Sălajul, sub cod galben de vânt

Sălajul, alături de alte 15 judeţe din vestul, centrul şi estul ţării se află, sâmbătă, sub cod galben de vânt, potrivit unei atenţionări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Pentru Sălaj, Satu Mare, Maramureş, Cluj şi Bistriţa-Năsăud, atenţionarea este valabilă până la ora 22, fiind anunţate intensificări ale vântului ce pot atinge şi depăşi, la rafală, viteze de 55-65 km/oră, iar în zona montană înaltă, peste 100 km/oră. De asemenea, începând din nord-vest, va ploua, iar în zona montană înaltă va ninge viscolit.

Mai mult...

Comunele primesc bani pentru inventarierea terenurilor

Subprefectul Lucian Băican i-a instruit vineri pe primarii sălăjeni în legătură cu ultimele modificări apărute la legea 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Dacă la precedenta întâlnire a primarilor cu reprezentații Guvernului aceștia reclamau lipsa fondurilor pentru plata topografilor, Băican a anunțat de această dată că ”Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară va vira în contul primăriilor sumele necesare pentru plata specialiștilor în măsurători”. Primarii şi secretarii de unităţi administrativ…

Mai mult...

HC Zalău a pierdut la Braşov, dar a rămas pe loc de play-off

ASC Corona Braşov – HC Zalău 28 – 23 (14 – 12) Formaţia pregătită de Gheorghe Tadici a pierdut la o diferenţă de cinci goluri, 23 – 28 ultimul meci din sezonul regulat, pe terenul formaţiei ASC Corona Braşov, însă rămâne pe locul şase, care-i asigură prezenţa în play-off-ul Ligii Naţionale. Aşa cum a anunţat după victoria de pe teren propriu în faţa Devei, managerul Gheorghe Tadici a menajat sub Tâmpa o parte dintre jucătoarele de bază, însă, chiar şi în aceste condiţii, Zalăul nu s-a făcut de râs pe…

Mai mult...

Rezultate dezastruoase la simularea Bacalaureatului în Sălaj

Puţin peste 50 la sută dintre liceenii sălăjeni din clasele terminale au reuşit să obţină note de trecere la proba de limba şi literatura română susţinută în cadrul simulării examenului de Bacalaureat. Ministerul Eucaţiei Naţionale a centralizat rezultatele probelor organizate în cadrul simulării naţionale, atât pentru elevii clasei a XI-a, cât şi pentru elevii clasei a XII-a. Potrivit statisticii întocmite, cele mai slabe rezultate la clasa a XII-a au fost la proba obligatorie a profilului, matematică sau istorie, unde doar 41,79 la sută dintre candidaţi au luat note peste cinci,…

Mai mult...

Primul sălăjean arestat la domiciliu

Tribunalul Sălaj a pronunţat prima sentinţă de arest la domiciliu după intrarea în vigoare a noului Cod Penal. Potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, Poliţia oraşului Jibou a primit joi, 13 martie, încheierea penală prin care magistraţii sălăjeni au dispus măsura arestului la domiciliu, pe o perioadă de 120 zile, faţă de Viorel T. de 48 de ani, din Var. Bărbatul a fost căutat şi găsit de poliţişti la domiciliul său, fiind stabilit, cu această ocazie, programul care cuprinde modul de executare…

Mai mult...

Deputatul Lucian Bode susţine că ancheta în cazul elevilor de la Pericei este „o bătaie de joc”

Nemulţumit de modul în care autorităţile judeţene au abordat cazul copiilor de la Şcoala Gimnazială din Pericei, preşedintele PDL Sălaj, deputatul Lucian Bode, a adresat public oficialilor solicitarea de a răspunde la o serie de întrebări, pentru a aduce lumină în acest subiect. „Sunt întrebări legitime ale unui părinte care este îngrijorat de ceea ce ar putea să i se întâmple şi copilului său”, a precizat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, Bode, adăugând că, în opinia sa, „concluziile anchetei sunt o bătaie de joc, în primul rând la…

Mai mult...

Cum ne luptăm cu băncile în 2014

Banca poate fi chemată în judecată chiar dacă consumatorul a semnat contractul ce conţine clauze abuzive. Paşii sunt uşor de parcurs, fiind nevoie ca, după câştigarea procesului, petentul să se adreseze unui executor pentru a i se restitui banii plătiţi pe comisioanele percepute abuziv. Litigiul poate fi iniţiat şi în faza de executare silită a imobilului ipotecat, prin contestarea executării sau a solicitării suspendării acesteia. Persoanele care au observat în contractele de împrumut încheiate cu băncile existenţa unor clauze abuzive, precum perceperea unor comisioane de risc sau de administrare, trebuie…

Mai mult...

