Matematica a adus trei menţiuni în Sălaj

Elevii sălăjeni şi-au mai adăugat în palmares încă trei menţiuni. Lotul sălăjean, format din cinci elevi de la Colegiul Naţional „Silvania” Zalău şi unul de la Liceul Reformat „Wesselenyi” Zalău, a participat, în perioada 6-9 februarie, la Baia Mare, la etapa naţională a Concursului de Matematică al Liceelor Maghiare din Europa. Potrivit informaţiilor primite de la Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, trei dintre liceenii sălăjeni, toţi elevi ai Colegiului Naţional „Silvania”, s-au întors, acasă, cu menţiuni. Este vorba despre Tőtős Győrgy şi Lakatos Angela, clasa…

Mai mult...

Sălăjean ucis de braţul unei macarale în Satu Mare

  Un sălăjean, în vârstă de numai 32 de ani, şi-a pierdut viaţa în urma unui accident de muncă petrecut în judeţul Satu Mare, la începutul acestei săptămâni. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare, poliţiştii au fost sesizaţi luni, 10 februarie, despre faptul că în apropierea localităţii Săcăşeni, la rampa de depozitare a materialului lemnos, aparţinând unei societăţi din Zalău, o persoană a fost rănită. Din primele cercetări, Ionel P. de 32 de ani din judeţul Sălaj, angajat al unei societăţi comerciale din acelaşi…

Mai mult...

Alexandru Dedu, noul şef din handbalul românesc

„Începe o nouă etapă în handbalul românesc”, consideră antrenorul Gheorghe Tadici Surpriză la alegerile pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Handbal (FRH). Deşi, multă lume îl dădea pe Gaţu favorit în cursa pentru postul de preşedinte al Federaţiei Române de Handbal, noul şef al handbalului românesc este, începând de luni, Alexandru Dedu. Fostul pivot al naţionalei României şi al Barcelonei a câştigat într-un mod categoric preşedenţia Federaţiei Române de Handbal, adunând 104 voturi. Dedu a fost urmat de fostul vicepreşedinte al FRH, Remus Drăgănescu, în timp ce Cristian…

Mai mult...

Şimleuan de 65 de ani, rănit în timp ce încerca să stingă incendiul izbucnit în propria-i locuinţă

  O casă din Şimleu Silvaniei, situată pe strada Cloşca, a fost cuprinsă de flăcări în după-amiaza zilei de luni, în jurul orei 18,40. La faţa locului, au intervenit echipajele Secţiei de pompieri din localitate, cu două autospeciale cu apă şi spumă, potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, Lucian Jacodi. Cauza probabilă de incendiu a fost un scurtcircuit produs de la o improvizaţie a unui cablu electric. „Din nefericire, imobilul era foarte vechi, construit din pământ bătut, interiorul fiind placat…

Mai mult...

În trafic, fără permis sau cu numere de înmatriculare expirate

  Poliţiştii sălăjeni au constatat, în cursul zilei de luni, 10 februarie, două infracţiuni la regimul rutier. Prima abatere, potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, a fost constatată de poliţiştii din Valcău de Jos. Oamenii legii, aflându-se în timpul activităţilor de control şi supraveghere a traficului rutier, l-au depistat pe Tudor M., în vârstă de 27 de ani, din localitate, conducând un moped fără a deţine permis de conducere corespunzător. Pe numele tânărului, au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de…

Mai mult...

Poliţistul corupt din Şimleu a fost dat afară din sistem

Schimbare de situaţie în cazul poliţistului şimleuan Dan-Vasile Ardelean, condamnat luna trecută la doi ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, asimilată infracţiunilor de corupţie, şi fals intelectual. Dacă în 29 ianuarie, oficialii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj ne comunicau că poliţistul nu şi-a pierdut slujba, întrucât instanţa nu a soluţionat contestaţia în executare formulată de către Ardelean, zilele trecute, răspunsul s-a schimbat la 180 de grade. Iniţial, reprezentanţii Poliţiei sălăjene au transmis că omul legii a rămas în sistem întrucât „la termenul de…

Mai mult...

Tăiere ilegală şi furt de arbori în Cuzăplac şi Agrij

Doi sălăjeni sunt cercetaţi penal pentru tăiere ilegală şi furt de arbori. Este vorba de un tânăr de 21 de ani din Cuzăplac şi un bărbat de 41 de ani din Agrij. În ambele cazuri, oamenii legii s-au sesizat din oficiu. Astfel, potrivit informaţiilor primite de la biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, K. Andrei a tăiat, în 4 februarie, din pădurea localităţii Tămaşa, 15 arbori specia cer, nemarcaţi, pe care i-a transportat cu căruţa în judeţul Cluj, unde i-a valorificat, cauzând un prejudiciu de aproximativ 535…

Mai mult...

