Avertizare meteorologică. Vin ploile!

Ploi, vânt şi vijelii. De asta vor avea parte sălăjenii începând de astăzi, marţi 8 iulie, de la ora 18 şi până, miercuri 9 iulie la ora 21. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în toate judeţele ţării, în perioada amintită, vor fi ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului care pot lua aspect de vijelie şi, în unele zone ale ţării căderi de grindină. Meteorologii avertizează că vremea va fi instabilă în seara zilei de marţi, 8 iulie şi în prima parte a nopţii în Banat, Crişana, în zona Carpaţilor…

Mai mult...

Şimleu Silvaniei, gazda unei noi ediţii a festivalului „La Fântâna Dorului”

Timp de patru zile, în perioada 11-14 iulie, oraşul de sub Măgură, Şimleu Silvaniei, va fi gazda Festivalului Internaţional de Folclor „La Fântâna Dorului. Prestigiosul festival, aflat la cea de a XIV-a ediţie, va aduna şi în acest an, nu mai puţin de 14 ansambluri folclorice din ţară şi străinătate. Festivalul Internaţional de Folclor „La Fântâna Dorului” este un eveniment organizat sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale, Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, Asociaţiei Culturale „La Fântâna Dorului”, Asociaţiei de Tineret „Silvatin”, Primăria şi Consiliul…

Mai mult...

Şimleuanul Liviu Antal va evolua în campionatul din Turcia

Golgeterul României din sezonul trecut s-a transferat la Genclerbirligi, formaţie unde evoluează şi Bogdan Stancu Dorit de Steaua Bucureşti, dar şi de alte echipe din campionatul intern, golgeterul României din sezonul precedent, Liviu Antal, va evolua în sezonul viitor în campionatul din Turcia. Fotbalistul şimleuan, care va evolua pentru prima dată într-un campionat din străinătate, a ajuns la un acord cu Genclerbirligi, formaţie unde activează şi internaţionalul Bogdan Stancu. „Voi evolua în Turcia, la Genclerbirligi. Consider că este o alegere bună pentru mine şi sper să îmi pot ajuta cât…

Mai mult...

Recuperarea/evitarea timbrului de mediu

O dată cu introducerea Legii 9/2013 au început să se introducă pe rolul instanţelor litigii atât cu privire la recuperarea timbrului de mediu cât şi cu privire la înmatricularea autoturismelor fără plata acestei taxe, litigii în evitarea acestei taxe. Având în vedere premisele aproape identice cu cele alea legilor anterioare care stabileau obligaţia de plată a unei taxe de primă înmatriculare, taxa de poluare şi taxa pentru emisii poluante, instantele ar trebui să se pronunţe în acelaşi mod în care au făcut-o şi cu privire la vechile reglementări. Deşi actuala…

Mai mult...

Zvonoteca

# Nu ştiu cum e la alţii, dar Zalăul e invadat de câteva luni de cohorte de cerşetori, fără să se ia nicio măsură. Nu cred că există trotuar care să nu fie „confiscat” de câţiva puturoşi ce stau cu mâna întinsă. Şi nu ar fi neapărat o problemă dacă ăştia ar sta, însă dacă văd că îi ignori devin atât de agasanţi că nu scapi de ei cum nu scapă lâna de scai. Iar dacă ai tupeul să le mai ceri să pună mâna să muncească, te blesteamă! Atunci…

Mai mult...

Bisericile din Comuna Creaca

Comuna Creaca are o poziție privilegiată. Este situată strategic la intersecția DJ 191 Zalău-Jibou cu DJ 108A Românași-Jibou, șosea ce însoțește Valea Agrijului până la vărsarea acesteia în râul Someș. Această zonă a fost martora multor evenimente istorice. Nu este de mirare așadar că localitățile aparținătoare sunt atestate documentar din timpuri străvechi: Creaca (1385), Borza (1469), Brebi (1385), Brusturi (1585), Jac (1499), Lupoaia (1469), Ciglean (1545) și Prodănești (1430). Poziția privilegiată a localităților comunei Creaca este potențată de cadrul natural mirific, localitățile acesteia fiind situate pe cursurile Văii Agrijului și…

Mai mult...

Zilele Zalăului la Chicago, la a XI-a ediţie

  În mai puţin de o lună, comunitatea zălăuană din Chicago va sărbători „Zilele Zalăului” după propria reţetă. Ajuns la cea de-a XI-a ediţie, evenimentul va fi găzduit de parcul Schiller Park-Irving Park & Cumberland din metropola americană, duminică, 27 iulie. Potrivit organizatorilor, din meniu nu va lipsi tradiţionalul gulaş, precum nici langoşii, cârnaţii la grătar sau fasolea cu ciolan. Muzica şi voia bună vor asigurate de Vox Maris şi Artistic Group. În anul precedent, evenimentul a fost unul special. Fiind vorba de cea de-a zecea ediţie, organizatorii, un grup…

Mai mult...