Amendaţi pentru comerţ ilegal

Doi bărbaţi, unul din Harghita, iar celălalt din Bihor, au fost surprinşi joi, 13 martie, de către poliţiştii jibouani, în timp ce încercau să comercializeze diferite produse, fără a avea însă documente de provenienţă pentru acestea. Potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, în jurul orei 10,30, poliţiştii din Jibou l-au identificat pe raza localităţii pe Ioan V. de 52 de ani, din Corund, judeţul Harghita, care vindea produse artizanale, fără a putea prezenta documente de provenienţă sau însoţire a produselor comercializate. Bărbatul a…

Mai mult...

Primarii au fost instruiți pentru alegerile europarlamentare

Primarii și secretarii orașelor și comunelor din județul Sălaj au fost convocați vineri de către Instituția Prefectului la o întâlnire cu reprezentanții Autorității Electorale Permanente (AEP) pentru a pune la punct mai multe detalii legate de organizarea, în 25 mai, a alegerilor pentru Parlamentul European. Principalele subiecte au fost legate de listele cu alegători, fiind primul scrutin când se folosește Registrul electoral, și delimitarea secțiilor de votare. Față de alegerile trecute, de această dată listele electorale permanente se întocmesc și se tipăresc de către primari, pe baza datelor și informațiilor…

Mai mult...

Începe “Curăţenia de primăvară” în Zalău

Primăria Municipiului Zalău organizează, în perioada 15 martie – 15 aprilie, acţiunea ”Luna Curăţeniei de Primăvară”, care are ca obiectiv salubrizarea şi igienizarea carosabilului şi a trotuarelor, a spaţiilor şi zonelor verzi din cartierele de locuinţe, a parcurilor şi grădinilor publice, salubrizarea şi igienizarea cursurilor de apă, plantarea de arbori şi arbuşti ornamentali. Nu în ultimul rând, acţiunea are ca scop dezvoltarea spiritului civic al cetăţenilor, prin implicarea directă a acestora în activităţile cuprinse în program. ”În fiecare an avem o perioadă pe care noi o denumim luna curăţeniei de…

Mai mult...

Prestările de servicii, în topul reclamaţiilor la Protecţia Consumatorilor Sălaj

  Circa 45 de agenţi economici sălăjeni au fost sancţionaţi în primele două luni ale anului în curs de către lucrătorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Sălaj, valoarea totală a amenzilor fiind de aproape 82.000 de lei. Potrivit informaţiilor primite de la Dorina Rednic, comisar şef adjunct al CJPC Sălaj, în lunile ianuarie şi februarie au fost desfăşurate nu mai puţin 220 de acţiuni de control, atât în mediul rural cât şi în cel urban. „Cele mai multe activităţi de control au avut la bază tematicile de control dispuse…

Mai mult...

Mai mulţi turişti, mai puţine înnoptări

Peste 1.900 de turişti români şi străini ne-au vizitat judeţul în prima lună a acestui an, numărul lor fiind în creştere cu 5,2 la sută faţă de perioada corespunzătoare din 2013, potrivit datelor furnizate de către Direcţia Judeţeană de Statistică Sălaj. Sursa citată arată că sosirile în hoteluri au deţinut 43,7 la sută din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare. În ceea ce priveşte înnoptările în structurile de primire turistică, numărul acestora este în scădere cu 17 procente faţă de acum un an, ajungând în…

Mai mult...

Marş cu torţe de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni

Peste 1.200 de persoane sunt aşteptate să participe sâmbătă seara la marşul cu torţe organizat în centrul Zalăului de către UDMR Sălaj împreună cu organizaţia municipală a formaţiunii politice, cu prilejul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni. Manifestările vor începe la ora 17, cu o slujbă la Biserica Reformată Centrală din Zalău, urmată, o oră mai târziu, de un spectacol de muzică şi dans, susţinut de elevii şcolilor din municipiu, la Casa de Cultură a Sindicatelor, ne-a declarat Szilagyi Robert, preşedintele executiv al UDMR Sălaj. Seara se va încheia cu deja tradiţionalul…

Mai mult...

Rază de speranţă pentru Cuprom

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au anulat, miercuri, hotărârea Adunării Creditorilor Cuprom, din 27 august 2013, când a fost respins planul de reorganizare al companiei. Tot miercuri, instanţa bucureşteană a admis cererile formulate de doi creditori ai producătorului de sârmă – Alabastra Mining Limited şi Raiffeisen Bank. Odată cu soluţia Tribunalului Bucureşti, soarele ar putea ieşi în curtea celor de la fabrica din Zalău, ameninţată de faliment ca urmare a deciziei luate de către creditori în ceea ce priveşte planul de reorganizare. „Momentan, falimentul iese din calcul. Oricum, fabrica de la Zalău…

Mai mult...