Minciuna ridicată la rang de speranţă

Şi în acest an, rezultatele simulării examenului de Bacalaureat anticipează un nou dezastru pentru absolvenţii clasei a XII-a. Deja numărăm câţiva ani de când Bacalaureatul s-a transformat într-o problemă de ordin naţional, ca să nu spunem aproape o ruşine naţională. Chestiunea e că, în sinea ei, problema exista de foarte mulţi ani, ea fiind dezvăluită de curând graţie fostului ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu. Este, dacă vreţi, singurul ministru post decembrist care a avut curajul (sau nesăbuinţa?) să scoată la suprafaţă minciuna din spatele acestui examen. Însă nu a fost…

Mai mult...

Zvonoteca

# Luni dimineață, cartierul Traian răsuna de chinurile câtorva guițători care erau sacrificați pentru șoric, slănină, tobă și alte minunății culinare. Parcă este interzisă creșterea porcilor în Zalău, nu? Se aude și în primărie? # Ca să fie siguri că ţin minunăţia de amfiteatru din buricul târgului departe de nervii vandalilor, oficialii locali nu doar că au îngrădit construcţia, dar au şi pus-o sub lacăt. Nu ştim dacă excavatorul închis între gardurile de sârmă face parte din decor ori a fost uitat, cert este că nu se potriveşte de nicio…

Mai mult...

Circuit turistic al caselor tradiționale în Sălaj

Alexandru Moldovan Turiștii care vor să petreacă un sejur în cel mai pur stil ardelenesc, servind mâncăruri specifice zonei și locuind în case tradiționale cu paturi de lemn umplute cu paie și acoperite cu țoale din lână, pot încerca trei trasee din județul Sălaj ce au ca punct de pornire orașul reședință de județ Zalău și ca punct final locuințe vechi case din mediul rural, reabilitate în cadrul unui proiect de conservare a patrimoniului cultural și deschise publicului în 2014. Cele trei case tradiționale, din localitățile Iaz, Cizer și Buciumi,…

Mai mult...

Protecția Consumatorilor contestă clauzele abuzive ale operatorilor de telefonie mobilă

După procesele intentate băncilor, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) contestă în instanță contractele standard a doi mari operatori de telefonie mobilă. Protecţia Consumatorilor vizează eliminarea clauzelor care permit firmelor să ceară o taxă pentru încetarea înainte de termen a contractelor, aşa numita taxă de reziliere. Potrivit legii, plângerile care vizează acest gen de contracte sunt trimise în instanţă. În cazul în care instanţa constată că există prevederi contractuale cu caracter abuziv, aceasta dispune eliminarea acestora din toate contractele în executare încheiate între operatorul de telefonie şi consumatori. Comisarii de…

Mai mult...

Lucrările de modernizare a stației de epurare din Zalău stagnează de doi ani

Compania de Apă ”Someș” va scoate la licitație, în luna aprilie, lucrările rămase nefinalizate în cadrul proiectului de extindere și reabilitare a stației de epurare din municipiului Zalău. Investiția de 30 de milioane de lei a fost oprită, în urmă cu doi ani, după ce firma constructoare, Dytras Spania, a intrat în faliment. Demarate în 2011, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, lucrările de realizare a încă unei linii de epurare au fost oprite în vara anului următor, într-un moment în care erau executate în proporție de 70 la…

Mai mult...

Ajutorul șefului de post din Benesat, acuzat că i-a rupt coastele unui sătean

Ștefan Vicsai, un vârstnic din Benesat, îl acuză pe ajutorul șefului de post, agentul Emil Sav, că l-a lovit cu pumnul și i-a fisurat trei coaste. Bărbatul povestește că, la sfârșitul lunii februarie, și-a curățat livada de pruni, lucrare specifică primăverii, iar pe drumul spre casă a fost oprit de agentul Emil Sav care l-a întrebat de unde provin lemnele și dacă are autorizație de tăiere, emisă de Ocolul Silvic. Săteanul mai spune că a vrut să obțină autorizație de tăiere de la Ocolul Silvic, dar i s-a transmis că…

Mai mult...

Este oficial: Ministerul Justiției nu renunță la desființarea Judecătoriei Jibou

Ministerul Justiției nu renunță la planul de desființare a Judecătoriei Jibou și a Parchetului ce funcționează pe lângă această instanță. Într-un răspuns la o interpelare adresată de senatorul Gheorghe Pop, secretarul de stat din Ministerul Justiției, Liviu Stancu, scrie negru pe alb că ”pentru Judecătoria Jibou, modalitatea care corespunde scopului și criteriilor urmărite în procesul de raționalizare este desfiinţarea acesteia, cu rearondarea localităților din circumscripţie la Judecătoria Zalău”. Principalul criteriu care stă la baza desfiinţării Judecătoriei este volumul redus de activitate, instanța jibouană având de soluționat în 2013 un total…

Mai mult...