Târg de mărţişoare la Zalău

Meşteri populari din Sălaj, precum şi elevi ai şcolilor, atât din municipiu cât şi din judeţ, sunt aşteptaţi sâmbătă, 22 februarie, la o nouă ediţie a târgului de mărţişoare tradiţionale. Evenimentul este organizat de Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj şi al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sălaj. În cadrul acestuia se vor confecţiona şi expune mărţişoare pentru public. Târgul va fi găzduit de sala „Dialoguri Europene” a Centrului de Cultură şi Artă Sălaj, începând cu ora 9.

Mai mult...

În loc de „interpelări agro-politice”

În urmă cu două luni, sălăjeanul Alexandru Lăpuşan a fost numit director al Institutului de Cercetare pentru Economia Agriculturii şi Dezvoltare Rurală (ICEADR), din subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS). În exclusivitate pentru Magazin Sălăjean, noul director al ICEADR, fost ministru al Agriculturii, a făcut câteva declaraţii despre situaţia cercetării agricole şi, totodată despre planurile pe care le are pentru institut. Reporter.: Cum vedeţi cercetarea agricolă, în ansamblul ei? Alexandru Lăpuşan: Sistemul de cercetare în agricultură s-a adaptat mult mai repede la trecerea de la regimul capitalist la…

Mai mult...

Zvonoteca

# Mare scandal, mare, prin presa naţională. Cică unui ziarist sălăjean i-a fost incendiat autoturismul de către persoane rău voitoare care l-ar fi taxat din cauza articolelor scrise de către respectivu’ om cu peniţa. Deloc tendenţioşi, însă cât se poate de realişti, ne întrebăm unde dracu’ îi ziaristu’ ăla că noi nu am auzât de el? Încă, ce-i drept… Cu părere de rău pentru suferinţa dată de pierderea autovehiculului, nu ne putem abţâne să nu cerem şi noi nişte reclamă, dacă se poate, dacă tăt nu ne cunoaşte nime’. Boscoanele…

Mai mult...

Furt eşuat în municipiu

Persoane necunoscute au încercat să pătrundă, la finele săptămânii trecute, în incinta unui magazin alimentar, situat pe strada Pictor Ioan Sima, din Zalău. Potrivit informaţiilor primite de la purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Maria Cristea, tentativa de furt s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3,30. Planurile hoţilor au fost dejucate, însă, de sistemul de alarmă, care s-a declanşat imediat, aceştia reuşind să fugă, dar cu mâna goală. Potrivit sursei citate, oamenii legii continuă cercetările pentru identificarea autorilor, urmând să fie acuzaţi…

Mai mult...

Şoferii beţi ar putea scăpa doar cu amendă

  Noul Cod penal, în vigoare începând din 1 februarie, aduce schimbări importante şi în domeniul rutier. Astfel, şoferii care încalcă regulile de circulaţie nu vor mai fi pedepsiţi la fel de aspru, unele pedepse cu închisoarea fiind reduse sau chiar înlocuite cu amenda penală. Conform noilor norme, conducătorii auto care au o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 grame/litru alcool pur în sânge vor putea fi pedepsiţi doar cu o amendă penală. Aceasta în condiţiile în care, până în prezent, Codul rutier stabilea că pedeapsa în aceste cazuri este doar…

Mai mult...

Liberalii au mutat „regina”

Pentru că, în ultima perioadă, opinia publică se arăta din ce în ce mai interesată de o remaniere guvernamentală, ca urmare a greşelilor repetate făcute de unii miniştri liberali, Crin Antonescu nu a mai stat mult pe gânduri şi s-a conformat cererii. Iar dacă privim pragmatic situaţia, schimbările miniştrilor liberali, anunţate de liderul PNL, reprezintă mai mult decât o simplă remaniere. Înainte de toate, mişcarea făcută de liberali în Guvernul Ponta depăşeşte ideea unui simplu joc de imagine al celor de la PNL, cum că şi-ar dori să se impună…

Mai mult...

Centrul istoric al Zalăului va căpăta o altă înfățișare

Primarul Radu Căpîlnașiu și administratorul public, Radu Nistorescu, s-au întâlnit luni cu membrii grupului ”Amintiri despre Zalău” pentru a dezbate soluțiile oferite de proiectanți în cadrul proiectului de reabilitare și remodelare a centrului istoric al municipului. Juriul care a analizat lucrările a considerat că nici unul dintre arhitecți nu merită primul loc. ”Dacă s-ar fi acordat locul I, eram într-un fel obligați să mergem pe o singură variantă arhitecturală. Noi vrem să facem un plan urbanistic zonal care să combine tot ce este mai potrivit din variantele propuse în cadrul…

Mai mult...