Procentul de promovabilitate la Bacalaureat în Sălaj, peste media pe ţară

  Aproape 65 la sută dintre absolvenţii de liceu din Sălaj, care au susţinut bacalaureatul în sesiunea iunie-iulie, au obţinut note peste cinci, potrivit centralizării întocmite de Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj. Numărul liceenilor care au promovat examenul maturităţii este cu aproape şapte procente mai mare decât anul precedent, când acesta a fost de circa 58 la sută. „Înainte de contestaţii, în Sălaj, promovabilitatea la examenul naţional de Bacalaureat este de 64,98 la sută. Din totalul absovenţilor promoţiei curente au promovat circa 69,72 la sută, iar din promoţiile anterioare 30,21 la…

Mai mult...

Noua dezordine naţională

Dacă este să vorbim astăzi de politică, ar fi cel puţin două subiecte importante la care ne-am putea raporta, şi care bântuie nestingherite prin această zonă. Primul are în vedere dreapta politică românească, mai precis ideea de unificare a acesteia, opinie care mi se pare cât se poate de normală dacă vedem cât de dispersată şi prăbuşită a ajuns, lovită constat de orgoliile personale ale celor câtorva lideri lideri care visează că vor pune mâna pe sceptrul de preşedinte. Apoi, în stânga eşichierului politic, acolo unde tronează unicul partid PSD,…

Mai mult...

Biblioteca, o alternativă inteligentă pentru petrecerea vacanţei

Biblioteca Judeţeană „Ioniţă Scipione Bădescu” Sălaj organizează în cursul acestei săptămâni o serie de activităţi dedicate tinerilor şi copiilor. Activităţile, care au loc săptămânal, în perioada 1 iulie – 1 septembrie, fac parte din programul „Bibliovacanţa”. Astfel, marţi, 8 iulie, începând cu ora 10 copiii şi tinerii sunt aşteptaţi la bibliotecă la o activitate intitulată „The enghish Playhouse” cu mascote, iar miercuri, tot de la ora 10, aceştia pot participa la cursul „Pas cu pas! Cum facem o diplomă?” – curs Power Point şi Publisher. Programul „Bibliovacanţa” va continua joi,…

Mai mult...

Căpuşele au mai trimis cinci sălăjeni la spital

  Ieşirile la iarbă verde s-au încheiat, în weekend, la spital pentru o parte dintre sălăjeni. Nu mai puţin de cinci persoane, cu vârste cuprinse între patru şi 79 de ani, au avut nevoie, în perioada 4-6 iulie, de ajutorul medicilor, după ce au fost înţepate de căpuşe. Potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, pacienţii respectivi au fost trataţi în cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe a unităţii spitaliceşti, niciunul nu a necesitat spitalizare. În total, în perioada menţionată, peste 300 de sălăjeni…

Mai mult...

Fabian Birău nu va mai evolua la Zalău

Centrul transferat în urmă cu două sezoane de la Club Volei Municipal Tomis Constanţa nu va mai evolua în campionatul următor pentru Volei Municipal Zalău, noua sa echipă fiind, cel mai probabil, Banatul Caransebeş Volei Municipal Zalău nu se va mai putea baza în sezonul următor pe Fabian Birău, unul dintre cei mai valoroşi centri din campionatul intern, conducerea clubului zălăuan transferându-l, în locul acestuia, pe Răzvan Olteanu, de la Dinamo Bucureşti. Centrul originar din Oţelul Roşu şi-ar fi dorit să continue şi în sezonul viitor cu formaţia de la…

Mai mult...

Păsări arse de vii într-o gospodărie din Ratin

Din cauza unui coş de fum deteriorat, o familie din localitatea Ratin, comuna Crasna, s-a ales cu pagube însemnate. După cum a explicat purtătorul de cuvânt al ISU Sălaj, în cursul nopţii de 7 iulie, în jurul orei 0,33, secţia de pompieri Şimleu Silvaniei a fost solicitată să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o anexă gospodărească în localitatea Ratin. Pompierii şimleuani au intervenit cu trei autospeciale cu apă şi spumă în ajutorul acestora venind şi pompierii de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Crasna. Din nefericire până la…

Mai mult...

Se fac angajări la Primăria Cehu Silvaniei

Cehanii cu diplomă de licenţă în domeniul administrativ, şi nu numai, aflaţi în căutarea unui loc de muncă, pot să-şi depună dosarele de înscriere la concursul pentru ocuparea postului de consiler la Primăria Cehu Silvaniei. În această perioadă, la sediul instituţiei, se preiau dosarele pentru concursul privind ocuparea funcţiei publice vacantă de conslier, clasa I, graul profesional debutant la Compartimentul Stare Civilă. Potrivit regulamentului de concurs, candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de Legea nr.188/1999 -articolul 54, iar condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării…

Mai mult...