a doua s-a îmbogăţit pe toate palierele: 4 zile de concerte, 45 de trupe, 2 scene! Departe de a ne compara, încă, cu marile festivaluri de profil din străinătate, este absolut remarcabil…

Mai mult...

FC Zalău a câştigat la scor ultimul amical

Formaţia de la poalele Meseşului a învins cu scorul de 5 – 1 Unirea Tăşnad, formaţie ce activează în Liga a IV-a din judeţul Satu Mare În ultimul amical din această vară, FC Zalău a dispus miercuri după-amiaza cu scorul de 5 – 1 de Unirea Tăşnad, echipă ce activează în Liga a IV-a din judeţul Satu Mare. Partida a avut loc la Tăşnad, pe un teren al cărui gazon a arătat destul de rău, ceea ce le-a îngreunat jocul zălăuanilor pe faza de construcţie, după cum ne-a precizat antrenorul…

Mai mult...

A decedat o fostă glorie a Armăturii Zalău

Familia fostei echipei de fotbal, Armătura Zalău, a devenit mai săracă miercuri dimineaţa, după trecerea în nefiinţă a celui care a fost Mathe Arpad, unul dintre cei mai valoroşi jucători pe care i-a avut clubul de la poalele Meseşului în perioada anilor ’70. Coleg, printre alţii, cu Vasile Stâncel la Armătura Zalău, Mathe a ajuns la Baia Mare în 1972, chiar la insistenţele lui Stâncel. „Era un jucător foarte bun şi, în acelaşi timp, foarte serios. Eram antrenor secund şi jucător la Baia Mare şi am insistat să-l duc şi…

Mai mult...

Doar trei comercianţi din Zalău fac soldări

Comercianţii care îşi desfăşoară activitatea în municipiul Zalău nu sunt interesaţi să-şi vândă marfa de sezon, aflată pe stoc în magazinele pe care le administrează, la preţ redus. Chiar dacă oficial, din 1 august, s-a dat startul la vânzările cu preţ redus pentru produsele de primăvară-vară, în Zalău comercianţii nu prea s-au înghesuit să notifice Primăria Zalău cu privire la aceste reduceri. Potrivit unor informaţii furnizate de biroul de presă al primăriei, până în prezent doar trei comercianţi au notificat instituţia cu privire la faptul că vor să aplice soldări.…

Mai mult...