Jurnal de sălăjean (X)*

Luni, 17 martie – Şi cei de la DSV spun că merele de la Pericei erau ok. Eu zic să se facă o anchetă serioasă, numai aşa putem afla că acei copii s-au prefăcut şi au vrut să chiulească de la şcoală. Să-i punem să plătească spitalizarea, iar când sunt majori îi băgăm la puşcărie. Marţi, 18 martie – La Dragu, primarul pierde proces după proces. Dom’ primar, să-ţi angajezi mama consilier personal? Laso-n colo de treabă… Miercuri, 19 martie – S-a recepţionat parcul municipal. Sperăm să nu rămână aşa,…

Mai mult...

Etapa surprizelor în Liga a IV-a

Etapa a XVII-a din Liga a IV-a de fotbal a fost una a surprizelor, trei dintre echipele favorite la victorie au terminat doar la egalitate meciurile cu adversarele lor. Probabil, cel mai neaşteptat rezultat este cel dintre Olimpic Bocşa şi Luceafărul Bălan, care au terminat la egalitate, scor 3 – 3. După ce a obţinut scorul primei etape, câştigând cu un categoric 16 – 0 în faţa celor de la AS Chieşd, formaţia pregătită de Marius Paşca nu a reuşit să se întoarcă de la Bocşa decât cu un punct.…

Mai mult...

Peste 300 de sălăjeni au trecut în weekend pe la Urgenţe

Sfârşit de săptămână aglomerat pentru medicii Unităţii de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Zalău. Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ, 329 de persoane au solicitat asistenţă medicală weekend-ul trecut, numărul lor fiind cu 37 peste cel din săptămâna anterioară. Doar 81 dintre pacienţi au necesitat internarea. Cei mai mulţi dintre suferinzi – 71 la număr – au solicitat sprijin medical după ce au suferit plăgi, fracturi, traumatisme, entorse ori contuzii, 13 au avut probleme determinate de gastrită, gastroduodenită, enterocolită…

Mai mult...

Buget de criză pentru finanţarea acţiunilor sportive din judeţ

Sălajul va găzdui în acest an 60 de competiţii sportive pentru care Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret (DJST) va acorda un sprijin financiar în valoare totală de 50.000 de lei, cu 30.000 de lei mai puţin decât în 2013, a anunţat Adrian Fărcaş, directorul instituţiei. „Ministerul Tineretului şi Sportului ne-a aprobat o alocaţie bugetară pentru 2014, pentru derularea competiţiilor din calendar, de 50.000 de lei, sumă inferioară celei din intervalul 2010-2013, când ne-au fost repartizaţi câte 80.000 de lei anual. În aceste condiţii suntem obligaţi să renunţăm la acordarea…

Mai mult...

Gheorghe Tadici: „A fost o testare utilă pentru ambele reprezentative”

Naţionala de senioare a României a susţinut duminică seara un meci de verificare în faţa reprezentativei de tineret a ţării noastre, meciul desfăşurându-se în Sala Sporturilor din Zalău. Echipa de senioare s-a impus cu 31 – 22, după ce sâmbătă, la Baia Mare, a câştigat cu 38 – 27 în faţa tricolorelor mici. Atât selecţionerul Gheorghe Tadici, cât şi antrenorul lotului de tineret, Popa Sevişteanu, s-au declarat mulţumiţi de evoluţia echipelor pe care le conduc, ambii afirmând că există jucătoare la naţionala de tineret care pot face pasul în viitorul…

Mai mult...

Programul „Rabla” se pune în mişcare

Producătorii, importatorii şi distribuitorii de autoturisme îşi pot depune dosarele pentru validare în ediţia din acest an a Programului „Rabla”, au anunţat reprezentanţii Administraţiei Fondului de Mediu (AFM). În 2014 sunt puse la bătaie 17.000 de tichete pentru persoane fizice şi 3.000 de tichete pentru persoane juridice şi instituţii publice. Toate aceste vouchere vor fi alocate electronic, în sistemul informatic gestionat de AFM. Cuantumul primei de casare este de 6.500 de lei, un eco-bonus de 500 de lei fiind acordat celor care achiziţionează maşini hibrid ori cu motorizare Euro 6.…

Mai mult...